Posts Tagged ‘Geoana’
Cui ii face jocul Basescu?
Friday, January 29th, 2010
Inainte de a sari cei care-l idolatrizeaza pe Basescu, voi spune ca sustin cu toata puterea ca toti sa dea socoteala pentru averea lor, indiferent ca sunt politicieni, oameni de afaceri, jurnalisti, analisti sau se ocupa cu orice altceva. Pana nu vom avea institutii ale statului puternice, independente si coerente nu vom putea spera la insanatosirea societatii romanesti. Recunosc sincer ca sunt curios sa aflu de unde au avut bani cei care au construit vilele luxoase din imprejurimile tuturor oraselor. Fara sa fiu invidios, ma intreb totusi care sunt formulele magice prin care unii indivizi cu burta, tricou mulat si lant de aur la gat au reusit sa devina milionari in euro. Atata timp cat averile lor sunt facute legal nu pot decat sa ma inchin in fata lor si sa le recunosc abilitatile de veritabili capitalisti. Cred insa mai degraba ca statul a premiat pana acum hotia si i-a protejat pe cei care au stiut sa fure mai mult si mai repede. Mult mai aproape de realitate mi se pare ipoteza conform careia daca ai bani suficienti cat sa dai spaga unde trebuie si cat trebuie, poti sa furi in liniste.
Este drept ca institutiile care ar trebui sa se ocupe cu controlul averilor nu sunt independente nici politic si nici economic. Sistemul este gandit in asa fel incat butoanele sa ramana permanent la dispozitia cuiva. Acum se afla la Basescu. Norocul unora este Citeste mai departe »
Tags: ANI, Basescu, DNA, Geoana, nastase
Posted in Politica | No Comments »
Cateva ganduri dupa consiliu…
Saturday, February 23rd, 2008
Despre tensiunea consiliului national al PSD-ului, despre pregatiri, emotii, suspiciuni, zvonuri si toate ingredientele unui consiliu care “se respecta” gasiti pe blogul Ancai Alexandrescu. Anca este consilierul lui Adrian Nastase si este cea care a resimtit cel mai puternic tensiunea evenimentelor de vineri.
Am stat pe toata durata lucrarilor in ultimul rand al salii impreuna cu ceilalti colegi din TSD. Am comentat toate discursurile, ne-am dat cu parerea, am facut pronosticuri, am impartit PSD-ul in fractiuni, am descoperit comploturi diabiolice, am inteles jocul lui Hrebenciuc si, in final, am tras concluziile si am stabilit strategia PSD-ului pentru urmatoarea perioada.
Dupa consiliul de vineri ramanem, in principal, cu “focul incrucisat”dintre Ion Iliescu si Mircea Geoana, cu competitia amicala dintre doi vechi prieteni, Adrian Nastase si Dan Mircea Popescu, cu discursul foarte mobilizator al lui Gheorghe Nichita, cu tensiunea negocierilor din afara salii de sedinta, cu gustul sandwich-urilor cu parizer de la bufet si cu speranta ca lucrurile vor intra intr-un fagas normal, de constructie si liniste interna.
Am incredere in Mircea Geoana, Adrian Nastase si Ion Iliescu, dar si in ceilalti membri din conducerea partidului ca, dupa consiliu, vor reusi sa ingroape securea razboiului si sa pregateasca alegerile locale si generale.
Tags: Geoana, Iliescu, nastase, nichita, PSD
Posted in Politica | No Comments »
Cateva ganduri inainte de Consiliul National
Friday, February 22nd, 2008
Ma pregatesc sa plec la Consiliul National al PSD. Ieri a fost o zi lunga care s-a continuat cu o noapte aproape la fel de lunga. Inaintea fiecarui mare eveniment politic in care se voteaza ceva toata lumea este agitata. Sunt intalniri la toate nivelurile, se formeaza si apoi se tatoneaza diverse tabere, se strang informatii, se negociaza etc.
Nici consiliul asta nu face exceptie. Artificial, votul de astazi a capatat o noua miza. Dupa spusele unora de prin tara, astazi nu votam presedintele Consiliului National PSD ci avem de ales intre Geoana si Nastase. Mi se pare o idiotenie imensa. Sau poate nu este o idiotenie, poate este o strategie stabilita de unii care vor sa creasca o miza banala in ideea influentatii delegatilor. Cu alte cuvinte, daca ar fi fost de ales doar intre Dan Mircea Popescu si Adrian Nastase, rezultatul ar fi fost foarte clar si stiut de absolut toata lumea chiar inainte de consiliu. Ducand lupta politica in alt registru, in cel al luptei pentru prima pozitie in PSD, lucrurile de complica si capata alte conotatii.
Eu sunt unul dintre cei care nu cred ca astazi voi avea de ales intre Geoana si Nastase ci intre Dan Mircea Popescu si Nastase. In conditiile astea alegerea este foarte simpla. Cand se va discuta despre conducerea PSD vor fi cu totul si cu totul alte discutii…Pana atunci imi pastrez convingerea ca este nevoie de Nastase in PSD.
Acum trebuie sa plec. Revin cu mai multe detalii dupa….
Tags: Geoana, Mircea Popescu, nastase, PSD
Posted in Politica | No Comments »









Website
Youtube
Twitter
LinkedIn
Facebook