Am ajuns la stadion cu o intarziere de 20 de minute pentru ca a trebuit sa conduc la gara mai intai niste prieteni. Era deja unu la zero pentru Tara Galilor. Mi-am gasit un loc destul de bun la peluza si am inceput sa urmaresc meciul fara vreo asteptare sau speranta. Nu mi-a trebuit mult sa-mi dau seama ca scenariul din meciul cu Lituania tinde sa se repete. Acelasi joc incalcit si lipsit de vigoare al romanilor si acelasi joc pragmatic, aerisit, modern si eficient al adversarilor. De data asta insa adversarii nu mai jucau in verde. Ne-au batut insa tot cu trei la zero chiar daca au jucat in rosu. Concluzia pe care am tras-o este ca nu mai exista echipe mari si echipe mici in fotbalul mondial ci o echipa a Romaniei din ce in ce mai mica.

A fost interesant de urmarit reactia spectatorilor si gradul de rezistenta la umilinta. La 1 la O toata lumea era optimista si convinsa ca se poate o revenire. La 2 la 0 a plecat primul val de spectatori. Nu mai striga nimeni nimic. La 3 la 0 a plecat inca un val, de data asta mult mai mare. Nu stiu finalul pentru ca am plecat si eu pentru a evita aglomeratia.

In timpul meciului incercam sa fac o analiza a fotbalului romanesc. Fireste ca nu sunt un specialist si nici nu ma numar printre cei care urmaresc zi de zi stirile sportive. Pot insa sa observ ca echipele de club merg din ce in ce mai bine, ca nivelul calitativ al competitiei interne a crescut dar ca, in acelasi timp, conducerea fotbalului romanesc este intr-un permanent scandal condimentat cu acuzatii de coruptie si prostitutie. Pana la urma nu cred sa fie alta solutie decat demiterea lui Mircea Sandu si alegerea unei noi echipe de conducere a federatiei. In lumea civilizata asa s-ar intampla. Probabil ca mai trebuie sa mai treaca ceva timp pana sa ne putem considera si noi o tara civilizata.