Prima confruntare. Cine a pierdut si cine a castigat?

Mircea Geoana a lansat ideea unor dezbateri in cadru universitar, pe teme clare, de fata cu specialistii. Pentru ca Traian Basescu are o frustrare legata de faptul ca televiziunile refuza sa-i preaslaveasca realizarile, au fost propuse universitatile din Iasi, Bucuresti si Cluj Napoca. Evident pus in dificultate de aceasta provocare, Traian Basescu trebuia obligatoriu sa mute si el pe aceasta tabla de sah electoral. Dupa aproape trei saptamani in care s-a ferit de dezbateri, s-a vazut obligat sa accepte confruntarea directa cu principalii contracandidati. Singurul lucru care-i ramanea de facut era sa aleaga locul si momentul inainte s-o faca ceilalti. Prin urmare, aflat la Cluj Napoca, a anuntat ca are timp de o confruntare intre orele 15 si 16.

La un astfel de anunt Geoana si Antonescu au ales strategii diferite. Geoana a ales strategia prezidentiabilului si a anuntat ca astfel de dezbateri de interes national trebuie organizate foarte bine si anuntate din timp. Era o greseala sa renunte la propria agenda pentru a-si face loc in agenda lui Basescu.

Crin Antonescu, aflat pe locul trei si cu sanse mici de a intra in turul doi, s-a vazut obligat sa accepte provocarea lui Traian Basescu. A contramandat mitingul de la Vaslui si a intarziat venirea sa la Iasi. Faptul ca a acceptat confruntarea l-a luat prin surprindere pe Basescu. Am convingerea ca acesta stia foarte bine programul electoral atat al lui Geoana cat si al lui Antonescu si ca era ferm convins ca nu vor reusi sa vina nici unul si nici celalalt.

Ca un observator din fata televizorului am putut remarca urmatoarele:

- un grup de sustinatori PDL crispati, foarte incordati, cu fete care greu puteau schita un zambet razlet. O Maria Basescu asezata nefericit langa Elena Udrea, dovada ca in timpul dezbaterii si-a mutat locul intre Boc si Stolojan.

- un grup de sustinatori PNL mult mai relaxati, veniti parca la un tolk-show parodie de genul celor de la Divertis. Au gustat mult mai mult schimbul de replici si au trecut mult mai usor peste tensiunea intalnirii. Au aplaudat mai mult si si-au sustinut mai bine candidatul.

- un Traian Basescu mai putin dezinvolt, lipsit de inspiratie, mergand parca dupa tiparul celebrei dezbateri cu Nastase de la TVR din 2004. Discursul lui Basescu nu a adus nimic nou ca mesaj sau proiect de viitor. Mai mult, a sarit ca ars cand a venit vorba de flota desi nimeni nu-l acuzase de nimic. I se pusese doar in vedere ca Romania nu mai are vapoare. Foarte nervos, nu a reusit sa se stapaneasca nici cand a venit vorba de femei in politica si l-a atacat pe candidatul liberal aducand in discutie moartea tragica a sotiei acestuia. O greseala fundamentala menita sa-i mineze si bruma de simpatie de care, poate, se mai bucura.

- un Crin Antonescu dezinhibat si fara presiune. Pozitia outsider-ului reprezinta un avantaj enorm pe care acesta l-a folosit la maxim. Limbajul taios, inspiratia, atacul eficient pe teme care au produs suferinta maxima adversarului au facut ca Antonescu sa iasa categoric castigator din aceasta confruntare.

- o organizarea lamentabila, cu un moderator foarte slab si cu reguli ale jocului neclare.

- mai mult un talk show decat o dezbatere pe problemele importante ale Romaniei. Nu s-a desprins nici o solutie demna de memorat nici in domeniul educatiei si nici in economie.

Tragand linie, castigatorul a fost Crin Antonescu. Mircea Geoana a ramas consecvent rolului de candidat cu sanse reale de a ajunge presedintele Romaniei refuzand jocul lui Traian Basescu.

Traian Basescu nu a scapat de ce i-a fost teama. A iesit sifonat rau de tot, desi merita poate sa pateasca mult mai rau decat atat.

Tags: ,

Nu exista raspunsuri la “Prima confruntare. Cine a pierdut si cine a castigat?”

  1. Paul-Sorin Tiţa Says:

    November 15, 2009 at 3:46 pm

    Geoană a greşit că nu a participat. “Confruntarea” asta, aşa şchioapă cum a fost, este posibil să fie singura înainte de primul tur al alegerilor.

Lasati un comentariu


 

orizontal line