43% dintre români declară că au dificultăţi în a-şi plăti facturile obişnuite, faţă de 17% dintre europeni şi 7% dintre danezi

73% dintre români se aşteaptă ca situaţia financiară a gospodăriei să se înrăutăţească în următoarele 12 luni, faţă de 28% dintre europeni

38% dintre români nu sunt încrezători cu privire la siguranţa locului de muncă, faţă de 18% dintre europeni

60% dintre români cred că nu ar fi probabil să-şi găsescă o slujbă în 6 luni dacă ar fi trimişi în şomaj, faţă de 49% dintre europeni. În decembrie 47% dintre români credeau acelaşi lucru

40% dintre români sunt foarte îngrijoraţi, iar 34% destul de îngrijoraţi că veniturile din perioada de bătrâneţe le vor ajunge pentru un trai decent, faţă de 20% dintre europeni. Nivelul de îngrijorare a crescut în România de la 60% în decembrie la 74% în mai

Sursa: Eurobarometru flash (valul 4)

Am inteles cum functioneaza protectionismul in domeniul agriculturii si de ce fermierii nostri sunt sortiti saraciei si lipsei de competitivitate pe pietele din vest. Sunt probleme pe care le voi ridica in PE si le voi discuta si cu colegii mei din comisiile de agricultura si dezvoltare regionala. Este adevarat ca problema tine si de incompetenta si indolenta autoritatilor romanesti, dar pe de alta parte vorbim de accesul pe piata comuna a tuturor producatorilor europeni, vorbim de masuri protectioniste evidente din partea unor state membre, de valorile pe care le impartasim doar declarativ si mai putin in realitate. Ce sanse poate sa aiba un fermier roman, si despre ce piata comuna vorbim, daca in Austria creditele se dau cu dobanda de pana la 2% iar in Romania producatorii agricoli trebuie sa plateasca dobanzi 20%?

Ieri m-am intalnit la Chisinau cu colegi socialisti din Austria si am discutat putin despre sistemul bancar, despre rolul companiilor multinationale in statul de origine si in cele in care isi desfasoara activitatea, si am ajuns la concluzia ca suntem inca departe de a avea o piata unica, suntem inca in era nationalismului si a protectionismului. Urmeaza o perioada de documentare si apoi voi porni o serie de dezbateri in Parlament si in statele membre. In perioada urmatoare voi introduce si o propunere de rezolutie prin care agentii economici, nu numai fermierii, sa aiba acces egal al sursele de finantare, in aceleasi conditii, indiferent de nationalitatea lor.

In perioada de criza, si voi incerca sa vorbesc acum doar despre Romania pentru ca mi se pare irelevanta o comparatie cu oricare alta tara din Vest, statul nu poate fi nici invizibil si nici neimplicat. Atunci cand activitatea economica se reduce, cand companiile sunt nevoite sa-si restranga activitate din lipsa de lichiditati sau din cauza unei cereri in scadere pentru produsele sau serviciile sale, cand investitiile straine sau autohtone sunt din ce in ce mai putine, statul trebuie sa compenseze prin proiecte de investitii de anvergura care sa dea un nou impuls activitatii economice. Romania are aceasta sansa formidabila a miliardelor de euro nerambursabile pentru proiecte de infrastructura pentru care trebuie doar sa faca proiecte. Fondurile europene sunt sansa tarii noastre de a iesi din criza. Ministrul Berceanu, coleg de partid cu senatorul iesean foarte vehement la adresa solidaritatii sociale, a reusit sa atraga putin peste 2 la suta din aceste fonduri. Nu l-am auzit sa fie la fel de vehement si atunci. Pot insa sa mi-l inchipui pe domnul senator foarte servil si umil la sedintele de partid, tot asa cum l-am vazut in sedinta cand bugetul aprobat de Parlament nu a inclus si amendamentele care cereau bani pentru Iasi.

Am luat parte la o dezbatere acum trei saptamani la Bruxelles cu reprezentantii Bancii Mondiale, Bancii Europene de Investitii, Bancii  Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare si ai Fondului Monetar International. La masa au participat europarlamentari din mai multe tari si din mai multe comisii, eu reprezentand Comisia de Buget. Discutia a fost foarte pragmatica si clara, asa cum nu intalnesti intr-un cadru pur academic. Fara a reinventa roata, mersul pe jos si apa calda, cum se pare ca fac unii fosti rectori cazuti in dizgratie in politica, toti acei specialisti au afirmat clar si raspicat ca solutia iesirii din criza sta in mainile statului si nu a mediului privat. Pana unde trebuie sa intervina statul si de unde trebuie lasati agentii economici sa continue relansarea economica este o alta dezbatere. Dreptate imi da astazi interventia directorului FMI, Strauss – Kahn, prin care isi arata dezacordul fata de masurile guvernului Boc. Vorbim de aceleasi masuri pe care domnul senator, reputat economist iesean, le-a sustinut cu tarie.

Nu stiu ce-i mai rau, sa alergi dupa diplome, medalii, titluri si orice fel de recunoastere numai pentru a-ti satisface setea bolnavicioasa de putere, sau sa-ti amani sustinerea tezei cu un an de dragul lucrului facut temeinic. Cred ca un subiect de discutie ar putea fi si declaratia domnului fost rector dintr-o emisiune de la Antena 1 Iasi prin care ma ameninta ca ma da afara de la scoala. Politizarea scolii poate starni interes in multe cercuri preocupate de soarta educatiei in Europa, mai ales acum cand agenda Europa 2020 pune educatia in randul prioritatilor de prim rang.

Mai bine “stangist” decat stangaci in politica.

A avut dreptate. Sala a fost plina si toti au stat pana la sfarsit chiar daca discutiile s-au intins de-a lungul a trei ore. Intr-un fel regretam ca nu mi-am pregatit un discurs pentru eveniment si am mizat o data in plus pe inspiratia de moment si pe o discutie libera, neprotocolara, care sa lase libertate fiecaruia sa abordeze temele pe care le considera cele mai interesante. Trebuie spus ca lista de posibile teme de abordat era una foarte vasta care nu putea fi acoperita intr-o singura intalnire chiar daca ar fi fost un singur invitat. Avand in vedere numarul mare de vorbitori, ziaristii si cate doi de la fiecare partid, misiunea era imposibila din start. Din alt punct de vedere ma bucuram ca am ramas consecvent hotararii mele mai vechi de a nu invata si recita discursuri. Discursurile memorate sunt moartea comunicarii din punctul meu de vedere. Nu poti fi natural si cu atat mai putin credibil daca vorbesti permanent cu cuvintele altora. Mircea Geoana a fost acuzat de faptul ca a parut si pare artificial in tot ce spune si face. Probabil ca asa este si poate ca asa se explica si esecul sau.

Discutiile au fost foarte interesante iar interventiilor au avut substanta, ceea ce a reprezentat un castig pentru toti. Ca politician am putut afla lucruri inedite din culisele celor de la PDL, PNL sau PRM, sau din redactiile diferitelor ziare. Am avut grija sa spun si eu cate ceva din bucataria PSD Iasi insa nu foarte mult pentru a nu crea sensibilitati suplimentare intr-o perioada si asa tensionata. Studentii au avut “material didactic” dupa spusele lui Costi Neagu de la PDL si sunt convins ca vor avea ce “diseca” in perioada urmatoare. Cu siguranta cel mai mare castig pentru mine l-a reprezentat comunicarea cu tinerii interesati de politica dar inca neafiliati vreunui curent ideologic. Ma refer mai putin  la schimbul de replici, la intrebari si raspunsuri, desi si acestea au fost relevante. Ma refer insa la comunicare non verbala, la reactia salii, la zambetele ironice, ridicatul din spranceana, incruntarea usoara la auzul unor lucruri cu care erau in dezacord, zambetele aprobatoare si gesturile fine, aproape insesizabile, de acord si de sustinere. Comunicarea cu o sala plina cu astfel de tineri este o sansa pe care niciun politician nu ar trebui s-o rateze, ba mai mult s-o caute. Este fara doar si poate o experienta incredibila din care poti trage foarte multe invataminte. Simt ca am castigat foarte mult aseara si sper ca si pentru tinerii din sala sa fi fost macar o experienta utila.

Mi-au ramas in minte cuvintele unui tanar tuns foarte scurt, cu o atitudine razboinica, un fel de rebel al promotiei dupa imbracaminte si felul in care a reactionat sala cand a intrat. A tinut sa spuna politicienilor care sunt diferentele dintre competitiile sportive si cele politice: “In sport te antrenezi cinci ani ca sa alergi cinci secunde in timp ce in politica alergi cinci secunde pentru a dormi apoi cinci ani.” Mandat de cinci ani au doar europarlamentarii si presedintele Romaniei. Cum Basescu nu era in sala, iar singurul europarlamentar eram eu, putem crede ca se referea la mine. Sunt insa convins ca durata mandatului de europarlamentar nu prezenta interes pentru nimeni, iar faptul ca in sala erau persoane din echipa de campanie a lui Basescu ma face sa cred ca sageata era adresata tuturor politicienilor. Pe fond problema ridicata este reala si nu ai cum sa nu-i dai dreptate.

Nu as putea enumera acum tot ce mi-a placut si mi s-a parut important pentru ca a fost o seara plina, bogata si relevanta din toate punctele de vedere. Am promisiunea organizatorilor ca vom continua seria intalnirilor si astept cu nerabdare urmatoarea “confruntare”.

Tot din perioada copilariei mi-au ramas amintiri legate de gastile de baieti smecheri, de cartier, care ne terorizau din cand in cand. Imi aduc aminte ca stiam pe unde-si fac veacul si trebuia sa-i ocolesc in drumul meu spre si dinspre scoala, altfel ramaneam fara pachetul cu sandvisurile puse de mama si ar fi  trebuit sa rezist nemancat pana seara cand ajungeam acasa. Nu mancam de fiecare data in pauza de pranz pentru ca interveneau lucruri mult mai interesante de facut si ma intorceam cu pachetul acasa, era vorba insa de orgoliul personal. Era destul de umilitor sa cedezi in fata lor constient fiind ca puterea lor statea doar in faptul ca erau mai multi. Tin minte ca acum ca fiecare era puternic atunci cand devenea “omul cuiva”. Daca ajungeai protejatul vreunui bataus mai mare din cartier puteai sa faci orice fara nicio teama. Nimeni nu ti se opunea de frica celui al carui om erai. Asa se face ca mai toti erau oamenii unora care, la randul lor, pentru a face fata competitiei tot mai dure erau oamenii altora si mai puternici.

Nu stiu daca trebuie privit ca un esec insa nu am reusit sa devin omul nimanui. Nu reuseam sa gasesc nicio atractie in luptele “dure” dintre diferitele gasti care, evident, se formau in jurul unor blocuri sau zone ale cartierului. Sa nu creada cineva ca aducea atmosfera de atunci cu cea din Statele Unite. Nicio legatura. Era vorba mai mult de un fel de bravura, un joc cu cowboy si indieni dus putin dincolo de limitele inocentei. Winnetoo si Old Shatterhand au inspirat generatii intregi de “luptatori de gherila” cu varste intre 7 si 12 ani care se luptau pentru puii lasati de vreo catea sub o scara de bloc, sau pentru orgoliul ranit al unui prieten care a fost injurat in vreo pauza la scoala sau pentru colectia de surprize Turbo pe care unul i-a furat-o altuia din alta gasca etc.

Atunci era o joaca si nimeni nu trata cu seriozitate spiritul asta de trib urban. Vinovat era probabil Karl May. A venit revolutia si lumea aceea a disparut ca in urma unui blestem. Totul a devenit gri, cenusiu, oamenii au inceput sa se incrunte, usile permanent deschise ale vecinilor de pe scara au fost incuiate, nimeni nu mai vorbea si nu se mai sfatuia cu nimeni. Este drept ca parcarea a inceput sa se umple cu masini aduse din parcurile auto din Germania. Motiv de invidie si barfa. Spiritul de trib a ramas insa in Braila si m-am lovit de el pana cand am plecat la facultate, mai intai in Bucuresti si apoi in Iasi. Protectorii, batausii din copilarie, au devenit oameni influenti, cu afaceri prospere in strainatate, mai intai in Turcia si Polonia, apoi in Italia si Spania. Nu am avut ocazia sa vad dar se auzea tot mai des de lupte intre gasti, in plina strada, care se lasau cu raniti si, foarte rar, cu arestari. Vorbeau oamenii ca se foloseau sabii, cutite si chiar pistoale. Incepea sa semene si la noi cu ce vedeam in filmele americane. Forma primitiva de manifestare a puterii inflorea la fiecare colt de strada. Nu mai stiu ce s-a intamplat pentru ca am pierdut contactul cu orasul.

Simt uneori ca ma lovesc si in ziua de astazi cu aceeasi forma primitiva de manifestare a puterii intr-o forma insa putin mai rafinata. Aud si astazi, la mai bine de 20 de ani de la evenimentele prezentate mai sus, in plin proces de “europenizare” a Romaniei, oameni care se chinuie sa-si asume un protector. Intalnim si in firme private, si in companii de stat, dar mai ales in administratia publica si in politica. Foarte multi fac eforturi sa se asocieze cu oameni influenti in ideea ca protectorul respectiv le va asigura succesul. Spre deosebire de perioada comunista, protectorul are acum propriile lupte de dus, daca nu la fel de dure atunci mai dure, prin urmare protejatii au toate sansele sa fie sacrificati ingrosand astfel randurile “victimelor colaterale”.

Pe de alta parte, mai ales in politica, sunt multi analisti politici care se straduiesc sa imparta oamenii politici in oamenii lui x, y, z etc. Mai ales cei tineri, nu au nicio sansa sa fie perceputi altfel decat oamenii cuiva. Intalnesc des in comentariile de pe acest blog, dar si de pe alte site-uri, atribuiri de genul asta. Mi s-au parut dintotdeauna superficiale, neprincipiale si puerile. De ce nu am putea crede ca sunt oameni care pot creste prin propriile forte, natural, fara ca tata, mama, nasul sau oricine altcineva sa-i netezeasca drumul? Perpetuarea artificiala a “modelului de succes” mai sus amintit nu face decat sa descurajeze tinerii valorosi care sunt atrasi de politica dar care nu au niciun protector.

Pentru o clasa politica sanatoasa trebuie sa scapam de reminiscentele comuniste ale protectoratului. Performanta politica va fi cea care va decide ascensiunea fiecaruia. In functie de responsabilitatile pe care si le asuma fiecare, de proiectele politice in care crede si pentru care se bate, de modul in care intelege sa lucreze in echipa, de felul in care reuseste sa vina in intampinarea problemelor celor care i-au dat votul la un anumit moment, cariera fiecaruia va fi sau nu una de succes. Protectorii, daca mai exista vreunul, vor trebui sa se adapteze concurentei la fel ca toti ceilalti. Reformarea clasei politice reprezinta pana la urma un proces natural.

Nu putem insa sa nu luam in calcul, atunci cand vorbim de stiinta conducerii, de faptul ca natura umana este structural agresiva, violenta. Istoria omenirii reprezinta in totalitatea sa o sursa inepuizabila de argumente pentru agresivitatea si cruzimea inexplicabila a oamenilor. Suntem programati sa raspundem instinctual la stimuli negativi. Ne este mult mai usor sa uram, sa invidiem, sa jignim, sa denigram decat sa iubim, sa apreciem, sa facem complimente sau sa laudam sincer. In timp ce pornirile negative sunt aproape instinctuale si solicita un anumit efort pentru a putea fi infranate, gesturile frumoase au nevoie de premeditare si de o anumita analiza prealabila. O fapta buna o facem pentru ca vrem, pentru ca am fost invatati ca asa este frumos sau pentru ca ne asteptam la o anumita rasplata. Aici intervine educatia dobandita in familie, la scoala si in societate.  Diferenta dintre bine si rau se invata si reprezinta principiul de baza al functionarii fiecaruia dintre noi. Reprezinta un fel de busola dupa care ne orientam toata viata.

Analizand mai multi lideri politici am ajuns la concluzia ca un lider se naste si apoi se cizeleaza, se rafineaza de-a lungul vietii. Nu poti invata sa fii lider ci doar, avand calitatile necesare, sa fii un lider mai bun. Sunt multi oameni politici romani care isi doresc cu ardoare sa fie lideri. Invata sa vorbeasca, sa se imbrace, sa se comporte in diferite situatii, sa transmita mesaje nonverbale si foarte multe alte lucruri utile unui lider. Indiferent cata vointa au si cat de mult se straduiesc, oamenii ii percep totusi ca fiind falsi, artificiali. Cei care “trec de sticla” o fac natural. Cei care “au priza la oameni” reusesc sa stabileasca legaturi cu acestia intr-un mod foarte firesc.

Cred ca un lider simte grupul pe care-l conduce si stie cum sa-si motiveze fiecare membru al echipei fara sa faca studii si analize prea complicate. Daca aduni zece oameni care nu s-au cunoscut niciodata si-i tii impreuna o bucata nu foarte lunga de timp, vei vedea cat de natural se alege conducatorul grupului. Nu ai nevoie nici macar de vot. Natura s-a ocupat de toate detaliile, se pare insa ca ne-a disparut noua capacitatea de a-i intelege resorturile.

In al doilea rand, mult mai important decat micile rautati amicale de mai sus, cred ca ar trebui sa fim mult mai atenti cu totii la fondul problemei. Puterea absoluta i-a fascinat pe toti cei care au condus vremelnic popoarele inca de la inceputuri. Nu-i nimic nou. Unii au reusit s-o obtina in timp ce altii au esuat. Cert este ca, poate cu doar cateva mici exceptii, toti au incercat. Nu ti se pare suspect totusi ca se doreste construirea unor instrumente de control pentru presa si sindicate? Poate par paranoic, sau poate ca militantismul celui aflat in opozitie imi intuneca ratiunea, ceea ce nu ar fi imposibil si ar fi si de inteles pana la un punct. Cu toate astea te invit sa incercam impreuna sa ne facem o imagine de ansamblu, fara patimi pesediste sau pedeliste. Stiu ca este o provocare grea pentru amandoi.

Sunt curios cum ai interpreta urmatorul tablou: presedintele tarii isi numeste oameni de incredere la conducerea tuturor structurilor de justitie, de control al averilor si de lupta anti-coruptie, pune un om slab si obedient la conducerea partidului si apoi la conducerea guvernului, ataca permanent clasa politica si parlamentul, organizeaza chiar un referendum pentru a slabi si mai mult institutia legislativa, institutiile controlate de oamenii sai fac dosare tuturor liderilor politici incomozi din celelalte partide si chiar unora din propriul partid, se ocupa cu incapatanare sa discrediteze presa si, mai nou, aduce presa si sindicatele sub influenta directa a celor de la ANI si DNA. Ar fi mai multe argumente de adus insa nu vreau sa plictisesc.

Iulian, poate ca nu ai observat pana acum si aici poate fi si vina mea, dar sunt printre acei oameni politici care recunosc greselile trecutului. Nu am fost in PSD in perioada 2000 – 2004 dar nu m-am ferit s-o spun ca s-au facut multe greseli fata de presa si chiar fata de proprii membri de partid. Au gresit cei din PSD la fel cum au gresit si cei din PDL sau PNL atunci cand s-au aflat la guvernare. Tot asa putem gasi si lucruri bune facute de fiecare. Cred insa ca abuzurile si incercarile de intimidare a presei, a societatii civile sau a sindicatelor ar trebui sa ne ingrijoreze pe toti. Chiar daca avem preferinte politice diferite, democratia este singura care poate garanta functionarea in continuare a societatii, pe baze sanatoase.

In final, te asigur de bunele mele intentii si, in masura in care ti se pare important, iti propun sa colaboram macar punctual, in acest domeniu. Cred ca interesul este reciproc.

[youtube E49MbCDeuC8]

Mi se pare un demers lipsit de profesionalism, jenant si menit esecului inca din start. Pe de o parte sunt convins ca nu i-a cerut nimeni sa faca un asemenea concurs, pe de alta parte ma socheaza cata energie folosesc unii doar pentru a se face utili in fata sefilor. Cred ca esti util sefilor in momentul in care esti util organizatiei din care faci parte. Esti util organizatiei in momentul in care, ca om politic, aduci voturi.

Repet, mi se pare un demers penibil si lipsit de profesionalism.

Astazi, mergand cu masina pe drumul european spre Bucuresti, mi-am adus aminte de aceasta discutie. Mi-am adus aminte pentru ca m-am saturat sa claxonez cand vad diferiti indivizi care opresc masina fara nici o jena pe marginea drumului si isi fac nevoile in vazul tuturor in conditiile in care nu se plateste la wc-urile din benzinarii. M-am saturat sa stau dupa toti frustratii care merg ca melcul si, desi soseaua este foarte lata si ar incape doi pe sensul de mers, ocupa tot drumul si nu se lasa depasiti cu una cu doua. M-am saturat de carute imprevizibile care traverseaza drumul sau intorc atunci cand te astepti mai putin, de portiuni de drum acoperit cu noroi adus de camioane de pe drumurile laturalnice, de politistii pusi pe capatuiala, de pietonii din sate care nu merg pe trotuar pentru ca li se pare mai interesanta deplasarea pe carosabil etc. Drumul cu masina pe distante mai lungi este o adevarata aventura. De fiecare data cand sunt la drum, ai mei parinti ma suna tocmai din Maroc sa se asigure ca am ajuns cu bine la destinatie. Am inceput sa le dau dreptate…Daca ajungi cu bine la destinatie ori esti un foarte bun sofer ori, de data asta, ai avut noroc.

Daca vrem sa vorbim de votul rational si de evitarea accidentelor gen Basescu si multi altii din Parlament sau Guvern, trebuie sa vorbim de o societate cu un grad satisfacator de civilizatie.