Schulz, Swoboda, Verhofstadt, Watson sau Stanishevici nu au spus nici mai mult, nici mai putin, ca Traian Basescu trebuie sa-i respecte pe cei care sunt in strada, sa initieze fara intarziere un dialog cu acestia si sa organizeze alegeri anticipate. Cu alte cuvinte, toti i-au recomandat presedintelui jucator sa se intoarca la popor. Pai nu poporul era aliatul lui Basescu impotriva clasei politice ticalosite? Nu cu poporul alaturi se lupta Basescu impotriva celor 322? Nu poporului ii facuse invitatia Basescu de a se intalni o data la trei luni in Piata Universitatii? Poporul este de mai bine de o saptamana in Piata Universitatii. Unde este insa Traian Basescu?

Revenind la Cristian Preda, sub presiunea partidului care asteapta o replica solida din partea propriului grup de europarlamentari, acesta nu a reusit decat sa se discrediteze intr-un mod lamentabil. Umilitor si total dezonorant pentru un intelectual sa iasa in conferinta de presa si sa lanseze cu nonsalanta atatea minciuni. Nimeni nu a cerut in Parlamentul European, nici Victor Ponta si nimeni altcineva, ca Romania sa fie penalizata pentru derapajele lui Basescu. Dimpotriva, am cerut cu totii ca regimul mafiot patronat de acesta sa fie pus in discutie la nivel european. Am cerut ca romanii, bulgarii si maghiarii sa fie protejati de politicieni de tipul lui Orban, Basescu sau Borisov.

Daca ar fi existat vreo urma de respect pentru Cristian Preda, aceasta a disparut astazi cu desavarsire. Domnule Preda, dati-mi voie sa va spun ca ati reusit nesperat de bine sa imitati intocmai comportamentul populist, arogant, mincinos si rupt de realitate atunci cand vine vorba de romani, al lui Traian Basescu. Cu alte cuvinte, surprinzator de repede ati reusit sa va transformati intr-un Traian Basescu mai mic. Pacat!

Dovada faptului ca domnul Preda este doar un alt mincinos in slujba lui Traian Basescu este interventia mea din plenul Parlamentului European in dezbaterea legata de situatia din Ungaria.

httpv://www.youtube.com/watch?v=bpRnJPzIKpM

Nu tema a fost cea care m-a inspirat ci prezenta si, deja cunoscuta, vehementa a Andreei Pora. Mi se pare incredibil pana unde poate sa duca fanatismul, ce limite nebanuite poate sa atinga zelul pus in sustinerea unui individ, oricat de negativ ar personajul respectiv. De multe ori ma gandesc, cu fiecare nou scandal care apare, cu fiecare noua masura neghioaba pe care o ia PDL, ca nu vor mai gasi oameni sanatosi la cap care sa-i sustina pe cei aflati la guvernare si implicat, pe Basescu. De fiecare data sper ca bunul simt sa prevaleze si vocile care mai sustin politicile de mega-austeritate sa taca pentru totdeauna.

Sunt surprins de fiecare data ca mai exista astfel de voci, ba mai mult, ca acestea se multiplica. Pora creeaza prozeliti. Hoara si-a facut numarul timp de cateva luni apoi a disparut definitiv. Dupa el au urmat altii care au stat pe toate televiziunile o perioada mai lunga sau mai scurta de timp si care, prin tupeu, demagogie de cele mai multe ori foarte ieftina, prin obraznicie si-au sustinut partidul si liderul suprem pana in panzele albe. Visan, Popovici si Spanu sunt doar cativa dintre ei. Indiferent de subiect, de interlocutori, de televiziune, ei sustin ca masurile luate de PDL sunt corecte, ca tara este pe drumul cel bun, ca Basescu un lider providential, ca noi nu intelegem masurile luate dar ca le vom multumi in scurt timp si ca mogulii sunt rai si denatureaza adevarul.

Am inteles ca sunt recompensati pentru prestatiile publice in care se acopera de ridicol. Ar fi o explicatie pe care as putea s-o inteleg. Daca este o strategie a PDL de a nu lipsi din dezbaterile publice si de a sacrifica niste pioni in lupta asta pentru a-si pastra piesele grele departe de critica opiniei publice, atunci lucrurile pot fi incadrate intr-un rationament. Dar ce te faci daca indivizii ca Pora, Hoara sau Spanu chiar cred in tampeniile pe care le sustin? Ce te faci daca ei chiar cred ca Basescu este un lider care-si va scoate poporul din criza chiar daca acum toti il hulesc? Cum ar fi ca toata armata asta imbracata in portocaliu sa creada cu adevarat ca umilirea si saracirea romanilor reprezinta calea spre prosperitate? Eu cred ca ar fi cel putin infricosator. Atunci sansele democratiei s-ar apropia vertiginos de zero. Cat sunt inca granitele libere si ne putem bucura de statutul de membri cu drepturi depline ai UE, am avea de ales intre a ramane in tara sub o dictatura ingrozitoare, sau sa fugim oriunde in Europa, chiar si-n Bulgaria.

Cred insa ca jocul este unul gandit si bazat pe bani publici. Cred ca fiecare mascarici care face pe prostul la televizor primeste niste avantaje de la guvern. Nu am dovezi, prin urmare imi dau cu presupusul. Fac insa legatura cu votul din parlament unde fiecare parlamentar PDL primeste bani daca isi sustine propriul guvern (caz unic in lume) si, extrapoland si la aparitiile media, lucrurile nu pot sta altfel. Nu stiu daca este mai bine sau mai rau. Pe de o parte este bine pentru ca nu avem cazuri de boli psihice grave, pe de alta parte este rau ca tara asta este condusa de o gasca de o rapacitate incredibila, condusa de puterea banului public si manata doar de dorinta de imbogatire rapida, facila, indiferent cate cadavre lasa in urma.

Silviu a vorbit despre inconstienta celor care cred ca se mai pot taia fonduri de la cultura, ca se poate face economie semnificativa la buget daca se reduce personalul teatrelor si muzeelor, daca nu se mai fac absolut deloc investitii in infrastructura culturala. Este o vorba care spune ca “un popor care nu mai are cultura inceteaza sa mai aiba viitor”. Suna cumplit de dur acest adevar in Romania de astazi. Si, pana la urma, care ar mai putea fi viitorul unei tari fara sanatate, educatie, armata, justitie, cultura si, de ceva timp, parlament?

In final, desi nu-mi place politica atacurilor dure, la persoana, am acordat un premiu de “Oaia anului 2010″ parlamentarilor PDL de Iasi, cei opt incluzand-o si pe Luminita Iordache, pentru comportamentul din aceasta saptamana. Nu-mi pot sterge din minte ranjetul ironic al parlamentarilor pedelisti din timpul dezbaterii motiunii. In mintea lor era vorba de o rafuiala cu PSD si PNL, o joaca infantila despre cine este mai tare. Nu conta ca in piata erau cateva zeci de mii de oameni disperati, ca acasa asteptau cu sufletul la gura sa pice guvernul alte cateva milioane de romani. Saracia, umilinta, deznadejdea celor pe care ii reprezinta nu-i impresiona. Important era pentru ei atunci sa dea bine in fata sefului, sa se integreze cat mai bine in turma. Traian Basescu a fost mandru de ei. Emil Boc nu a contat. Elena Udrea le-a zambit satisfacuta de faptul ca, macar pentru o perioada, isi poate face afacerile nestingherita.

Incepand cu saptamana care a trecut, din punctul meu de vedere, nu mai este nicio diferenta intre Dumitru Oprea si Daniel Oajdea, intre Nicusor Paduraru si Petrica Movila, intre Mihaela Popa si Luminita Iordache sau intre Marius Spanu si Cristina Dobre. Sunt toti o masa amorfa de vot in slujba unui dictator cazut in dizgratie.

Din punct de vedere strict politic ma dezic de comunicarea prin sms-uri si de tonul cumva amenintator folosit de Anghel Stanciu. Politica razbunarilor ciclice a celor care iau puterea trebuie sa se incheie undeva. PSD are obligatia sa vina cu un proiect pozitiv care sa opreasca o data pentru totdeauna invrajbirea asta inutila din societatea romaneasca. Sunt convins ca toti colegii mei din PSD sunt supusi unor presiuni greu de imaginat, ii inteleg si le sunt alaturi. Cu ce altceva ar putea sa se ocupe institutiile statului intr-o Romanie aflata in colaps daca nu de politie politica? Logic, cu ce s-ar putea ocupa pedelistii cand stiu ca nu vor mai prinde guvernarea mult timp de acum incolo, daca nu cu furatul si razbunarile personale?

Revenind la sefa PDL Iasi, imi aduc aminte ca am incercat fara spor sa dau de ea atunci cand europarlamentarul spaniol a venit in vizita la Iasi. Fiind coleg de grup politic cu cei de la PDL le-am propus sa ne intalnim si sa discutam impreuna cum putem sprijini proiectele Iasului. Mi s-a parut o atitudine civilizata si constructiva. Nu acelasi lucru a considerat si Mihaela Popa care nu a avut nici macar bunavointa sa raspunda la telefon sau la sms-urile trimise. Poate ca am gresit ca nu am amenintat-o si nu i-am scris la miezul noptii. Poate ca doar asa i se poate starni interesul doamnei senator. Colaborarile si discutiile concrete despre proiectele Iasului nu par motivante pentru aceasta.

Fara sa-i iau apararea lui Anghel Stanciu, desi-i inteleg supararea, nu si modalitatea in care a ales sa reactioneze, atitudinea senatorului PDL, sefa a organizatiei judetene, mi se pare greu de acceptat si total condamnabila. Dupa doi ani in care nu ai venit cu niciun proiect concret, avand toate parghiile posibile pentru a sprijini acest oras, dai publicitatii sms-uri dintr-o comunicare cu un deputat al opozitiei. Episodul este unul regretabil pentru politica ieseana si pentru cei doi protagonisti. Apetitul pentru scandal si dezinteresul pentru proiectele Iasului nu cred ca o recomanda insa pe Mihaela Popa pentru o functie de maxima responsabilitate politica. Sper ca pedelistii sa se trezeasca si sa promoveze si oameni de calitate. Nu mor de grija lor, insa Iasul are nevoie de politicieni seriosi si responsabili in toate partidele politice.

Inchei aici cu speranta ca nu este foarte departe vremea in care partidele politice vor reusi sa colaboreze pentru Iasi, pentru Romania.

Oare se intreaba cineva ce se va intampla in perioada urmatoare cu pensionarii? Cei care au muncit o viata intreaga si au contribuit constiinciosi la plata altor pensii, se trezesc acum neputinciosi in fata unei tragedii, propriei lor tragedii. Ma refer acum nu doar la reducerea pensiilor, si la faptul ca pensiile si asa foarte mici nu reuseau sa le asigure un nivel de trai lipsit de griji. Ma refer la faptul ca acest guvern incompetent nu a reusit nici macar sa reglementeze problema medicamentelor compensate si gratuite. Din cauza datoriilor neplatite de peste 400 milioane de euro, mai bine de 30% dintre farmacii isi inchid activitatea. Cu alte cuvinte, pensionarii cu pensiile reduse nu vor mai beneficia nici de medicamente compensate sau gratuite.  Adaugam aici si exodul masiv al cadrelor medicale, aproximativ 6000 in 2010, dintr-un total de 13 000, si tabloul este destul de clar. Fara bani de intretinere, de alimente, de haine si medicamente, aflati in imposibilitatea de a-si continua tratamentele pentru bolile de care sufera, care este urmarea logica a politicii guvernului Boc?

Umilirea celor in varsta si condamnarea lor la chin si moarte mai rapida inseamna automat un atentat la drepturile fundamentale ale acestora, ca oameni. Cinismul PDL-ului imi aduce aminte de solutiile naziste de exterminare a celor care statea un calea “progresului natiunii”. Nu voi merge mai departe cu analize economice pentru ca nu este cazul aici. Vreau sa atrag atentia asupra nazismului de tip noi, de formele noi pe care le iau lagarele de concentrare si extermina de la Birkenau si Auschwitz. Nicaieri in Europa nu au fost sacrificati cei in varsta pentru ca tara sa iasa din criza. Nu pensionarii stau in calea relansarii economice. Incompetenta, indolenta, aroganta, coruptia, servilismul si tupeul care au pus stapanire pe PDL sunt cele care condamna Romania la suferinta prelungita, la deznadejde si privatiuni de tot felul.

I-am acuzat pe pedelisti de cinism de sorginte neo-nazista si cred totusi ca am fost indulgent.

Christoph Zopel, un cunoscut economist german, fost ministru al transporturilor, a spus insa un lucru foarte important din punctul meu de vedere: “Condamnarea oamenilor sa traiasca mai putin inseamna o foarte grava incalcare a drepturilor fundamentale ale omului.” Pai nu este exact ce se intampla acum cu pensionarii din Romania? Nu asta face Traian Basescu in aceste zile? Reducerea pensiilor inseamna, in logica bananiera a presedintelui, lupta impotriva evaziunii fiscale. Avand in vedere economistii care-l consiliaza, declaratia poate parea una chiar fireasca. Raspunsul la intrebarea lui Marian Sarbu legata de pensia minima de 500 de RON pe care a promis-o in 2009, in campanie electorala, este de-a dreptul halucinant si reprezentativ pentru Basescu si PDL: “Probabil eram sub influenta bauturilor alcoolice.”

PDL si Traian Basescu se fac intr-adevar vinovati de incalcarea drepturilor fundamentale ale omului prin faptul ca reduc cu 15 procente pensiile celor neajutorati, aflati in saracie crunta, care si asa intampinau mari probleme in a-si asigura un trai cat de cat normal cu pensiile de mizerie pe care le aveau. Incompetentii liberal democrati se fac vinovati de cinism de sorginte neo-nazista prin condamnarea la suferinta si moarte mai rapida a tuturor celor care au depasit o anumita varsta si, conform spuselor unor lideri PDL, “nu mai produc”.

Senatorul PDL Dumitru Oprea considera, asadar, ca actuala putere de dreapta din Romania (pe care dansul o sustine in Senat printr-o fidelitatea a votului demna de un robot japonez) nu este responsabila pentru criza economica din tara. Valoarea domniei sale obliga insa la rationamente complete si complexe, cu finalitate. Prin urmare, daca dreapta nu-i de vina, pentru ca ar fi insemnat sa se autodenunte intr-o oarecare masura, atunci  cine-s vinovatii? Social-democratii sunt responsabili pentru criza economică la nivel global in viziunea noului Nostradamus. Zic sa o luam metodic, pe punctele esentiale:

Senatorul Oprea spune, in mare, urmatoarele aberatii:

• modelul social stangist de organizare a statului este definitiv compromis;
• gravitatea problemelor actuale nu trebuie lasata exclusiv pe umerii Guvernului Boc;
• sprijinirea Guvernului in aceasta perioada dificila este chiar o datorie a cetateanului simplu;
• situatia actuala arata falimentul implicarii statului in economie;
• “actuala criza reprezinta o sansa de reasezare sanatoasa a statelor si de depasire definitiva a falimentului doctrinar stangist“.

Desi stiu ca este o greseala sa raspunzi unor aberatii, de data asta ma voi lasa prada greselii. Ii transmit pe aceasta cale senatorului PDL, coleg cu Emil Boc, urmatoarele:

• Criza economica actuala inseamna in primul rand esecul modelului de capitalism nebun pe care bancile americane, urmate apoi de alte institutii financiare la nivel mondial, l-au impus in ultimii ani, impreuna cu promovarea unui comportament de consum fara limita. Legaturile stranse cu SUA ar fi presupus o mai buna cunoastere a mecanismului crizei financiare si cauzelor care au declansat si intretinut aceasta criza. Nu-l suspectez de necunoastere si doar de rea vointa si, poate, ipocrizie.
• Gravitatea problemelor actuale este, prin esenta declaratiei domnului Oprea, luata de pe umerii mici ai guvernului Boc si pusa in seama stangii mondiale, un fel de monstru, de Bau Bau, care ne ameninta bunastarea generata de capitalism. Or, eu identific in aceasta strategie manipulatorie un truc retoric ieftin si perimat care poate fi observat la toti democrat-liberalii din Romania, in frunte cu Traian Basescu. In locul asumarii raspunderii guvernarii lor dezastruoase, gasesc dusmani imaginari in tot ceea ce-i inconjoara. Ei sunt cei care detin adevarul absolut, ei sunt cei care se lupta pentru binele oamenilor si tot ei sunt cei care nu sunt lasati de forte oculte sa-si duca maretele proiecte la bun sfarsit. Nu stiu cum va suna voua, dar mie-mi suna a incompetenta si impostura.

Sunt de acord cu un singur lucru: problemele grave actuale nu ar trebui lasate pe umerii PDL-ului si ai lui Emil Boc.

• Cetatenii romani arata care este modalitatea de sprijin pe care doresc sa o ofere guvernului Boc: mitinguri de protest in cadrul carora zeci de mii de oameni isi striga foamea si nemultumirea fata de lipsa de viziune a guvernului de dreapta PDL.  Reducerile de pensii si salarii, disponibilizarile fara noima, lipsa investitiilor si a locurilor de munca sunt masuri suficiente care sa revolte omul de rand, de bun simt, care a avut si asa mult prea multa rabdare cu bercenii, videnii si udrele care nu au alta preocupare decat propria capatuiala.
• Fara implicarea statului in economie pana in acest moment al crizei economice mondiale, s-ar fi ajuns la falimentul multor state (ultima pe aceasta lista potentiala fiind Grecia), companii si la falimentarea capitalismului ca sistem. Sa nu uitam, totodata, ca guvernul de dreapta, PDL, intentioneaza sa ofere 621 mil. euro combinatului Oltchim, ca ajutor de stat. Domnul Oprea ce parere are despre acest aspect
• Actuala criza economica din Romania reprezinta o sansa cinica, dar adevarata, oferita romanilor, pentru ca acestia sa se lamureasca o data pentru totdeauna de ineficienta si lipsa de viziune a PDL, ca gasca politica, si de depasire a modelului basescian de guvernare prin minciuna, iresponsabilitate, vanatoare continua de vrajitoare si rezultate nule atunci cand vine vorba de performanta sau macar redresare economica a tarii.

Guvernanţii actuali preferă să aloce fonduri importante doar primăriilor PDL şi judeţelor din ţară care sunt cunoscute ca fiind bastioane ale democrat-liberalilor. Exemplul cel mai concludent il reprezinta cei 500.000 de lei pe care guvernul i-a acordat strandului din Arad a primarului Gheorghe Falca, in contextul in care, la nivelul judetului Iasi, din cele 98 de primarii din judet, doar 26 au primit, la un loc, 520.000 de lei. O concluzie preliminara este aceea ca un strand pedelist face cat toate primariile din judetul Iasi.

Este criza, iar guvernul Boc ori face risipa de bani, ori se comporta de parca ar fi criza doar în localitatile si judetele conduse de PDL. Este criza, iar guvernul Boc ignora judetul Iasi, unul dintre cele mai grav afectate judete din ţara. Este criza si guvernul Boc este principalul vinovat pentru perpetuarea ei în 2010 şi 2011 in viata iesenilor si a tuturor romanilor. Pedelizarea Romaniei duce la falimentarea judetului Iaşi. Pedelizarea Romaniei se dovedeşte a fi reteta perfecta catre o recesiune perpetua pentru economia tarii.

Proiectul Iasi – capitala culturala europeana este pus in pericol de lipsa de investitii si de slaba finantare de la bugetul de stat, pedelistii de la Iasi fiind prea preocupati sa pupe inelul stapanului de la Cotroceni, iar cei din guvern mult prea preocupati sa dea bani dupa criterii numai de ei stiute. Atata timp cat vom fi reprezentanti la Bucuresti de politicieni obedienti, incapabili sa ridice vocea in fata sefilor de partid, Iasul este condamnat izolarii si saraciei.  Cu Boc premier si cu PDL la guvernare este clar ca Iasul nu are sanse sa candideze macar pentru statutul de capitala culturala europeana, cu atat mai mult cu cat si Clujul si-a anuntat intentia de a candida. Cu Boc insa premier si cu PDL la guvernare satul Rachitele are toate sansele sa devina capitala culturala a fondurilor guvernamentale, fiind localitatea cu cei mai multi bani guvernamentali pe cap de locuitori alocati in 2010.

Candidatura lui Teo nu are nicio legatura din pacate cu primenirea clasei politice si nici cu eficientizarea activitatii in Parlamentul Romaniei. Toate calitatile dovedite de prezentatorul si realizatorul de emisiuni nu vor ajuta la nimic in momentul in care va deveni parte activa a unui partid politic, indiferent care este acesta. Oricat de interesanta si de accesibila ar parea politica din afara, sau de la televizor, in realitate este foarte complexa si foarte dura cu cei care nu reusesc s-o inteleaga. Mecanismele de functionare ale unui partid politic tin in principal de lupta pentru putere, de centri de influenta, de interese care nu iarta iesirea din rand. “Esti cu noi sau impotriva noastra” reprezinta o sintagma folosita de toti, la toate nivelurile si in slujba tuturor doctrinelor fie ele liberale, democrat liberale (daca exista asa ceva) sau social democrate. Teo va trebui sa fie cu ei pentru ca impotriva lor nu mai poate fi din moment ce a acceptat candidatura. In lupta dintre Videanu, Berceanu, Blaga si Udrea fiecare membru democrat liberal trebuie sa se pozitioneze. Se stie ca primele victime intr-un razboi sunt din randurile celor aflati in  “no men’s land”.

Sunt aproape convins de bunele intentii ale lui Teo Trandafir si cred ca are unele calitati care ar putea ajuta intr-o viitoare cariera politica. Ii doresc insa nervi de otel, vigilenta si taria de a nu ceda presiunilor. Sistemul actual nu se schimba cu oameni care doresc sa faca parte din el. Important este sa intri cu ideile tale si sa te lupti pentru ele. Cel mai probabil ajungi insa sa ti le insusesti pe ale lor. Atunci lucrurile sunt clare, jocul s-a incheiat, sistemul a castigat iar tu ai devenit un membru de partid exemplar. Eventual te vor tintui pe un perete sau te vor da cu poza intr-o gazeta de partid ca exemplu pentru viitoarele generatii care privesc cu pretuire si admiratie netarmurita catre micii ceausesti in varianta capitalista.

Nu-i dau sanse lui Teo Trandafir sa se impuna in PDL si nici in politica romaneasca. Imi este teama insa ca am tendinte tot mai evidente de a deveni pesimist. Un mesaj corect ar fi fost: “Am incredere in Teo ca va revolutiona clasa politica incepand cu PDL-ul!”   Nu-i asa insa ca nu as fi fost credibil? Ii tin totusi pumnii si sper sa se creeze tot mai multe fisuri in sistemul actual din punct de vedere al mentalitatii si calitatii celor care vor sa se implice in politica, fisuri de care sa profite cei care vin din urma.

Dupa sase campanii electorale in doar trei ani, dupa nenumarate incercari de reformare a partidelor, mai mult declarativ decat faptic, dupa congrese tensionate cu schimbari teatrale de situatie, cu declaratii politice memorabile, cu infranti si invingatori, dupa aliante politice facute si desfacute apoi refacute si iarasi desfacute numai din dragoste pentru Romania, cred ca se pot contura cateva concluzii importante. Astazi ma voi referi doar la frica de democratie.

Se observa foarte usor in toate partidele politice, ce-a lungul si de-a latul clasei politice, de sus in jos si de la stanga la dreapta, o anume ipocrizie atunci cand vine vorba de principiile de functionare democratice. Politicianul roman este un luptator infocat pentru democratie atunci cand aceasta functioneaza in favoarea lui si incearca aproape cu disperare s-o blocheze atunci cand lucrurile nu merg asa cum si-ar dori el. Pentru ca ne confruntam si cu o anumita doza ingrijoratoare de superficialitate, despre democratie se vorbeste cel mai adesea atunci cand se pune problema luptei pentru putere. In perioadele de alegeri democratia este fie amenintata, fie aparata. Este adevarat ca sunt momente in viata unui partid politic cand practicile democratice sunt cel mai bine puse in evidenta. Cred insa ca viata democratica a unui partid politic trebuie sa fie o constanta preocupare a celor implicati in politica.

Pentru fiecare membru de partid democratia inseamna sansa de a creste, de a acumula experienta si de a se impune in structurile de partid si in viata politica locala, regionala, nationala sau internationala fara sa fie nevoit sa aduca osanale sefului politic. In felul asta de reduce la zero riscul vreunui accident la coloana din cauza pozitiei incomode in care trebuie sa stea de fiecare data cand intra sau iese sefu’ din sala, cand vorbeste sau cand se vorbeste de sefu’. Creativitatea folosita pentru a gasi cuvinte de lauda cat mai relevante, inaltatoare si originale, poate fi folosita in scopuri mult mai constructive. Toata energia irosita pe la usile diferitelor birouri poate fi folosita pentru proiecte politice concrete, realizabile, care sa vina in intampinarea celor carora le-a cerut sau le va cere votul sau pentru pregatirea personala permanenta. Le-am spus de fiecare data tinerilor care gaseau tentanta o cariera politica despre multitudinea si diversitatea domeniilor in care trebuie sa se pregateasca permanent. Fara a fi exhausitv, cred ca un om politic de cariera trebuie sa fie bine pregatit in domenii precum comunicare, negociere, management organizational, administratie publica, economie, drept, cultura generala. Vom discuta probabil intr-un articol viitor despre managementul resurselor umane in partidele politice.

Pentru cei care detin puterea, democratia este cea mai eficienta arma de care acestia se pot folosi pentru a-si pastra pozitiile in ierarhie. Folosite cum trebuie, instrumentele democratice pot detensiona atmosfera si pot evita acumularile unor tensiuni negative inutile prin consultarea permanenta, prin transparenta in actul decizional, prin delegarea responsabilitatilor si prin predictibilitate si coerenta in activitatea organizatiei politice la toate nivelurile. Democratia, desi pare a slabi puterile liderului, de fapt i le intareste. Un lider puternic este cel care reuseste sa conduca folosindu-se de transparenta, corectitudine, comunicare, coerenta, consens.

Am fost impotriva candidaturilor pe echipe la congresul PSD si s-a vazut in final ca nu era altceva decat o incercare de a evita votul membrilor de partid. Desi diferita, situatia din PNL inseamna tot un abuz si o renuntare la principiile democratice. Am vrut sa compar voturile pe echipe in variantele Geoana si Antonescu insa nu am gasit timpul necesar. Poate zilele viitoare. Oricare ar fi deosebirile, si sunt multe, exista un punct comun in faptul ca amandoi au gasit mai importanta lupta pentru putere decat respectarea regulilor valabile atunci cand au fost in folosul lor. Pe termen scurt poate fi castigatoare o asemenea eschiva, insa pe termen lung pierderile sunt pe masura. Si asta-i o certitudine.

Pana la urma se impune o alta intrebare: este mai rau ca au plecat cei doi la cei cu care negociau de foarte mult timp sau ar fi fost mult mai rau daca ar fi reusit sa castige conducerea PSD? Nu cred ca este coincidenta nici faptul ca l-a sustinut pe Mircea Geoana si nici ca acesta a iesit public sa-l sustina pe Diaconescu dupa ce acesta si-a anuntat plecarea.

Salut procesul de autocuratare a PSD-ului. Desi pierderea unor colegi nu poate fi o bucurie, sper ca procesul sa nu se opreasca aici. Am incredere in capacitatea fiecaruia de a intelege daca poate sau nu sa mearga pe noul drum.

Pamfletul de mai sus a aparut pe mai multe portaluri de stiri din strainatate ca fiind adevarat. A fost preluat de pe times.ro. Eu l-am primit pe mail de la un prieten si mi s-a parut amuzant. (Ii multumesc lui Iulian Micu pentru completare) 

Ceva de genul: ” Kabul, Cahul, suna la fel!”

Tabloul negru din tara este in contrast cu ceea ce se intampla in foarte multe tari din Europa de Vest. Ceea ce nu inteleg ai nostri este faptul ca marea batalie se da acum in domeniul inovarii. Viitoarele economii de succes vor fi cele care vor reusi sa produca bunuri cu valoare adaugata foarte mare. Directia in care ne indreptam este una nefasta, tocmai de aceea am luat atitudine si o voi face in continuare.

Astazi am cerut demisia ministrului Seitan pentru incompetenta si nepasare. Patru miliarde de euro risca sa nu fie atrase de Romania doar pentru ca ministrul in cauza nu considera important sa numeasca un responsabil pentru gestionarea acestor fonduri. Este cumplit sa te plangi ca nu ai bani, ca tara-i in criza, si apoi sa nu faci nimic pentru a atrage fondurile europene. Evident ca nu va fi demis. Important este sa punem presiune cat mai mare pe ministri in speranta ca vor incepe sa-si faca treaba la un moment dat.

Sunt convins ca va fi o dezbatere interesanta pentru ca si-au anuntat participarea ONG-uri importante, organizatii de tineret ale partidelor politice, organizatii studentesti, ziaristi si multe alte persoane interesate de viitorul tineretului in Romania.

Pe agenda comisiilor din care fac parte urmeaza alte rapoarte cu relevanta cel putin la fel de mare pentru Romania si pentru Iasi. Pentru mine este foarte important ca mandatul obtin la alegerile europarlamentare sa fie dublat in permanenta de un mandat concret pe probleme concrete alate in dezbatere la Bruxelles sau Strasbourg. Pentru ca acest lucru sa se intample este vital sa avem dezbateri la nivel local intre toti cei interesati pe diferitele domenii. Maine voi depune amendamente la raport in functie de ideile care se vor desprinde astazi. Mi se pare un mod de lucru mult mai corect si transparent.

Au fost si politicieni care au crezut ca un blog poate sa le aduca voturi suplimentare. Mai colorate sau mai sobre, mai acide sau mai conciliante, mai mult sau mai putin in aceeasi nota cu partidul, blogurile si-au facut datoria in perioada respectiva. I-au scos din anonimat pe foarte multi. Despre voturi in plus insa nu cred ca poate fi vorba. Un studiu recent arata ca aproximativ 20% dintre cei care locuiesc la oras se informeaza si de pe internet. Asta nu inseamna ca blogurile sunt principala sursa de informare. Mai degraba acceseaza site-urile de stiri si paginile ziarelor locale.

Cred insa ca pentru un om politic este foarte importanta comunicarea informala cu ajutorul acestor pagini personale. Mesajele sunt transmise cu mult mai multa lejeritate, pe teme mult mai diverse, iar comentariile pot fi foarte interesante atunci cand sunt dezbracate de limbajul agresiv si necenzurat de cele mai multe ori. Opiniile celor interesati de o anumita tema sunt valoroase prin faptul ca au posibilitatea sa fie directe, necrutatoare si ultimative. Indiferent de tema, se dau verdicte, se lanseaza ipoteze, se desfiinteaza dur argumente si se fac acuzatii dintre cele mai grave. Oricat ar parea de necontrolat si lipsit de substanta, mediul online este poate cel mai productiv din punct de vedere al ideilor si atitudinilor.

Ce ne scapa insa din vedere este faptul ca principala problema a clasei politice este aceea ca nu mai vorbeste de ani buni aceeasi limba cu electoratul. Ideologiile politice, atat cat conteaza in tara noastra, nu mai au nicio legatura cu realitatile societatii romanesti de astazi. Pentru a-si argumenta ideologic actiunile politice, partidele apeleaza la doctrine care si-au indeplinit misiunea in secolul XIX si inceputul secolului XX. Cele doua razboaie mondiale si reconstructia Europei au facut ca dezbaterea ideologica sa fie amanata. Abia in 1997 apare o incercare de adaptare a doctrinei social democrate la noile realitati. Tony Blair, Gerhard Schroder si Bill Clinton sunt cei care inteleg ca muncitorii adusi de la tara la oras in perioada revolutiei industriale au suferit transformari importante. Categoriile sociale destul de clar delimitate de la sfarsitul sec XIX si inceputul sec XX au fost inlocuite de alte categorii sociale cu nevoi specifice.

O analiza a partidelor romanesti arata foarte clar faptul ca acestea au preluat doctrine in functie de pozitionarea lor pe scena politica fara sa-si puna problema adaptarii lor la ceea ce se intampla in Romania dupa decembrie 1989. Mai mult decat atat, in ultimii douazeci de ani, unei societati aflate intr-o continua efervescenta acestea i-au opus un conservatorism ideologic greu de inteles. In timp ce societatea a avansat mai mult sau mai putin ezitant spre democratia europeana, partidele au ramas la nivelul discursiv al anilor ’90. Aceasta poate fi una dintre explicatii pentru lipsa de idei si de solutii la problemele reale, concrete, ale romanilor.

Fara indoiala ca discutia despre modul de organizare a fiecarui partid si despre echipa de lideri nationali, regionali si locali, este una foarte importanta si utila. Partidele insa ar trebui sa se reconecteze cat mai rapid la Romania reala. Partidul care va avea curajul si puterea de a renunta la anumite principii invechite si de a reinventa propria ideologie, va fi cel care va avea prima sansa in recastigarea pe termen lung a increderii romanilor.

La aceasta ora destul de tarzie, poate amplificat si de ploaia de afara, am sentimentul unui viitor sumbru pentru Romania. Nu cred ca Traian Basescu se va schimba, cu atat mai putin cu cat nu va mai putea candida pentru un nou mandat. Prin urmare, cred ca putem sa ne asteptam la vanatoare de adversari politici, dosariade, vendete personale, incalcari grosolane ale Constitutiei. Practic, ne putem astepta sa continue tot ce a fost rau in acesti cinci ani. Mai mult, ii vad in continuare pe Pogea, Berceanu, Udrea si Videanu in guvern. Si atunci, de ce sa fiu optimist? Recunosc ca imaginea sumbra asupra viitorului nostru al tuturor poate fi influentata de oboseala (am dormit doar cateva ore si am plecat spre Bruxelles), de dezamagirea fireasca dupa numararea voturilor si mai ales de vremea mohorata, tipic belgiana. Poate ca vom avea o surpriza si vom avea un presedinte al consensului, al tuturor romanilor. Poate ca exista totusi miracole. Fiecare este liber sa spere.

Va spuneam insa ca am facut un tur al site-urilor de stiri. Ajung pe site-ul TeleM si vad o stire despre o conferinta de presa a celor de la PDL. Titlul stirii mi-a atras insa atentia: “AMR-ul tovarasului Nichita”.  “AMR”-ul din titlu are legatura cu articolele de pe blogul meu. Faptul ca deputatul Nicusor Paduraru se inspira din ceea ce scriu ma onoreaza intr-o oarecare masura. La un moment dat face referire si la “unul dintre europarlamentarii” PSD. Las la o parte faptul ca pana de curand imi stia si numele si ma mai si aprecia in discutiile cu unii cunoscuti comuni ( poate pentru ca stia ca sunt comuni). Pot sa inteleg ca sunt oameni politici care nu reusesc sa faca o delimitare clara intre politica si viata privata.

Mai important este insa mesajul pe care deputatul PDL il transmite la numai cateva ore dupa incheierea votului. Credeti ca a vorbit despre proiectele Iasului? Sau despre proiectele sale in Parlament? Sau despre cum vor trai romanii mai bine in perioada urmatoare? Categoric NU. Nici vorba. Deputatul PDL anunta, chinuindu-se parca sa para ironic si amenintator in acelasi timp, ca-i numara zilele lui Gheorghe Nichita in palatul Roznovanu. Demers penibil. Sa inteleg ca deputatul in cauza sta cu calendarul in fata si numara zilele pana in vara lui 2012? Face treaba asta in timpul liber sau cand este platit din banii nostri? Dar ce se face daca Gheorghe Nichita mai candideaza pentru un mandat? Sa-si doreasca oare sa-l contracandideze? Va dati seama ce ocupat va fi deputatul PDL in perioada urmatoare?

Eu zic ca la Iasi premisele sunt bune. Prima conferinta de presa a celor de la PDL vine sa ne linisteasca. Politicienii pedelisti, responsabili si preocupati de problemele iesenilor, pun proiectele Iasului inaintea luptelor politice… Poate in alta viata.

Daca in primele zile aveam interlocutori echilibrati, destul de siguri pe propriile afirmatii, uneori chiar eleganti in limbaj si comportament, sfarsitul campaniei i-a transformat pe pedelisti in persoane agresive, violente in limbaj, capabile sa renunte cu usurinta la cei sapte ani de acasa. Ochii rosii, injectati, cuvintele scuipate parca printre dintii inclestati, ura fata de tot ce nu inseamna voturi pentru Basescu sunt caracteristici comune tuturor celor care ies in ultimele zile sa sustina candidatura celui in care nici ei nu mai cred. Aceasta imagine de animal ranit, disperat, poate provoca mila unora. O strategie de victimizare poate chiar sa aduca un numar de voturi de la oamenii dispusi sa ierte mai usor.

Cu toate astea eu cred ca numarul celor dispusi sa uite sau sa ierte este unul foarte mic. Succesul sau esecul liderului politic nu poate fi mai important decat faptul ca sute de oameni isi pierd zilnic locul de munca, decat faptul ca romanii traiesc din ce in ce mai greu. Acesti cinci ani de permanent razboi au facut ca Romania sa nu profite de oportunitatile intrarii in UE. Mai mult, criza economica a prins Romania incapabila institutional sa ia deciziile corecte. Fiecare neintelegere, cat de mica, intre Parlament si Guvern, intre Guvern si Presedintie, sau intre Presedintie si Parlament, a facut ca tara noastra sa mai faca un pas in spate. Coincidenta sau nu, la originea acestor conflicte a stat de cele mai multe ori Traian Basescu.

Este pentru prima data cand doua partide politice vin cu un pact bazat pe principii de guvernare. De asemnea este pentru prima data in istoria politica a Romaniei cand nu se negociaza functii si se discuta solutii concrete. Doua partide care s-au fript rau de tot cu Traian Basescu au inteles importanta momentului si au hotarat sa lupte pentru un nou mod de a face politica. Inversunarea, ura, tupeul si incompetenta trebuie sa fie inlocuite de echilibru, responsabilitate si profesionalism.

AMR 4

Performantele lui Berceanu suna cam asa:

- cea mai slaba rata de absorbtie a fondurilor structurale destinate infrastructurii dintre toate statele Uniunii Europene, mai slaba decat cea a Bulgariei. Romania risca sa piarda 1 miliard de euro din cauza lui.

- cel mai scump kilometru de autostrada construit. Vorbim de calcule pe hartie pentru ca in fapt nu exista nici macar un kilometru finalizat si dat in folosinta.

- cele mai multe incidente feroviare pe durata unui an de zile din istoria Cailor Ferate Romane.

Se pare ca tupeul fara limite este un criteriu de selectie a liderilor PDL. Este inutil sa dau nume. PDL este o dovada vie de impostura, tupeu si oportunism. Declaratia lui Berceanu de astazi demonstreaza un singur lucru: lipsa celor sapte ani de acasa merge mana in mana cu incompetenta si tupeul.

Toate aceste episoade au presupus scandal, certuri si nemultumiri atat de partea liberalilor, tradatori sau nu, cat si de partea democratilor. Toate aceste scandaluri au facut ca decizii importante pentru Romania sa nu fie luate la timp. Perioada de crestere economica a fost sacrificata pe altarul interesului meschin al unui singur om. Toate aceste conflicte au avut un singur numitor comun: interesul lui Traian Basescu.

Si mai amuzant este Traian Basescu atunci cand se identifica cu dreapta romaneasca. Poate putini stiu, insa singurul partid din Europa care a reusit performanta incredibila de a trece din stanga in dreapta peste noapte a fost PD-ul condus de acelasi Traian Basescu. Cat de seriosi sunt cei de la PDL cand spun ca sunt de dreapta? Tot la fel de seriosi ca atunci cand faceau parte din Internationala Socialista?

Strategia vopsirii panourilor electorale imi aduce foarte bine aminte de campaniile lui Simirad din vremea Partidului Moldovenilor. Pentru ca oamenii sa se intoarca impotriva adversarilor sai politici, Simirad trimitea echipe de tineri sa lipeasca pe masini, pe geamurile magazinelor si oriunde ar fi putut crea disconfort, autocolante cu mesajul electoral al contracandidatului. Evident ca nimeni nu-i bucuros sa-si vada masina tapetata cu autocolante cu “Voteaza PSD!” sau “Voteaza PNL!”. Nu de putine ori am auzit astfel de povestiri din partea “moldovenilor” lui Simirad.

Acum, pentru ca sunt in picaj, singura lor carte de jucat a ramas cea a “autovictimizarii”. Cat de disperat sau bolnav trebuie sa fii incat sa-ti murdaresti propriile panouri electorale?

Raspuns: Foarte, foarte, foarte bolnav si disperat.

Duminica, ziua cea mare pentru PDL in Moldova, a inceput relativ bine. Semnele de ploaie s-au dovedit a fi false. Este adevarat insa ca frigul  putea fi considerat un adversar in calea unei intalniri electorale reusite. Pana la urma insa temperatura scazuta nu putea sa stea in fata celor care voiau sa-l auda pe cel mai iubit fiu al poporului. Facand o tura de oras am putut observa ca orasul fusese invadat de sepci, fulare si geci portocalii. Vazandu-i la fiecare colt de strada, la coada la fiecare chiosc fast-food, imi imaginam Piata Unirii plina pana la refuz de sustinatori ai lui Traian Basescu. Sun un prieten care sta in Piata Unirii si-mi spune ca pe la ora 10 piata era mai mult goala decat plina. Mi-am zis ca oamenii sunt bine instruiti si stiu clar cat timp mai au pana la discursul liderului suprem.

Pe la ora 11 si ceva sepcile portocalii erau tot imprastiate prin oras… un semn ingrijorator pentru organizatorii PDL-isti. Am plecat apoi pentru ca am avut o intalnire electorala la Schitul Duca. Am vazut imagini pe internet dupa terminarea mitiungului si mi s-a confirmat ca piata a fost mai mult goala decat plina. Experienta miting-urilor electorale imi spune,din imagini si din numarul autocarelor, ca nu au fost mai mult de 4000 de activisti in piata.

Cateva lucruri care ar trebui sa-i ingrijoreze pe oamenii lui Basescu:

- la inceputul campaniei organizatia PDL Iasi a adunat 200 de oameni

- o saptamana mai tarziu, toate judetele Moldovei s-au fortat si-au adunat 4000 (mai putin decat poate mobiliza o organizatie functionala de partid la nivel de judet)

- oamenii adusi au preferat sa viziteze orasul in loc sa-l asculte pe prea iubitul lider pedelist

- materialele electorale au fost fie de proasta calitate (bannere sterse) fie de imprumutat (“Bucovina voteaza Basescu”), fie cu text neinspirat, (“lasul voteaza Basescu”, care au si disparut in dimineata evenimentului)

- discursul lui Basescu poate fi predat la scoala drept cel mai prost discurs al unui candidat la presedintie. A inceput ca Stefan cel Mare si a terminat asigurandu-si sustinatorii inghetati ca Mircea Geoana nu are nicio sansa.

Intalnirea de astazi a PDL-istilor imi spune clar ca nava PDL nu este deloc in siguranta pentru ca atat comandantul cat si marinarii de pe nava sunt in deriva.

Acolo sus cineva ii iubeste cu adevarat pe romani!

Într-o dimineaţă frumoasă şi însorită, Elena – acesta fiindu-i prenumele din certificatul de naştere (pe care mă-sa semnase în şapte feluri diferite, iar tac`su în alte şapte) – virgină politic, în cuget şi simţiri, se grăbea spre casa bunicii sale, care era bolnavă şi căreia îi promisese ca ieri că va trece pe la dânsa să-i ducă un coşuleţ cu mâncare. La plecarea de acasă mama o atenţionă că în zona Cotroceni, pe unde urma să treacă în drum spre casa bunicuţei, sălăşluieşte numitul Traian Organ, despre care spun legendele că ar avea o slăbiciune pentru fetiţe blonde. “- Să nu întârzii prea mult” îi spusese mama, “să mergi direct la bunica, fără să te holbezi prea mult prin vitrine. şi mai ales să te fereşti de Traian Organ!”

Drumul ce ducea la bunicuţa, trecea prin faţa Palatului Cotroceni, aşa că odată ajunsă în zonă blondina mării ochii, scoase pieptul în faţă, ţuguie buzele. curioasă, dac-o fi să-l întâlnească, de cum arată Organ. Traian Organ. Nici bine nu se termină de piţiponcit, că-l şi văzu pe cel de pe urma căruia avea să profite şi să tot profite pe viitor. Era chiar el, Organ, despre care mă-sa îi spusese că e uşor de recunoscut pentru că la vederea unei fetiţe blonde începe să bălească şi să hăhăie inconfundabil. Uitând toate sfaturile de acasă, Elena se băgă în seamă:

“- Bună dimineaţa, domnule Organ”.
“- Bună dimineaţa păsărico” îi răspunse acesta, “unde ai plecat tu aşa de devreme?”
“- Mă grăbesc să o vizitez pe bunicuţa care este bolnavă şi să-i duc un coşuleţ cu mâncare” îi răspunse Elena, aruncându-i o privire galeşă şi făcând vânt cu genele.
“- Şi unde locuieşte bunicuţa ta frumoaso?” întrebă iarăşi Organ.
“- La câteva străzi distanţă, nu foarte departe de aici” îi răspunse bălaia, “căsuţa ei este uşor de găsit. mai exact – de aici – a treia stradă stânga, prima casă dreapta”.
Traian Organ, care deja se gândea bălind la ce cărniţă fragedă va hapli la prânz, îi mai spuse fetiţei:
“- Apăi, păcat că eşti în aşa mare grabă, că aşa nu are rost să-ţi mai zic de un magazin de poşete care tocmai ce se inaugurează în zonă şi oferă genţi cadou! Vuitton parcă.”
“- Poftim??!” aproape strigă Elena, cu ochii sclipind pofticioşi “o, dar ajunsul la mamaia poate suferi niţică amânare. nu pot rata una ca asta!” termină ea ideea şi, după ce află de la Traian Organ exact unde se situează magazinul, o luă la fugă într-acolo.

În timpul acesta Traian îşi luă picioarele la spinare şi o tuli spre casa bunicuţei. Când ajunse la uşa acesteia, ciocăni uşor.
“- Cine este?” întrebă bunicuţa.
“- Bună ziua. de la Automobile Dacia sunt”, răspunse Organ şi bătrâna crăpă uşa . “vreau să vă spun că în urma unei trageri la sorţi computerizate, folosind abonaţii din baza de date a Romtelecom, aţi câştigat o Dacia Logan! Aveţi o oră la dispoziţie pentru a ajunge la sediul nostru – poftim adresa şi talonul extras – şi a prezenta acest talon.”

Bunicuţa puse botul, uită de boală, îşi trase repede pe ea câteva ţoale şi o zbughi pe uşă , nedându-şi seama că Traian Organ rămăsese înăuntru. Imediat ce baba dispăru, acesta îşi puse cămaşa şi scufia ei de noapte, se băgă în pat şi se acoperi cu pătura peste nas.

Între timp copila bălaie se apropie de casă, având de data asta în mâini, pe lângă coş, o geantă Louis Vuitton de a cărei achiziţie era extrem de bucuroasă şi se miră văzând uşa deschisă. Păşi cu grijă în casă şi se apropie de pat. Elena nu o putea zări prea bine pe bunicuţă, pentru că în cameră era destul de întuneric, dar ce vedea nu prea i se părea a fi mămăiţa, aşa că o întrebă:
“- Oooh, bunicuţo, dar de ce chelit în halul ăsta?”
“- Deh, bătrâneţurile astea copila mea.” îi răspunse Organ, imitând vocea bunicuţei.
“- Oooh, bunicuţo, dar de ce te uiţi aşa cruciş?” întrebă iar Elena.
“- Cred că de la boală, puişoru` lu` mamaia. Şi nu-mi găsesc nici ochelarii!” îi răspunse Traian Organ.
“- Oooh, bunicuţo, dar ce e cu umflătura aia mare de sub pătură?” continuă curioasă fetiţa.
“- Apăi tu de ce crezi că mi se spune ORGAN, draga mea??? Traian ORGAN. Plus atâţia oooh bunicuţo, oooh bunicuţo!” strigă Traian şi se repezi la blondină, o trase în pat şi profită de ea vreo. patru minute.

Sătul apoi, se întinse să-şi facă siesta. Vezi să nu! Odată se trezi cu înflăcărata Elena deasupra, o privi în ochi şi văzu că nu are nicio scăpare. Trebuia să o satisfacă şi pe ea! Şi, cu chiu cu vai, aşa a şi făcut. Nici nu bănuia el pe atunci că nevoile păsăricii vor deveni din ce în ce mai mari şi mai greu de satisfăcut. Aşa a numit-o consilier prezidenţial (pentru că da. el, legendarul Traian Organ, era preşedintele României) şi i-a închis gura pentru o vreme, şi tot aşa a ajuns să îi dea în dar fotoliul de ministru al turismului, de care Elenuş nu se mai sătura. În schimbul acestor nevoi de-ale ei satisfăcute, avea şi fata grijă de Organ. La televizor şi nu numai, toată ziua bună ziua, era cu Organ în gură. Organ în jos, Organ în sus. Organ în faţă, Organ în spate. Organ înăuntru, Organ afară. Pentru faptul că se ocupa atât de conştiincios de Organ. Traian Organ. primise mai mult decât acel minister portocaliu, care îi şi dăduse numele de Scufiţa Portocalie. primise voie să încalce legi şi să sfideze comisii de anchetă. să considere ministerul moşia ei, iar România o simplă servitoare, care trebuie să plece capul când trece Elena.

Apropos de sfidat comisii, ori de afrontat preşedinţi de comisii. avuse parte de un incident, prezentat apoi ca o eroare cu scuzele de rigoare, fiind vorba de un document în care îl numise pe un anume Ludovic Orban – preşedintele comisiei ce ancheta cum s-au cheltuit banii de la ministerul ei – fix Organ. Ludovic Organ. Să-i fie cu iertare, zic eu, e mai puţin chiar decât o eroare. E obişnuinţa! Ea, Scufiţa Portocalie a naţiei române, ştie foarte clar că Traian Organ este singurul Organ care are voie să intre tare în ea. aşa că la apariţia acestui Orban care vroia să facă acelaşi lucru. s-a confuzat şi a redactat greşit numele Ludovicului.

Scufiţa Portocalie şi Traian Organ încă trăiesc fericiţi şi-n zilele noastre. Dacă situaţia asta va rămâne neschimbată până la adânci bătrâneţi, sau se va întoarce cu 180 de grade în câteva luni. rămâne de văzut. Până una, alta, fetiţa are în continuare grijă de Organ şi Organ de fetiţă. El. încălecat pe ea (şi pe ţară ). inspirat-a povestea mea.

Ză end.
Este fiica prea iubită a portocaliilor,
De partid fiind sprijinită în faţa comisiilor.
E blonda Elena Udrea, doamna ministru-instant,
Care fură, nu ca Ridzi. ci cu totul mai. savant!
Sper s-am tasta aurită urându-i, pe viitor:
E decembrie. Udrea plânge. şi-avem alt conducător!”

Ma intriga insa graba cu care pedelistii lui Boc vor asumarea raspunderii Guvernului pentru proiectul Miclea. O atitudine responsabila ar fi presupus o dezbatere publica serioasa care sa duca la un proiect acceptat de toti cei implicati in actul didactic. Soarta invatamantului romanesc nu are cum sa fie indiferenta nici copiilor, nici parintilor, nici cadrelor didactice si nici macar celor care, la prima vedere, nu au legatura cu acest domeniu “bugetar”. Am pus in ghilimele cuvantul “bugetar” pentru ca in ultimul timp tot mai multe voci din jurul presedintelui tarii incearca sa-i stigmatizeze pe cei care sunt platiti din banii statului si sa-i culpabilizeze in ochii celor care muncesc la “privat”. Ca si cum criza s-ar datora bugetarilor. O aberatie electorala marca Basescu.

Incapatanarea cu care incearca pedelistii sa impuna un anumit proiect pentru invatamant nu face decat sa duca Romania in pragul unei noi crize… daca mai aveam nevoie de inca una. Criza politica declansata de asumarea raspunderii guvernamentale pentru proiectul Boc nu face decat sa-i creeze lui Basescu terenul propice pentru campania electorala. Conteaza mai putin ca suntem in plina criza economica. La fel de putin important este ca ne aflam intr-o criza institutionala chiar inainte de a intra in criza financiara. Nu mai intereseaza pe nimeni ca romanii nu mai cred in viitorul acestei tari si in capacitatea politicienilor de a gasi solutii viabile. Important este pentru PDL sa-i creeze lui Basescu un conflict major.

Am incredere ca liderii PSD nu vor intra in acest joc sinistru gandit de oameni fara scrupule. Nu cred ca iesirea de la guvernare poate reprezenta o solutie in acest moment. De asemenea cred in regandirea actului de guvernare dupa alegerile prezidentiale.

Sub aceasta inselatoare masca, doamna Pippidi nu a fost decat o alta portavoce a lui Basescu. Sub pretextul luptei impotriva comunismului, dezicandu-se parca de trecutul sau binecunoscut iesenilor, doamna in cauza nu a avut decat doua scopuri mari si late: sa distruga PSD-ul si sa-i construiasca statuie mare si stralucitoare liderului maxim, Basescu.

Nu as fi scris acest articol daca nu mi s-ar fi parut total deplasata, dezagreabila si, intr-o oarecare masura, jenanta conditia pe care aceasta a pus-o PDL-ului pentru a candida la europarlamentare… aceea de integritate. Nu-i asa ca suna gaunos, hidos si ipocrit din gura unui asemenea personaj cuvantul “integritate”? Este drept ca proiectul schimbarii clasei politice este unul actual si imperios necesar. Noua clasa politica nu poate fi formata insa din oameni ca Alina Mungiu Pippidi. Din puncul meu de vedere nici macar societatea civila nu are nevoie de astfel de oameni.

Voi aborda in primul rand din punct de vedere moral aceasta problema. Stim cu totii ca etica politica, daca exista asa ceva, este diferita de etica sociala sau cea crestina. Foarte multe reguli care se aplica in viata de zi cu zi nu au nicio relevanta in politica. Stim cu totii la fel de bine ca in politica totul se bazeaza pe compromis si are ca obiectiv final ajungerea la putere. Am spus putere si nu “ciolan” pentru ca inca mai cred ca partidele isi doresc puterea pentru a-si pune in aplicare programele politice.

Cu toate astea, cat de lipsit de coloana vertebrala trebuie sa fii incat sa tradezi pe oricine, oricand, oricum numai ca sa fii la guvernare? Cum se poate ca, fara niciun program politic, fara nicio tresarire pentru soarta romanilor, avand drept unic scop incurajarea separatismului etnic din Transilvania, sa fii atatea mandate la conducerea tarii si niciodata in opozitie? Mai mult decat atat, este bine cunoscut faptul ca liderii maghiari care s-au dus la Bruxelles au facut lobby pentru Ungaria mai mult decat pentru Romania.

Ii felicit pe liderii PSD care s-au intrunit in cadrul Comitetului Executiv National si au dat mandat echipei de negociere sa nu accepte alianta cu UDMR. Era si timpul ca liderii acestei formatiuni sa priceapa ca se poate conduce tara si fara ei. Poate vor pricepe in ce patru ani de opozitie ca sunt totusi cetateni romani si ca, atunci cand ies in afara tarii, trebuie sa reprezinte Romania. Pozitia PSD nu a fost nici pe departe una impotriva etniei maghiare ci una hotarata si justa impotriva liderilor UDMR.

Prin urmare, dupa logica de mai sus, atat PSD cat si PDL nu fac decat sa-si asume o guvernare cumplit de dificila tocmai pentru a nu-si dezamagi si pierde electoratul. Practic, prin faptul ca PNL a refuzat negocierile, alianta PSD – PDL a ramas singura varianta pentru ca Romania sa aiba un guvern stabil, cu sustinere parlamentara, in perioada urmatoare. Singurul electorat tradat dupa aceste alegeri este cel liberal din motive foarte lesne de inteles. Se pare ca guvernul Tariceanu nu a fost unul nemaipomenit, ba chiar dimpotriva, prin urmare era de asteptat sa aleaga opozitia si sa lase pe altii sa incerce sa repare ce au stricat ei timp de patru ani.

Daca se va face guvern PSD – PDL, desi nu este o solutie care pe mine sa ma bucure, tind sa cred totusi ca va fi un guvern solid, cu oameni competenti care va gasi solutii pentru marile provocari care vor veni foarte curand peste romani.

Desi Basescu pare de nerecunoscut zilele astea, inca pot sa mai apara surprize din partea lui. Sunt ferm convins ca ultimul cuvant ii va apartine si se va folosi la maxim de aceasta oportunitate… la urma urmei este si el in campanie electorala.

Faptul ca traim intr-o tara ramasa in urma cu zeci de ani fata de vecinele de la vest nu mai este o noutate. Stim cu totii de asemenea ca Moldova a fost inainte de revolutie si a continuat si dupa sa fie o zona lasata in izolare si ocolita de investitii guvernamentale si, pe cale de consecinta, de investitii straine. Nu este niciun secret pentru nimeni ca nu am avut cei mai buni lideri politici care sa se lupte pentru Iasi la Bucuresti.

Cu toate astea mi se pare foarte josnic sa te folosesti de necazurile si nemultumirile oamenilor doar pentru a da bine la televizor si a fi preluat de presa. Din discutiile mai mult sau mai putin oficiale stiu exact ce gandeste fiecare dintre cei care au luat cuvantul astazi in sedinta. Nu pot sa spun decat ca unora dintre ei, printre care si lui Marius Spanu, ar trebui sa le fie rusine.