Nu vreau sa dau dreptate nici lui Daniel Sandru si nici lui Octavian Paler pentru simplul motiv ca, daca as face-o, ar trebui sa iau o cu totul alta decizie decat aceea de a continua in PSD. Vazand generatiile de tineri care se formeaza in PSD, calitatea si ambitia celor care vor sa faca politica social democrata, nu pot sa nu cred in viitorul acestui partid. Pe de alta parte, cand ii vad pe cei “ramasi in urma vremurilor” cum se tin, vorba unui amic, precum “mata de burlan”, nu pot sa nu-mi pun si anumite intrebari.

Este clar ca puterea creeaza dependenta. Este clar ca multi dintre asa numitii “dinozauri”, desi au strans averi colosale, simt nevoia de recunoastere publica. In strainatate recunoasterea publica, de la o varsta, inseamna activitati sociale, caritabile, infiintarea unor fundatii care sa lupte pentru scopuri nobile. La noi, recunoasterea publica inseamna lupta pentru ciolan, balacareala publica si jenanta lupta pentru functii.

PSD-ul este printre putinele partide care are norocul sa aiba exponenti de valoare din toate generatiile. Problema principala este imbinarea tuturor valorilor si eliminarea nonvalorilor. Cum padure fara uscaturi nu exista, cu cat padurea este mai mare, cu atat uscaturile sunt mai multe.

Cred in capacitatea de reformare a PSD-ului si cred ca o parte din uscaturi, cel putin natural, vor fi eliminate.