AMR 5

Ceea ce se intampla zilele astea tine de domeniul grotescului si hilarului in acelasi timp. Ceea ce parea a fi doar refuzul liderilor PDL de a vorbi despre prezent si viitor se dovedeste a fi un ordin al echipei prezidentiale de campanie. Am crezut ca sustinatorii lui Basescu nu vorbesc despre ultimii cinci ani, si nici despre viitorii cinci, din motive lesne de inteles. Ce sa spui despre realizarile mandatului lui Basescu la Cotroceni? Cu ce ar putea sa se laude pedelistii? Cu ce s-a schimbat in bine viata noastra, a tuturor, indiferent daca facem sau nu politica, daca simpatizam sau nu cu o anumita doctrina?

Planul basescian este unul relativ simplu si profund stupid: condamnarea comunismului. Prima oara am crezut ca n-am inteles bine. A doua oara mi s-a parut o gluma nereusita. Dupa cele intamplate ieri in Timisoara am inteles ca nu este deloc o gluma. Disperarea lui Basescu tinde sa se traduca in lupte de strada. Protestele “planificat spontane” impotriva comunismului din cateva orase ale tarii arata lipsa de imaginatie a echipei de campanie. Nimic mai usor decat sa gasesti cativa descreierati pe care sa-i alimentezi cu cativa litri de vin si apoi sa-i pui sa faca scandal in fata camerelor de filmat. Pentru ca miscarea spontan organizata sa para si mai reala se aduc doua-trei sute de activisti PDL fara geci portocalii pentru a crea sentimentul de masa de oameni adunata “din convingere”. Unii pareau chiar ca striga din suflet. Strigau intr-adevar din sufletele lor amarate de pedelisti inca neresemnati cu infrangerea liderului suprem.

Traian Basescu nu mai merita sa fie presedintele Romaniei din foarte multe motive. Unul mi se pare insa ca fiind, de departe, cel mai important. Dupa cinci ani de mandat nu a reusit sa-si inteleaga propriul popor. Cand romanii se confrunta cu pierderea locurilor de munca, scaderea puterii de cumparare, un sistem de sanatate la pamant, o scoala romaneasca aflata in pragul falimentului, o economie in recesiune grava, o criza institutionala acuta, Traian Basescu ii indeamna sa iasa la vanatoare de fantome. Pe cine mai intereseaza acum, dupa douazeci de ani de dezamagiri, lupta impotriva comunismului? Pai nu este insusi Traian Basescu unul dintre comunistii privilegiati ai regimului Ceausescu? Nu a facut el parte oare din nomenclatura comunista privilegiata? Nu Basescu a fost ministru al transporturilor in perioada ‘96 – 2000? Nu tot el a fost primar al Capitalei din 2000 pana in 2004? Nu a condus el oare tara in ultimii cinci ani? Pai nu-i mai usor sa acuzi comunismul in loc sa spui ce ai facut in toti acesti 15 ani in care ai ocupat functii de conducere la cel mai inalt nivel?

Cand nesimtirea si tupeul se imbina perfect cu incompetenta si disperarea se ajunge la ceea ce se intampla astazi in unele orase ale tarii. Vorba lui Diaconu, am ajuns sa numaram zilele pana la alegeri cum numarau soldatii zilele pana la eliberare. AMR 5.

Tags: , ,

Nu exista raspunsuri la “AMR 5”

  1. ionut Says:

    decembrie 2, 2009 at 12:57

    Catalin, asa cum TB nu merita sa mai fie presedinte din foarte multe motive, asa si MG. Chiar poti sa-mi spui cu mana pe inima ca MG este o solutie in detrimentul lui TB la momentul actual? Si chiar nu poti sa crezi ca oamenii aia au iesit din cauza ca s-au simtit insultati? In lipsa de altceva, romanilor le-au ramas simbolurile, iar cand acestea sunt calcate in picioare, e normal sa existe o reactie. Reactia a fost la acel banner tampit postat pe cladirea Operei. Cum poti sa afisezi o asemenea enormitate pe o cladire simbol? De aici a pornit totul. Ca au fost si agitatori PDL care au profitat de moment, nu neg, dar principalul motiv a fost situatia insasi.
    Pe de alta parte, vii si spui ca TB nu a facut nimic. Normal, e parerea un pesedist. Dar chiar nu poti trece peste orgoliu de partid sa recunosti totusi cateva lucruri care s-au facut? Si chiar bine. Ca a sarit in sus toata clasa politica si s-a creat acest conflict interminabil e o culpa comuna, nu a unui singur om.
    Totodata, te previn. Dupa ce se termina si cu alegerile astea, ai sa vezi atunci cat de mult au contat toate manipularile si prostiile din campanie – o totala ignoranta din partea populatiei in ceea ce-i priveste pe politicieni.
    Iar ceea ce se-ntampla acum la televiziuni, ma face sa simt o imensa rusine ca fac parte din breasla asta. Felul cum s-a gandit acest plan de manipulare si incercarile disperate de a mima o neutralitate sunt sub orice critica. Pacat ca sunt foarte multi ziaristi bun care s-au dedat la astfel de actiuni. Le-au imbratisat rapid, vorba aia, publicitate guvernamentala era intr-o veselie pe vremea PSD, in timp ce PDL, si, in special, PNL, au sistat-o.
    In afara de rusinea pe care o simt, am si un imens dispret pentru intreaga clasa politica. Cu foarte mici exceptii, toti pot fi pusi in aceeasi categorie. Care e ea, ramane la latitudinea fiecaruia dintre noi.
    Cat despre tupeu si aroganta, sunt caracteristici atat ale PSD si PNL, cat si ale PDL. E un dispret comun fata de noi, alegatorii, in lupta pentru ciolan. Si asta este Catalin. O lupta pentru ciolan, nimic mai mult. Iar daca tu spui altceva, in fata mea vei fi doar un mincinos ipocrit.
    Departe de lucrurile astea, succes in alegeri. Pana la urma se munceste si pe drept in campania asta, chiar daca partea murdara este predominanta.

    Ionut.

  2. florin Says:

    decembrie 2, 2009 at 13:45

    “Nimic mai usor decat sa gasesti cativa descreierati pe care sa-i alimentezi cu cativa litri de vin si apoi sa-i pui sa faca scandal in fata camerelor de filmat.”
    Eu am iesit aseara in Piata Universitatii (Bucuresti) si n-am primit nici un litru de vin; n-am facut scandal si-mi place sa cred ca nu sunt descreierat. Nu cred nici ca Radu Pavel Gheo e un “descreierat” (http://www.gheoland.ro/azi-in-timisoara-orasul-care-nu-uita/). Nici Costi Rogozanu nu mi se pare (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/erau-si-antibasescieni-si-penelisti-care-au-huiduit-la-timisoara-tvr2-face-ceva-nasol-cu-geoana-18386.html). De ce trebuie sa improscati cu noroi?

    PS: sunt acelasi florin care a comentat la postul “scapam”; si nu sunt membru PDL.

  3. mos craciun Says:

    decembrie 3, 2009 at 6:57

    TINERE cATALIN, LA TINE CAT E amr/UL, PE BUNE!

  4. Catalin Ivan Says:

    decembrie 3, 2009 at 18:26

    Am avut un membru PSD infiltrat intre cei care au manifestat in Piata Unirii. Erau 40 membri PDL care au primit la un moment dat sms sa renunte. O doamna i-a spus celui infiltrat de noi ca urmeaza sa se organizeze mai bine pentru a doua zi. Despre ce actiuni spontane vorbim?

  5. florin Says:

    decembrie 3, 2009 at 21:59

    Actiunile spontane de la Timisoara si Bucuresti. Despre prima au vorbit oameni credibili (i-am enumerat mai sus), la a doua am fost si eu. In Iasi nu stiu cum a stat treaba :)

  6. Catalin Ivan Says:

    decembrie 3, 2009 at 22:32

    Florin, am o intrebare pentru tine: pe doamna “Ciocu’ mic ca noi suntem la putere acum” ai vazut-o la mitingul spontan din Piata Universitatii?

  7. florin Says:

    decembrie 4, 2009 at 12:13

    Nu prea cunosc politicienii :)

Lasati un comentariu




orizontal line