Din punct de vedere strict politic ma dezic de comunicarea prin sms-uri si de tonul cumva amenintator folosit de Anghel Stanciu. Politica razbunarilor ciclice a celor care iau puterea trebuie sa se incheie undeva. PSD are obligatia sa vina cu un proiect pozitiv care sa opreasca o data pentru totdeauna invrajbirea asta inutila din societatea romaneasca. Sunt convins ca toti colegii mei din PSD sunt supusi unor presiuni greu de imaginat, ii inteleg si le sunt alaturi. Cu ce altceva ar putea sa se ocupe institutiile statului intr-o Romanie aflata in colaps daca nu de politie politica? Logic, cu ce s-ar putea ocupa pedelistii cand stiu ca nu vor mai prinde guvernarea mult timp de acum incolo, daca nu cu furatul si razbunarile personale?

Revenind la sefa PDL Iasi, imi aduc aminte ca am incercat fara spor sa dau de ea atunci cand europarlamentarul spaniol a venit in vizita la Iasi. Fiind coleg de grup politic cu cei de la PDL le-am propus sa ne intalnim si sa discutam impreuna cum putem sprijini proiectele Iasului. Mi s-a parut o atitudine civilizata si constructiva. Nu acelasi lucru a considerat si Mihaela Popa care nu a avut nici macar bunavointa sa raspunda la telefon sau la sms-urile trimise. Poate ca am gresit ca nu am amenintat-o si nu i-am scris la miezul noptii. Poate ca doar asa i se poate starni interesul doamnei senator. Colaborarile si discutiile concrete despre proiectele Iasului nu par motivante pentru aceasta.

Fara sa-i iau apararea lui Anghel Stanciu, desi-i inteleg supararea, nu si modalitatea in care a ales sa reactioneze, atitudinea senatorului PDL, sefa a organizatiei judetene, mi se pare greu de acceptat si total condamnabila. Dupa doi ani in care nu ai venit cu niciun proiect concret, avand toate parghiile posibile pentru a sprijini acest oras, dai publicitatii sms-uri dintr-o comunicare cu un deputat al opozitiei. Episodul este unul regretabil pentru politica ieseana si pentru cei doi protagonisti. Apetitul pentru scandal si dezinteresul pentru proiectele Iasului nu cred ca o recomanda insa pe Mihaela Popa pentru o functie de maxima responsabilitate politica. Sper ca pedelistii sa se trezeasca si sa promoveze si oameni de calitate. Nu mor de grija lor, insa Iasul are nevoie de politicieni seriosi si responsabili in toate partidele politice.

Inchei aici cu speranta ca nu este foarte departe vremea in care partidele politice vor reusi sa colaboreze pentru Iasi, pentru Romania.

In perioada de criza, si voi incerca sa vorbesc acum doar despre Romania pentru ca mi se pare irelevanta o comparatie cu oricare alta tara din Vest, statul nu poate fi nici invizibil si nici neimplicat. Atunci cand activitatea economica se reduce, cand companiile sunt nevoite sa-si restranga activitate din lipsa de lichiditati sau din cauza unei cereri in scadere pentru produsele sau serviciile sale, cand investitiile straine sau autohtone sunt din ce in ce mai putine, statul trebuie sa compenseze prin proiecte de investitii de anvergura care sa dea un nou impuls activitatii economice. Romania are aceasta sansa formidabila a miliardelor de euro nerambursabile pentru proiecte de infrastructura pentru care trebuie doar sa faca proiecte. Fondurile europene sunt sansa tarii noastre de a iesi din criza. Ministrul Berceanu, coleg de partid cu senatorul iesean foarte vehement la adresa solidaritatii sociale, a reusit sa atraga putin peste 2 la suta din aceste fonduri. Nu l-am auzit sa fie la fel de vehement si atunci. Pot insa sa mi-l inchipui pe domnul senator foarte servil si umil la sedintele de partid, tot asa cum l-am vazut in sedinta cand bugetul aprobat de Parlament nu a inclus si amendamentele care cereau bani pentru Iasi.

Am luat parte la o dezbatere acum trei saptamani la Bruxelles cu reprezentantii Bancii Mondiale, Bancii Europene de Investitii, Bancii  Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare si ai Fondului Monetar International. La masa au participat europarlamentari din mai multe tari si din mai multe comisii, eu reprezentand Comisia de Buget. Discutia a fost foarte pragmatica si clara, asa cum nu intalnesti intr-un cadru pur academic. Fara a reinventa roata, mersul pe jos si apa calda, cum se pare ca fac unii fosti rectori cazuti in dizgratie in politica, toti acei specialisti au afirmat clar si raspicat ca solutia iesirii din criza sta in mainile statului si nu a mediului privat. Pana unde trebuie sa intervina statul si de unde trebuie lasati agentii economici sa continue relansarea economica este o alta dezbatere. Dreptate imi da astazi interventia directorului FMI, Strauss – Kahn, prin care isi arata dezacordul fata de masurile guvernului Boc. Vorbim de aceleasi masuri pe care domnul senator, reputat economist iesean, le-a sustinut cu tarie.

Nu stiu ce-i mai rau, sa alergi dupa diplome, medalii, titluri si orice fel de recunoastere numai pentru a-ti satisface setea bolnavicioasa de putere, sau sa-ti amani sustinerea tezei cu un an de dragul lucrului facut temeinic. Cred ca un subiect de discutie ar putea fi si declaratia domnului fost rector dintr-o emisiune de la Antena 1 Iasi prin care ma ameninta ca ma da afara de la scoala. Politizarea scolii poate starni interes in multe cercuri preocupate de soarta educatiei in Europa, mai ales acum cand agenda Europa 2020 pune educatia in randul prioritatilor de prim rang.

Mai bine “stangist” decat stangaci in politica.

Dupa sase campanii electorale in doar trei ani, dupa nenumarate incercari de reformare a partidelor, mai mult declarativ decat faptic, dupa congrese tensionate cu schimbari teatrale de situatie, cu declaratii politice memorabile, cu infranti si invingatori, dupa aliante politice facute si desfacute apoi refacute si iarasi desfacute numai din dragoste pentru Romania, cred ca se pot contura cateva concluzii importante. Astazi ma voi referi doar la frica de democratie.

Se observa foarte usor in toate partidele politice, ce-a lungul si de-a latul clasei politice, de sus in jos si de la stanga la dreapta, o anume ipocrizie atunci cand vine vorba de principiile de functionare democratice. Politicianul roman este un luptator infocat pentru democratie atunci cand aceasta functioneaza in favoarea lui si incearca aproape cu disperare s-o blocheze atunci cand lucrurile nu merg asa cum si-ar dori el. Pentru ca ne confruntam si cu o anumita doza ingrijoratoare de superficialitate, despre democratie se vorbeste cel mai adesea atunci cand se pune problema luptei pentru putere. In perioadele de alegeri democratia este fie amenintata, fie aparata. Este adevarat ca sunt momente in viata unui partid politic cand practicile democratice sunt cel mai bine puse in evidenta. Cred insa ca viata democratica a unui partid politic trebuie sa fie o constanta preocupare a celor implicati in politica.

Pentru fiecare membru de partid democratia inseamna sansa de a creste, de a acumula experienta si de a se impune in structurile de partid si in viata politica locala, regionala, nationala sau internationala fara sa fie nevoit sa aduca osanale sefului politic. In felul asta de reduce la zero riscul vreunui accident la coloana din cauza pozitiei incomode in care trebuie sa stea de fiecare data cand intra sau iese sefu’ din sala, cand vorbeste sau cand se vorbeste de sefu’. Creativitatea folosita pentru a gasi cuvinte de lauda cat mai relevante, inaltatoare si originale, poate fi folosita in scopuri mult mai constructive. Toata energia irosita pe la usile diferitelor birouri poate fi folosita pentru proiecte politice concrete, realizabile, care sa vina in intampinarea celor carora le-a cerut sau le va cere votul sau pentru pregatirea personala permanenta. Le-am spus de fiecare data tinerilor care gaseau tentanta o cariera politica despre multitudinea si diversitatea domeniilor in care trebuie sa se pregateasca permanent. Fara a fi exhausitv, cred ca un om politic de cariera trebuie sa fie bine pregatit in domenii precum comunicare, negociere, management organizational, administratie publica, economie, drept, cultura generala. Vom discuta probabil intr-un articol viitor despre managementul resurselor umane in partidele politice.

Pentru cei care detin puterea, democratia este cea mai eficienta arma de care acestia se pot folosi pentru a-si pastra pozitiile in ierarhie. Folosite cum trebuie, instrumentele democratice pot detensiona atmosfera si pot evita acumularile unor tensiuni negative inutile prin consultarea permanenta, prin transparenta in actul decizional, prin delegarea responsabilitatilor si prin predictibilitate si coerenta in activitatea organizatiei politice la toate nivelurile. Democratia, desi pare a slabi puterile liderului, de fapt i le intareste. Un lider puternic este cel care reuseste sa conduca folosindu-se de transparenta, corectitudine, comunicare, coerenta, consens.

Am fost impotriva candidaturilor pe echipe la congresul PSD si s-a vazut in final ca nu era altceva decat o incercare de a evita votul membrilor de partid. Desi diferita, situatia din PNL inseamna tot un abuz si o renuntare la principiile democratice. Am vrut sa compar voturile pe echipe in variantele Geoana si Antonescu insa nu am gasit timpul necesar. Poate zilele viitoare. Oricare ar fi deosebirile, si sunt multe, exista un punct comun in faptul ca amandoi au gasit mai importanta lupta pentru putere decat respectarea regulilor valabile atunci cand au fost in folosul lor. Pe termen scurt poate fi castigatoare o asemenea eschiva, insa pe termen lung pierderile sunt pe masura. Si asta-i o certitudine.

Pana la urma se impune o alta intrebare: este mai rau ca au plecat cei doi la cei cu care negociau de foarte mult timp sau ar fi fost mult mai rau daca ar fi reusit sa castige conducerea PSD? Nu cred ca este coincidenta nici faptul ca l-a sustinut pe Mircea Geoana si nici ca acesta a iesit public sa-l sustina pe Diaconescu dupa ce acesta si-a anuntat plecarea.

Salut procesul de autocuratare a PSD-ului. Desi pierderea unor colegi nu poate fi o bucurie, sper ca procesul sa nu se opreasca aici. Am incredere in capacitatea fiecaruia de a intelege daca poate sau nu sa mearga pe noul drum.

Despre cum avea sa se deruleze Congresul v-am spus cateva lucruri vineri si trebuie sa mentionez din start ca nu am gresit absolut deloc. Aranjamentele si aliantele valabile la ora inceperii lucrarilor au cazut si s-au refacut de cateva ori pana la vot. Unele au cazut definitiv in timp ce altele surprinzatoare s-au format in timpul discursurilor candidatilor pentru diferite functii. Au existat tradari desi nimeni nu poate arata cu certitudine vreun tradator. Dupa ordinea in care au fost desigilate urnele se poate aproxima orientarea unei delegatii judetene fara ca cineva sa poata asocia un delegat cu un buletin de vot.

Spuneam ca vor conta discursurile insa mult mai importante vor fi discutiile din afara salii. Au contat discursurile candidatilor la prima functie in partid si mesajele date de liderii cu greutate. Dupa Ion Iliescu, singurul care a reusit sa ridice toata sala in picioare a fost Victor Ponta. Valul imens de simpatie de care se bucura avea sa se stinga foarte curand. Liderii de organizatii au simtit pericolul si s-au intors intre proprii delegati. Cu putin timp inainte de vot lucrurile pareau sa se intoarca din nou in favoarea lui Geoana. Intoxicarile si manipularile au facut ca oamenii sa devina suficient de confuzi incat sa mearga pe varianta propusa de liderul judetean. Cu cat ne apropiam mai mult de momentul votului cu atat mai tensionata era atmosfera. Dupa vot s-a asezat o liniste cumplit de greu de suportat. Nu mai era nimic de facut. Zarurile fusesera aruncate.

A fost de departe cea mai grea si cea mai importanta lupta pe care am dus-o pana acum si am avut parte de destule pana acum. Multi primari si colegi de la Iasi ma intrebau foarte mirati de ce ma consum asa de tare. Era greu de inteles pentru ei de ce m-am expus asa de tare in aceasta lupta, cunoscuta fiind pozitia liderului judetean. Desi mi-au apreciat luarile publice de pozitie din ultima saptamana, multi erau de parere ca ar fi fost mai sanatos sa nu le fi facut. Imi este greu sa gasesc un raspuns clar si cuprinzator. Cert este ca nu am analizat nicio secunda oportunitatea implicarii mele in competitie alaturi de Victor Ponta. Pur si simplu am intrat in lupta considerand din start ca este o datorie fata de generatia din care fac parte, fata de cei care au avut incredere in mine de-a lungul anilor si nu in ultimul rand fata de familie, prieteni si toti cei care-mi sunt dragi.

Incredere mea in Victor Ponta a fost construita in ani de zile de munca in aceeasi echipa. A fost alaturi de mine in toate momentele importante care mi-au marcat cariera politica. Prin urmare nu aveam cum sa nu-i fiu alaturi intr-o lupta cu miza de o asemenea amploare. Pentru ca il cunosc si pentru ca ii stiu activitatea nu am avut nici cea mai mica ezitare in a adera la proiectul sau. Am incredere in acest proiect si am afirmat acest lucru inca de acum trei saptamani cand o candidatura a sa nu era nici macar luata in calcul. Nu a fost premonitie si nici nu ma pricep sa ghicesc in stele. Pur si simplu mi-am exprimat speranta ca va exista in viitor un astfel de proiect si, ca sa fiu sincer pana la capat, ma gandeam ca batalia de ieri ar fi putut avea loc prin 2012. Acum pot spune ca a fost mai bine asa.

Primesc foarte multe sms-uri, mail-uri si telefoane de felicitare de parca eu as fi candidat pentru functia de presedinte al PSD. Nevoia de schimbare era reala si cei cu simtul realitatii normal dezvoltat nu aveau cum sa n-o observe. Tot mai multi pesedisti se simteau blocati intr-un partid fara perspectiva, fara viitor. Era clar pentru toti ca drumul pe care mergeam nu avea cum sa duca prea departe. Urmau inevitabil alte infrangeri, alte aliante rusinoase si o noua candidatura in 2014 fara sanse. Victoria lui Victor Ponta a readus speranta si increderea tuturor pesedistilor sau celor care au simpatizat PSD. Acum acesta are obligatia sa redea demnitatea, consecventa si eficienta activitatilor politice ale PSD.

Ma uit acum in urma si incerc sa-mi dau seama care a fost motivatia cea mai puternica. Care sunt resorturile care ne fac sa rezistam stresului, efortului si tensiunii care ating uneori valori greu de imaginat. Cu siguranta au contat enorm prietenia, increderea, dorinta de schimbare, solidaritatea de generatie si ambitia de a schimba lucrurile in bine. Cred insa ca puterea, rezistenta si determinarea pe care le solicita o astfel de lupta isi gasesc sursa in ceva mult mai profund. Cred ca au castigat ieri cei care au crezut mai mult intr-un principiu decat intr-o functie. In timp ce pentru unii era vorba mai mult de functii si de privilegii, pentru ceilalti lupta a avut si o componenta principiala. As fi ipocrit sa spun ca nu a fost o lupta pentru putere. Important este insa ce-si propune fiecare sa faca dupa ce a obtinut puterea. Eu sunt convins ca PSD are nevoie de un alt mod de a face politica si cred ca lucrurile se vor schimba in bine in perioada urmatoare. Congresul PSD 2010 trebuie sa insemne un pas important in reformarea clasei politice.

Am zis ca scriu doar cateva randuri si se pare ca nu reusesc sa ma mai opresc. Scuzati incoerenta. Sunt doar ganduri sincere puse in fraze brute, nefinisate. Posibilele greseli se datoreaza indispozitiei care amana o a doua lectura pentru mai tarziu.

Inteleg insa ca maine se va discuta daca nu cumva Congresul va functiona dupa statutul actual, singurul aflat in functiune. Pana la urma, mai firesc mi se pare sa functionezi dupa reguli aprobate decat dupa unele ipotetice. Cum sa-ti depui candidatura cu tot cu echipa daca nu ai nicio certitudine ca noile modificari ale statutului vor trece de votul Congresului?

Eu sper sa-i pot vota pe Victor Ponta si pe Gheorghe Nichita individual, fara fiu nevoit sa-l iau la pachet si pe Vanghelie. Ca veni vorba de Marean Vanghelie, sper ca va raspunde dupa Congres pentru felul in care intelege sa-si respecte colegii de partid. Imi pot pune acum speranta in Congresul de sambata ca va reprezenta inca un pas inainte facut de PSD spre democratizarea structurilor sale. Pana la urma, pentru majoritatea celor care se vor afla in sala, faptul ca au dreptul sa-si voteze liderii reprezinta o motivatie foarte puternica, de fapt singura care le-a mai ramas.

Nu cred ca a navalit democratia in vreun partid din Romania, pentru a-l cita pe Florin Ghetau, insa cred ca trebuie sa invatam ca principiile sunt mai importante decat functiile si persoanele. Daca vom invata acest lucru elementar atunci vom reusi cu siguranta sa nu mai schimbam Statutul pentru o anumita persoana, sau Constitutia de dragul unui om politic, efemer ocupant al unei functii importante.

Au trecut anii si ne gasim la un alt Congres, de data asta in primavara lui 2010. Trista coincidenta face ca acesta sa aiba loc dupa o infrangere la alegerile prezidentiale, tot in fata lui Basescu, tot in turul doi si tot dupa o dezbatere care a intors rezultatul. Diferenta este ca acum venim dupa sase campanii in numai trei ani in urma carora nu mai suntem cel mai mare partid din Romania. Daca atunci ne invidiau adversarii politici pentru organizare si coerenta, acum ne simtim amenintati in opozitie de PNL care comunica mult mai bine si care castiga puncte importante in lupta cu noi.

Poate cea mai mare diferenta, si cea mai greu de explicat, este aceea ca acum democratia interna de partid nu mai pare un concept bun pentru PSD. Am reusit in doar cinci ani sa omoram si sa ingropam foarte adanc toate principiile pentru care am luptat. In acesti cinci ani ati avut alaturi partidul indiferent cu cine v-ati luptat. Unii adversari au fost marginalizati, altii exclusi, pe altii vi i-ati facut prieteni cu o uimitoare usurinta. Indiferent de deciziile pe care le-ati luat, membrii de partid v-au sustinut cu stoicism.

In cele sase campanii ati beneficiat de o armata disciplinata si determinata cum si-ar dori orice lider politic din tara si strainatate. O data la sase luni, pe banii, timpul, munca si sanatatea noastra am luptat pentru partid cu gandul la victoria finala impotriva lui Basescu. Indiferent de rezultat, nu puteti contesta faptul ca ati avut membrii de partid aproape. Acum insa pentru cei mai multi dintre ei urmeaza o perioada cumplit de grea cu presiuni de tot felul. Un gest imposibil de inteles din partea dumneavoastra a facut diferenta intre extaz si agonie. Mai are rost sa spun cat de mare este frustrarea pe care o resimtim fiecare dintre noi, cei care am luptat pentru dumneavoastra?

De parca nu ar fi fost suficient, loialitatea fiecarui membru de partid, increderea si sustinerea pe care v-am acordat-o, se traduce intr-un final in pierderea dreptului de a mai alege presedintele partidului. Pentru ca am muncit si am sustinut toate proiectele lansate de dumneavoastra in cei cinci ani de mandat, pentru ca am batut sat cu sat, ulita cu ulita, targ cu targ pentru ca dumneavoastra sa ajungeti presedintele Romaniei, acum ne luati printr-un abuz grosolan si dreptul de a ne mai spune parerea despre cine ar trebui sa conduca partidul.

Votul pe echipe inseamna in mod evident fraudarea alegerilor pentru presedinte, secretar general si vicepresedinti. De ce ne mai puneti pe drumuri pana la Bucuresti cand ati fi putut vota direct in Comitetul Executiv viitorul presedinte al PSD?

Pana la urma, sa intelegem ca va este frica de membrii de partid ai PSD? Daca va este frica de opinia acestora si incercati sa le inchideti gura, atunci ce va mai recomanda pentru o noua candidatura? Cum credeti ca veti mai putea avea respectul si sprijinul vreunui membru de partid dupa ce i-ati furat intr-un mod cinic si acest ultim drept, acela de a-si alege presedintele pentru urmatorii patru ani?

Semneaza scrisoarea unul dintre foarte multii sustinatorii pe care i-ati pierdut in momentul in care ati decis ca votul nostru, al celor multi, nu mai conteaza.

Cred in continuare in Victor Ponta pentru ca a aratat ca nu se teme de votul colegilor de partid. In timp ce unii lideri se ascund in spatele listelor, fortand membrii de partid sa-i voteze chiar daca nu sunt de acord cu ei, acesta a propus un sistem electoral intern prin care presedintele sa fie ales de fiecare activist prin dezbateri in fiecare organizatie judeteana. De ce un membru de partid de la oras ar fi mai indreptatit sa-si aleaga presedintele de partid decat unul dintr-o comuna? Comitetul Executiv National de astazi a hotarat ca nu exista nicio diferenta intre voturile lor pentru simplul motiv ca nu mai conteaza. Este o foarte mare nedreptate care va costa foarte scump partidul pe termen mediu.

Cele doua etichete, de corupt si de comunist, atat de uzitate incat aproape ca se confunda cu cea de pesedist, nu i se pot aplica lui Victor Ponta. Nu stiu niciun scandal de coruptie in care sa fie implicat iar Revolutia la prins sub varsta majoratului.

Partidele de stanga din Europa au mai avut pusee de mandrie, vigoare si putere atunci cand au gasit curajul sa aleaga lideri tineri precum Tony Blair sau Zapatero. In rest, toate cele care s-au incapatanat sa mearga pe aceeasi linie au coborat sub 15% in preferintele electoratului. Scenariul nu este deloc fantezist daca ne incapatanam sa credem ca de fapt nu am pierdut nimic in decembrie 2009 si oamenii ne iubesc in continuare doar pentru ca purtam culoarea rosie. Eu am convingerea ca cei care l-au votat pe Basescu, dupa cinci ani de mandat esuat, nu ne vor vota niciodata, iar cei care ne-au votat resimt o frustrare atat de mare incat continuarea in aceeasi formula ar fi un dezastru pentru noi si o mana cereasca pentru PNL.

PSD are nevoie acum de curaj, viziune, indrazneala, coerenta, corectitudine, profesionalism, adica de tot ceea ce putea sa aduca Mircea Geoana in cei cinci ani de mandat si nu a facut-o. Eu am incredere in liderii organizatiilor judetene, pentru ca in cazul multor organizatii doar ei au mai ramas sa voteze la Congres, ca vor reusi sa inteleaga faptul ca un PSD slab inseamna sanse minime pentru ca ei sa mai castige functiile de senatori, deputati, presedinti de consilii judetene sau primari. Pana la urma nu este in discutie doar functia de presedinte ci, mai important pentru fiecare dintre ei, miza o reprezinta influenta pe care fiecare dintre ei o va mai avea in propriul judet.

Cristi Diaconescu a afirmat ca ar face parte dintr-o echipa cu Victor Ponta, in eventualitatea in care in turul doi ar intra acesta din urma cu Mircea Geoana. Sunt convins ca multi lideri importanti ai PSD vor realiza oportunitatea pe care o reprezinta candidatura lui Victor Ponta pentru iesirea fiecaruia dintre ei din impas. Era greu sa alegi intre candidaturile lui Nastase si Geoana. Argumentele erau mai degraba de ordin subiectiv, personal. Acum datele sunt total schimbate si se poate vorbi de o alternativa reala.

Nu ma voi lungi mai mult pentru ca nu are rost sa scriu tot ce ma framanta legat de viitorul PSD si, implicit, de al meu in politica. Nu ma vad, ca politician iesean, in echipa cu Marean Vanghelie. Nu-i voi contesta calitatile, pentru ca acestea exista si l-au adus pana aici, insa nu cred sub nicio forma ca poate ocupa o functie de prim rang intr-un partid care doreste sa redevina cel mai puternic din Romania.

PSD are nevoie de o alternativa dupa cinci ani de esecuri. Dupa ce a ajuns pe locul doi intre partide dupa PDL, risca sa ajunga al doilea partid din opozitie dupa PNL. Fara putere administrativa, fara o voce puternica cu care sa-si apare din ce in ce mai putinii alegatori, PSD risca sa ramana si fara demnitate in urma atacurilor paranormale si a calitatii indoielnice a celor care au devenit peste noapte comunicatorii principali ai partidului. Este nevoie de o schimbare si Ponta este schimbarea in care eu cred, tot asa cum am crezut in Gheorghe Nichita pe vremea lui Ion Solcanu.

Sunt convins ca va fi o dezbatere interesanta pentru ca si-au anuntat participarea ONG-uri importante, organizatii de tineret ale partidelor politice, organizatii studentesti, ziaristi si multe alte persoane interesate de viitorul tineretului in Romania.

Pe agenda comisiilor din care fac parte urmeaza alte rapoarte cu relevanta cel putin la fel de mare pentru Romania si pentru Iasi. Pentru mine este foarte important ca mandatul obtin la alegerile europarlamentare sa fie dublat in permanenta de un mandat concret pe probleme concrete alate in dezbatere la Bruxelles sau Strasbourg. Pentru ca acest lucru sa se intample este vital sa avem dezbateri la nivel local intre toti cei interesati pe diferitele domenii. Maine voi depune amendamente la raport in functie de ideile care se vor desprinde astazi. Mi se pare un mod de lucru mult mai corect si transparent.

Au fost si politicieni care au crezut ca un blog poate sa le aduca voturi suplimentare. Mai colorate sau mai sobre, mai acide sau mai conciliante, mai mult sau mai putin in aceeasi nota cu partidul, blogurile si-au facut datoria in perioada respectiva. I-au scos din anonimat pe foarte multi. Despre voturi in plus insa nu cred ca poate fi vorba. Un studiu recent arata ca aproximativ 20% dintre cei care locuiesc la oras se informeaza si de pe internet. Asta nu inseamna ca blogurile sunt principala sursa de informare. Mai degraba acceseaza site-urile de stiri si paginile ziarelor locale.

Cred insa ca pentru un om politic este foarte importanta comunicarea informala cu ajutorul acestor pagini personale. Mesajele sunt transmise cu mult mai multa lejeritate, pe teme mult mai diverse, iar comentariile pot fi foarte interesante atunci cand sunt dezbracate de limbajul agresiv si necenzurat de cele mai multe ori. Opiniile celor interesati de o anumita tema sunt valoroase prin faptul ca au posibilitatea sa fie directe, necrutatoare si ultimative. Indiferent de tema, se dau verdicte, se lanseaza ipoteze, se desfiinteaza dur argumente si se fac acuzatii dintre cele mai grave. Oricat ar parea de necontrolat si lipsit de substanta, mediul online este poate cel mai productiv din punct de vedere al ideilor si atitudinilor.

Ce ne scapa insa din vedere este faptul ca principala problema a clasei politice este aceea ca nu mai vorbeste de ani buni aceeasi limba cu electoratul. Ideologiile politice, atat cat conteaza in tara noastra, nu mai au nicio legatura cu realitatile societatii romanesti de astazi. Pentru a-si argumenta ideologic actiunile politice, partidele apeleaza la doctrine care si-au indeplinit misiunea in secolul XIX si inceputul secolului XX. Cele doua razboaie mondiale si reconstructia Europei au facut ca dezbaterea ideologica sa fie amanata. Abia in 1997 apare o incercare de adaptare a doctrinei social democrate la noile realitati. Tony Blair, Gerhard Schroder si Bill Clinton sunt cei care inteleg ca muncitorii adusi de la tara la oras in perioada revolutiei industriale au suferit transformari importante. Categoriile sociale destul de clar delimitate de la sfarsitul sec XIX si inceputul sec XX au fost inlocuite de alte categorii sociale cu nevoi specifice.

O analiza a partidelor romanesti arata foarte clar faptul ca acestea au preluat doctrine in functie de pozitionarea lor pe scena politica fara sa-si puna problema adaptarii lor la ceea ce se intampla in Romania dupa decembrie 1989. Mai mult decat atat, in ultimii douazeci de ani, unei societati aflate intr-o continua efervescenta acestea i-au opus un conservatorism ideologic greu de inteles. In timp ce societatea a avansat mai mult sau mai putin ezitant spre democratia europeana, partidele au ramas la nivelul discursiv al anilor ’90. Aceasta poate fi una dintre explicatii pentru lipsa de idei si de solutii la problemele reale, concrete, ale romanilor.

Fara indoiala ca discutia despre modul de organizare a fiecarui partid si despre echipa de lideri nationali, regionali si locali, este una foarte importanta si utila. Partidele insa ar trebui sa se reconecteze cat mai rapid la Romania reala. Partidul care va avea curajul si puterea de a renunta la anumite principii invechite si de a reinventa propria ideologie, va fi cel care va avea prima sansa in recastigarea pe termen lung a increderii romanilor.

L-am urmarit saptamana trecuta in plenul Parlamentului European pe Zapatero, primul ministru al Spaniei si liderul stangii spaniole. Mi-am adus aminte de momentul in care a castigat sefia partidului, de putinele sanse care i s-au dat initial si de scepticismul cu care era privit mandatul sau. Nu era decat un tanar fara prea mare notorietate in partid care propunea un proiect ambitios. Acum Zapatero conduce singurul partid mare de stanga din Europa care se afla la guvernare. Mai mult, este cel mai apreciat lider al stangii europene. In Marea Britanie laburistii englezi , dupa ce au renuntat la Tony  Blair, nu reusesc sa opreasca trendul descendent din sondaje, in conditiile in care mai sunt doar cateva luni pana la alegeri. Doar un miracol ii mai poate salva. L-au reactivat si acesta in speranta ca vor reusi sa transfere din simpatia de care se mai bucura insa Blair catre Gordon Brown. Sansele sunt insa minime.

Cred ca, daca PSD ar gasi curajul sa faca o schimbare de genul celei din Spania, ar fi sanse reale ca social-democratia romaneasca sa nu urmeze modelul laburistilor. In momente dificile este nevoie de indrazneala si de viziune.

Momentul congresului din 2005 a insemnat, fara doar si poate, o schimbare in bine pentru PSD. Fara sa intru in analize, sunt convins ca ultimii cinci ani au insemnat democratizarea interna a PSD-ului. Din pacate nu a fost atins obiectivul principal al acestor cinci ani, acela de a castiga alegerile prezidentiale. Greselile care au decis esecul sunt acum platite de fiecare membru de partid.

Nu stiu cu cine voi vota la Congres. Va depinde foarte mult de modul in care organizatia judeteana PSD Iasi se va regasi in echipa de conducere. Este foarte important sa ai o voce puternica la Bucuresti. Am vazut atunci cand s-a votat bugetul ce consecinte grave are pentru oras faptul ca PDL Iasi nu conteaza in conducerea de la Bucuresti. Stiu insa ca un proiect cu Victor Ponta presedinte al PSD ar avea sanse mari sa fie unul de succes.

Nu stiu cum sa ma raportez la acest subiect. Un amalgam ciudat de revolta, frustrare, jena, indignare si compasiune ma fac sa rescriu de mai multe ori paragrafe intregi. Un ton neserios cred ca s-ar potrivi mai bine poate cu cea mai bizara explicatie a unui esec politic. Sunt insa oameni care au crezut in proiectul politic pe care PSD l-a oferit ca alternativa. In lupta cu Traian Basescu foarte multi oameni s-au implicat total. Pentru acestia umilinta de dupa alegeri este mult mai greu de suportat decat infrangerea in lupta politica.

Am cautat pe internet informatii despre flacara violet si atacurile energetice. Recunosc fara nicio ezitare ca sunt total neinformat in acest domeniu. Curiozitatea m-a impins mai departe si am vrut sa ma informez corect asupra semnificatiilor acestei culori care a pus stapanire pe dezbaterea politica din tara. Am gasit cateva informatii cu oarecare relevanta pentru ce s-a intamplat in decembrie. Mai ales in ceea ce priveste efectul terapeutic al culorii cu pricina. Nu este lipsita de relevanta nici poezia “Amurg violet” scrisa de George Bacovia. Pentru ca sa dau doar doua versuri: “Multimea toata pare violeta,/ Orasul tot e violet.” Ma intreb daca nu cumva avem aici o informatie codificata, un fel de premonitie a poetului.

Imi vine in minte “momentul Waterloo” al lui Octavian Paler. Pentru foarte multi dintre sustinatorii lui Mircea Geoana, pesedisti din toata tara, campania a reprezentat un “moment Waterloo” personal. Constienti de riscurile la care se expun, au intrat in acest joc de “totul sau nimic” impotriva lui Basescu. Nu este greu de banuit care va fi soarta acestora pentru urmatorii cinci ani. Calvarul controalelor, dosarelor, hartuirilor de tot felul reprezinta pretul pe care-l vor plati. Le-a ramas insa demnitatea de a fi dus o lupta pana la capat. Am sentimentul ca Mircea Geoana se chinuieste sa le ia si acest ultim si poate cel mai important lucru.

Mai putin din cauza alegerilor si poate mai mult ca urmare a actiunilor si declaratiilor sale ulterioare, sunt tot mai convins ca Mircea Geoana nu ar mai trebui sa candideze la functia de presedinte al PSD.

Ma intriga insa graba cu care pedelistii lui Boc vor asumarea raspunderii Guvernului pentru proiectul Miclea. O atitudine responsabila ar fi presupus o dezbatere publica serioasa care sa duca la un proiect acceptat de toti cei implicati in actul didactic. Soarta invatamantului romanesc nu are cum sa fie indiferenta nici copiilor, nici parintilor, nici cadrelor didactice si nici macar celor care, la prima vedere, nu au legatura cu acest domeniu “bugetar”. Am pus in ghilimele cuvantul “bugetar” pentru ca in ultimul timp tot mai multe voci din jurul presedintelui tarii incearca sa-i stigmatizeze pe cei care sunt platiti din banii statului si sa-i culpabilizeze in ochii celor care muncesc la “privat”. Ca si cum criza s-ar datora bugetarilor. O aberatie electorala marca Basescu.

Incapatanarea cu care incearca pedelistii sa impuna un anumit proiect pentru invatamant nu face decat sa duca Romania in pragul unei noi crize… daca mai aveam nevoie de inca una. Criza politica declansata de asumarea raspunderii guvernamentale pentru proiectul Boc nu face decat sa-i creeze lui Basescu terenul propice pentru campania electorala. Conteaza mai putin ca suntem in plina criza economica. La fel de putin important este ca ne aflam intr-o criza institutionala chiar inainte de a intra in criza financiara. Nu mai intereseaza pe nimeni ca romanii nu mai cred in viitorul acestei tari si in capacitatea politicienilor de a gasi solutii viabile. Important este pentru PDL sa-i creeze lui Basescu un conflict major.

Am incredere ca liderii PSD nu vor intra in acest joc sinistru gandit de oameni fara scrupule. Nu cred ca iesirea de la guvernare poate reprezenta o solutie in acest moment. De asemenea cred in regandirea actului de guvernare dupa alegerile prezidentiale.

Voi aborda in primul rand din punct de vedere moral aceasta problema. Stim cu totii ca etica politica, daca exista asa ceva, este diferita de etica sociala sau cea crestina. Foarte multe reguli care se aplica in viata de zi cu zi nu au nicio relevanta in politica. Stim cu totii la fel de bine ca in politica totul se bazeaza pe compromis si are ca obiectiv final ajungerea la putere. Am spus putere si nu “ciolan” pentru ca inca mai cred ca partidele isi doresc puterea pentru a-si pune in aplicare programele politice.

Cu toate astea, cat de lipsit de coloana vertebrala trebuie sa fii incat sa tradezi pe oricine, oricand, oricum numai ca sa fii la guvernare? Cum se poate ca, fara niciun program politic, fara nicio tresarire pentru soarta romanilor, avand drept unic scop incurajarea separatismului etnic din Transilvania, sa fii atatea mandate la conducerea tarii si niciodata in opozitie? Mai mult decat atat, este bine cunoscut faptul ca liderii maghiari care s-au dus la Bruxelles au facut lobby pentru Ungaria mai mult decat pentru Romania.

Ii felicit pe liderii PSD care s-au intrunit in cadrul Comitetului Executiv National si au dat mandat echipei de negociere sa nu accepte alianta cu UDMR. Era si timpul ca liderii acestei formatiuni sa priceapa ca se poate conduce tara si fara ei. Poate vor pricepe in ce patru ani de opozitie ca sunt totusi cetateni romani si ca, atunci cand ies in afara tarii, trebuie sa reprezinte Romania. Pozitia PSD nu a fost nici pe departe una impotriva etniei maghiare ci una hotarata si justa impotriva liderilor UDMR.

Prin urmare, dupa logica de mai sus, atat PSD cat si PDL nu fac decat sa-si asume o guvernare cumplit de dificila tocmai pentru a nu-si dezamagi si pierde electoratul. Practic, prin faptul ca PNL a refuzat negocierile, alianta PSD – PDL a ramas singura varianta pentru ca Romania sa aiba un guvern stabil, cu sustinere parlamentara, in perioada urmatoare. Singurul electorat tradat dupa aceste alegeri este cel liberal din motive foarte lesne de inteles. Se pare ca guvernul Tariceanu nu a fost unul nemaipomenit, ba chiar dimpotriva, prin urmare era de asteptat sa aleaga opozitia si sa lase pe altii sa incerce sa repare ce au stricat ei timp de patru ani.

Daca se va face guvern PSD – PDL, desi nu este o solutie care pe mine sa ma bucure, tind sa cred totusi ca va fi un guvern solid, cu oameni competenti care va gasi solutii pentru marile provocari care vor veni foarte curand peste romani.

Desi Basescu pare de nerecunoscut zilele astea, inca pot sa mai apara surprize din partea lui. Sunt ferm convins ca ultimul cuvant ii va apartine si se va folosi la maxim de aceasta oportunitate… la urma urmei este si el in campanie electorala.

Discutand cu oameni care se pricep la campanii electorale, oameni care au vazut multe campanii in cariera lor, am ajuns la concluzia ca nu vom avea parte in toamna asta de campanii spectaculoase. Cand am auzit prima oara de votul uninominal mi-am inchipuit ca fiecare candidat isi va pregati propria campanie, cu propriile mesaje, propria echipa de campanie. Am crezut atunci ca vor fi lupte individuale si ca cel mai bun din fiecare colegiu va castiga.

Acum nu mai sunt atat de sigur…. Ba dimpotriva, cred ca vom avea parte tot de o campanie de partid, unitara, prin care fiecare isi va promova echipa, adica lista. Cand spun asta ma bazez pe un calcul foarte pragmatic: niciun candidat, dar absolut niciunul, de la niciun partid, nu are o intentie de vot mai mare decat cea a partidului. Ducand lipsa de “vedete” care sa traga in sus partidul, singura sansa este aceea de a convinge electoratul ca un partid sau altul are cea mai buna echipa.

Inclusiv candidatilor le va fi mai comod sa se “ascunda” in spatele partidului. La adapostul unei campanii unitare scapa de responsabilitatea rezultatului obtinut. Ca sa nu mai spunem ca si banii de campanie ar putea fi mai putini.

Deci, concluzionand, daca cineva spera ca in toamna vom avea batalii pe viata si pe moarte pe 17 “campuri de lupta” are sanse foarte mari sa fie dezamagit. Batalia se va duce tot intre cele trei partide care conteaza la aceasta ora in Iasi: PSD, PNL si PDL.

Ma numar printre cei care cred ca rezultatele de la locale vor avea o relevanta mica in calculele pentru alegerile din toamna. Cred ca votul uninominal va induce o cu totul alta atitudine a electoratului. Sunt de parere ca se vor vota mai mult oamenii. Foarte important va fi, si am mai spus asta in articole anterioare, cine se va bate din partea fiecarui partid in fiecare colegiu. Cu siguranta vom intalni situatii in care la locale un partid a castigat cel mai mare numar de voturi iar la generale va iesi castigator un candidat din partea unui partid cu rezultate mai modeste.

A nu se intelege ca scot total din calcul importanta partidului din partea caruia candideaza fiecare… Este foarte clar ca cel care vine din partea partidului cu cel mai mare numar de voturi la locale are un atu foarte important in fata celorlalti. Este mult mai usor sa incerci sa asimilezi voturile partidului decat sa ti le castigi pe ale tale. Pe de alta parte, un candidat slab ar insemna anularea unui asemenea avantaj.

Partidele au acum o misiune foarte grea pentru ca trebuie sa-si maximizeze sansele acolo unde au avut rezultate bune la locale si sa obtina cat mai multe voturi acolo unde a obtinut rezultate mai slabe la alegerile din vara. Cu alte cuvinte, fiecare partid va face permutari intre candidati pana in ultimul moment. O schimbare de candidat din partea unui partid duce la schimbari de candidaturi si in cadrul celorlaltor partide. Probabil ca vor fi anuntate listele complete in zilele urmatoare si la PSD si la PNL insa am convingerea ca vor suferi modificari pana in ultimul moment.

Aici putem discuta de avantajele si de dezavantajele unei astfel de abordari. Eu cred insa ca marele pericol al votului uninominal este acela de a dilua semnificativ puterea partidelor si de a da puteri considerabile unor indivizi. Una este sa gandesti si sa negociezi politici publice intre cateva grupuri parlamentare si alta este sa obtii acordul a peste doua sute de parlamentari. Cred ca menirea votului uninominal este de a responsabiliza mai tare politicienii si partidele politice prin aducerea lor mai aproape de cei care-i voteaza. Succesul fiecarui partid va depinde de felul in care va gestiona relatia indivizilor aruncati in lupta cu partidul care i-a trimis acolo.

Putem vorbi insa foarte clar de o adunatura de oportunisti in jurul lui Basescu. Aceasta adunatura numita PDL este sortita esecului dintr-un motiv foarte simplu: le lipseste acel numitor comun, coagulant numit “doctrina politica”. Este greu sa rezisti pe scena politica atata timp cat singurul lucru care te motiveaza este implinirea interesului material.

Teoria este confirmata de situatia PDL-ului la Iasi. Inainte de campania de la locale foarte multi oameni de afaceri s-au alaturat PDL-ului in speranta ca vor castiga primaria si CJ-ul si-si vor spori considerabil afacerile. Au pierdut si la municipiu si la judet si acum tensiunile sunt foarte mari in cadrul organizatiei. Fiecare acuza pe fiecare, gruparile de interese din jurul lui Carlan, Movila sau Oprea isi disputa candidaturile in colegiile considerate eligibile in timp ce afaceristii isi dau seama ca au ramas cu banii luati si cu buza umflata.

Ii dau de data asta dreptate suta la suta lui Tariceanu. Probabil ca este vorba de intelepciunea celui aflat la sfarsitul primului si ultimului sau mandat.

Ii urez mult succes lui Cristi Diaconescu si sunt convins ca va face o impresie foarte buna in lupta electorala.

In timp ce PDL merge pe un tandem format dintr-un candidat la primarie care se zbate intre locurile doi si trei si un candidat la CJ situat “detasat” pe locul patru, PSD porneste in lupta electorala cu un tandem format din ultimii doi primari ai Iasului din 1992 pana in prezent.

As fi vorbit si despre PNL insa in judet nu prea exista, iar candidatul la primarie este mult in spatele Irinei Schrotter care, la randul ei, nu conteaza in preferintele electoratului.

Cam asta-i realitatea. Restul este cancan…

Il asigur pe Florin ca nu exista cele doua tabere in PSD Iasi din perspectiva legaturii cu conducerea nationala. Conflictele sunt 100% locale si tin de disperarea unora de a nu-si pierde scaunul. Mai simplu spus, anumiti membri de partid nu au invatat sa munceasca in echipa si au sentimentul ca sunt unici si, evident, de neinlocuit. Un prieten bun avea o vorba: “Cimitirul este plin de oameni de neinlocuit!”

Ma deranjeaza foarte tare atitudinea lui Lucian Flaiser care nu accepta un principiu foarte simplu al jocului in echipa: in lupta pentru Consiliul Judetean trebuie sa-l sustinem pe cel care are cele mai multe sanse. Daca va reiesi din sondaje ca el este cel cu cele mai mari sanse, atunci tot partidul va lupta pentru el. Dar daca nu este asa, il ajuta cu ceva sa pierdem presedintia CJ-ului?

Florin are dreptate intr-o oarecare masura. In judet, in cele mai multe comune, stabilirea viitorului primar este o treaba interna de partid in PSD.

“Intrebarea nu e daca postul respectiv va fi al PSD, ci al carui dintre cele doua PSD-uri, care au ajuns sa traiasca intr-un concubinaj din interes. Extrem de toxic, dar inevitabil!”

Ca o nota de final…..un partid este un concubinaj de interese care, uneori, este si toxic.

Am invatat din plecarea si revenirea lui Ionel ca este foarte important sa muncesti in partid, dar de doua ori mai important este sa scoti in evidenta ce ai facut si sa stii sa-ti promovezi munca.

Il felicit pe Ionel pentru decizia luata si ma bucur foarte mult pentru ca echipa a ramas intreaga. Reforma o facem tinandu-i alaturi pe cei buni si scapand de cei care nu mai pot performa politic. Nu Ionel trebuia sa plece din PSD… dimpotriva.

Ne intoarcem putin in timp la motiunea de cenzura a PSD-ului care a picat in toamna trecuta din cauza tradarii unor parlamentari PSD. Unul dintre cei care au votat impotriva motiunii a fost Ion Solcanu. Au fost multe discutii atunci legate de motivul care l-a determinat pe senator sa tradeze. Unii au spus ca s-au negociat bani, altii ca i s-au oferit functii importante, altii ca, pur si simplu, a votat impotriva lui Geoana. S-a dovedit in scurt timp ca a fost vorba de toate trei la un loc. La foarte putin timp dupa caderea motiunii, tovarasul Anchidin, om de casa al senatorului, a fost numit director la Regionala CFR Calatori Iasi. De ce aici? Pentru ca aici a mai fost respectivul director in perioada guvernarii PSD si pentru ca erau, probabil, contracte nefinalizate.

Cum cine este Anchidin? Este consilierul local care s-a trezit peste noapte, dupa ce senatorul a anuntat ca nu mai este de acord cu proiectul Palas, ca nici el nu mai este de acord. A avut o divina revelatie intr-o noapte si a inteles ca misiunea lui in politica este sa scape Iasul de PSD si de Nichita.

Tot Anchidin este cel care facea parte din escorta de fosti membri PSD de la Consiliul National. Tot ele este cel care spune in conferinte de presa ceea ce senatorul vrea sa spuna si nu poate pentru ca nu este politic corect. Tot el este cel care a facut bani grei lucrand cu statul in perioada guvernarii PSD. Tot el este cel care s-a suparat cand nu a “primit” lucrari in Iasi.

Si acum sa ajungem la stirea de astazi legata de candidatura lui Anchidin la Primaria Iasi. Cat de surprinzatoare vi se pare?

Nu vreau sa dau dreptate nici lui Daniel Sandru si nici lui Octavian Paler pentru simplul motiv ca, daca as face-o, ar trebui sa iau o cu totul alta decizie decat aceea de a continua in PSD. Vazand generatiile de tineri care se formeaza in PSD, calitatea si ambitia celor care vor sa faca politica social democrata, nu pot sa nu cred in viitorul acestui partid. Pe de alta parte, cand ii vad pe cei “ramasi in urma vremurilor” cum se tin, vorba unui amic, precum “mata de burlan”, nu pot sa nu-mi pun si anumite intrebari.

Este clar ca puterea creeaza dependenta. Este clar ca multi dintre asa numitii “dinozauri”, desi au strans averi colosale, simt nevoia de recunoastere publica. In strainatate recunoasterea publica, de la o varsta, inseamna activitati sociale, caritabile, infiintarea unor fundatii care sa lupte pentru scopuri nobile. La noi, recunoasterea publica inseamna lupta pentru ciolan, balacareala publica si jenanta lupta pentru functii.

PSD-ul este printre putinele partide care are norocul sa aiba exponenti de valoare din toate generatiile. Problema principala este imbinarea tuturor valorilor si eliminarea nonvalorilor. Cum padure fara uscaturi nu exista, cu cat padurea este mai mare, cu atat uscaturile sunt mai multe.

Cred in capacitatea de reformare a PSD-ului si cred ca o parte din uscaturi, cel putin natural, vor fi eliminate.

Ma bucura aceasta stire si, in acelasi timp, imi da sperante. PSD-ul a invatat ca trebuie sa-si schimbe stilul de comunicare. Este un pas mare inainte….ii astept pe urmatorii.

Am stat pe toata durata lucrarilor in ultimul rand al salii impreuna cu ceilalti colegi din TSD. Am comentat toate discursurile, ne-am dat cu parerea, am facut pronosticuri, am impartit PSD-ul in fractiuni, am descoperit comploturi diabiolice, am inteles jocul lui Hrebenciuc si, in final, am tras concluziile si am stabilit strategia PSD-ului pentru urmatoarea perioada.

Dupa consiliul de vineri ramanem, in principal, cu “focul incrucisat”dintre Ion Iliescu si Mircea Geoana, cu competitia amicala dintre doi vechi prieteni, Adrian Nastase si Dan Mircea Popescu, cu discursul foarte mobilizator al lui Gheorghe Nichita, cu tensiunea negocierilor din afara salii de sedinta, cu gustul sandwich-urilor cu parizer de la bufet si cu speranta ca lucrurile vor intra intr-un fagas normal, de constructie si liniste interna.

Am incredere in Mircea Geoana, Adrian Nastase si Ion Iliescu, dar si in ceilalti membri din conducerea partidului ca, dupa consiliu, vor reusi sa ingroape securea razboiului si sa pregateasca alegerile locale si generale.

Nici consiliul asta nu face exceptie. Artificial, votul de astazi a capatat o noua miza. Dupa spusele unora de prin tara, astazi nu votam presedintele Consiliului National PSD ci avem de ales intre Geoana si Nastase. Mi se pare o idiotenie imensa. Sau poate nu este o idiotenie, poate este o strategie stabilita de unii care vor sa creasca o miza banala in ideea influentatii delegatilor. Cu alte cuvinte, daca ar fi fost de ales doar intre Dan Mircea Popescu si Adrian Nastase, rezultatul ar fi fost foarte clar si stiut de absolut toata lumea chiar inainte de consiliu. Ducand lupta politica in alt registru, in cel al luptei pentru prima pozitie in PSD, lucrurile de complica si capata alte conotatii.

Eu sunt unul dintre cei care nu cred ca astazi voi avea de ales intre Geoana si Nastase ci intre Dan Mircea  Popescu si Nastase. In conditiile astea alegerea este foarte simpla. Cand se va discuta despre conducerea PSD vor fi cu totul si cu totul alte discutii…Pana atunci imi pastrez convingerea ca este nevoie de Nastase in PSD.

Acum trebuie sa plec. Revin cu mai multe detalii dupa….

Am citit pe blogul lui Stefan Susai, apoi am citit si pe newsiasi, insa, stiindu-l foarte bine pe Ionel, nu cred nici macar un cuvant. Nimeni nu este perfect, fiecare are calitati si defecte, insa eu stiu ca Ionel Agrigoroaei nu este un dezertor si nici un traseist politic.

Bazandu-ma pe faptul ca sursele lui Stefan nu de putine ori au dat rateuri, sper si de data asta ca informatia este eronata.

Completare:

Am aflat astazi ca stirea privind demisia lui Ionel este reala. Regret plecarea lui la PDL. Ii urez mult succes in tot ceea ce-si doreste si-l asigur de sprijinul meu pe toate planurile, mai putin cel politic.