Tinutul secuiesc nu este Kosovo

Am avut onoarea sa particip la cursurile Scolii Politice Bulgare in zona Balcanilor. Am fost in vara la Skopje si apoi, in toamna anului trecut, la Zagreb. Fiind acolo, printre ei, am avut ocazia sa “iau pulsul” la fata locului. Chiar si intre tineri, tensiunea este foarte puternica intre sarbi si cei din Kosovo. Fie ca eram la cursuri, la masa sau in oras la o terasa, grupurile erau foarte clare: cei care vorbeau iugoslava sau bulgara si cei care vorbeau albaneza. Noi, cei din Romania, incercam sa ne adaptam situatiei si sa comunicam si cu unii si cu altii. Intre noi fie vorba cu albanezii si kosovarii ne-am inteles cel mai bine.

Ceea ce vreau sa scot in evidenta este ca patriotismul local este foarte puternic, iar conflictul in zona tinde sa atinga cote culminante. Problemele etnice sunt pe buzele tuturor. Fie ca glumesc, fie ca discuta despre vreme, fie ca discuta politica, problema Kosovo reprezinta o preocuparea reala pentru absolut toata lumea.

Am vazut acutizarea discursului maghiarilor din Romania legat de autonomia tinutului secuiesc. Razboiul dintre UDMR si PCM se va purta pe tema independentei maghiarilor din Romania pentru simplul motiv ca reprezinta singura modalitate de a-si convinge electoratul sa iasa la vot. In momentul in care vor aborda oricare alt subiect in afara de autonomia tinutului, nu vor mai intra in Parlament. Este de urmarit ce se va intampla la generale… pana la urma cred ca se vor uni si vor intra impreuna in alegeri. Si pentru Romania este important ca minoritatea maghiara sa aiba o voce in parlament. Din punctul meu de vedere, UDMR a functionat in toti acesti ani de dupa revolutie ca o supapa. Faptul ca a fost cineva care sa tipe pentru drepturile maghiarilor, tensiunule etnice din zona au fost mentinute la un nivel scazut.

Oricum, Harghita si Covasna nu vor fi niciodata in situatia Kosovo si nu pentru ca nu vor unii sau altii, ci pentru simplul motiv ca maghiarii din Romania au un statut de invidiat pentru foarte multe minoritati din Europa.

kosovo1.jpg

Tags: ,

Nu exista raspunsuri la “Tinutul secuiesc nu este Kosovo”

  1. garzanti Says:

    February 20, 2008 at 8:22 am

    Cataline e clar ce s-a intamplat acolo nu poate fi comparat cu Tinutul Secuiesc, dar semnalul de alarma trebuie mentinut ca sa nu se intample ca in perioada interbelica cand a fost coborata garda si apoi s-a intamplat ce s-a intamplat.

    Acolo in Kossovo situatia e discutabila, istoric vb Kossovo e locul de nastere a poporului sarb, acolo s-au cristalizat natiunea sarba si primii lor voievozi, si cred ca e faimoasa batalia de la Kossovopolje (Campia Mierlei) cand sarbaii au fost infranti de turci. In momentul cand ei au fost invinsi un mitropolit din zona respectiva si-a luat supusii si a plecat spre nord spre belgrad lasand un gol de populatie, care a fost umplut in timp de albanezii islamizati (evident si cu ajutorul turcilor), insa decizia mitropolitului a creat acel dezechilibru istoric pe care popoarele din Balcani il platesc si astazi. In contextul politic de azi e foarte greu sa mai faci politica nationalista asta nu au inteles sarbii, singura lor sansa erau sa fie mai sireti decat albanezii si decat vestul, acum deja e tarziu pentru ei dupa parerea mea va fi o situatie gen Cipru care va dura zeci de ani, pana cand America protectoare va cadea, sau pana cand America va avea nevoie de ceva de la Rusia si va da la schimb Kossovo pt altceva.

    Insa … independenta Kossovo aduce in discutie multe probleme, de ex existenta statului Israel, vin romanii cuceresc tara lui Israel, iar evreii pleaca din tinutul lor istoric, iar dupa 2000 de ani se trezesc niste sionisti vor sa revina? Ce vina au arabii pentru golul de populatie creat chiar de evrei? daca le-a pasat de tara lor de ce nu au ramas acolo sa suporte si sa se lupte?

  2. Catalin IVAN Says:

    February 20, 2008 at 9:05 am

    In 74 d.H., dupa razboiul cu romanii, evreii au fost nevoiti sa paraseasca Palestina. Furia romana era atate de mare incat se dorea exterminarea lor. Iti inchipui cat de tare i-au suparat pe romani daca acestia din urma au mers pana la a distruge templul lui Solomon, practic fundamentul iudaismului. De atunci, misiunea sfanta a diasporei evereiestia fost intoarcerea in Palestina si reinfiintarea Israelului. De aici si Sionismul, si legatura Holocaustului si “ciclul sarpelui”, sau intoarcerea evreilor, mai mult fortata, in Palestina si infiintarea dupa cel de-al doilea razboi mondial a Israelului.
    Cred totusi ca, din moment ce parasesti anumite tinuturi pierzi si drepturile asupra lor.
    Intr-adevar sarbii puteau fi mult mai diplomati, sau mai sireti, si sa joace alta carte. Acum Kosovo este doar moneda de schimb intre marile puteri, America, UE si Rusia. La un moment dat m-am temut ca si noi vom ajunge o astfel de moneda… sper insa ca ne vom juca mai inteligent cartea externa pentru ca altfel pericolul rusesc este real.

  3. garzanti Says:

    February 20, 2008 at 12:15 pm

    Trecand de religia albanezilor care este ceva peste 50% este islamica iar restul sunt ortodocsi sau catolici ca si natiune suntem mai apropiati de ei decat de sarbi si bulgari si mai mult decat atat cred ca in Albania sunt cel mai mult respectate drepturile aromanilor, mai mult decat in celelalte tari balcanice unde a fost efort constant de deznationalizare.

    Oricum problema dupa parerea mea este ca marile puteri nu au incercat sa rezolve cum trebuie problema, au privit de undeva de sus si au facut abstractie de particularitatile istorice ale zonei. Sincer ce nu inteleg eu este de ce este sustinuta minoritatea musulmana din zona si se creaza aceste state musulmane in Europa, de ex in Bosnia secta wahabitta avanseaza cu repeziciune si implicit fundamentalismul islamic.

  4. Catalin IVAN Says:

    February 20, 2008 at 1:43 pm

    Pana la urma geopolitica este un joc de sah. Unele tari sunt pioni, altele joaca rolul de nebuni, de cai etc. Cred ca farmitarea anumitor state se face cu buna stiinta tocmai pentru a sprijini interesele uneia sau altora dintre marile puteri. Cred ca musulmanii isi cer drepturile si atat. Fiind comunitati foarte mari si total diferite ca obiceiuri, cultura, traditie, limba, religie de cele crestine din Balcani, este greu de stabilit o armonie intre minoritatile etnice.

  5. Adrian VASILE Says:

    February 20, 2008 at 2:55 pm

    Ma bucur ca un tanar politician se preocupa si de aspecte de geopolitica si geostrategie, sper ca subiectul este si un interes personal ci nu numai un subiect de speculat politic! lipsa de profunzime a politicienilor romani cretinizeaza natia! Imi permit umil sa scriu cateva pareri PFA! Spatiul care margineste Kosova (Albania, Serbia, Bulgaria, Macedonia (Skopia, sa nu se supere prietenii mei greci) si Grecia este un spatiu seismic politic pornind de la etnie, religie, politica si punct strategic! Otomanii au fost primii care au realizat importanta acestei zone si printr-un lider vasal albanez au facut jocurile in zona 300 de ani, numele lui este Iskender Beg (pentru Basescu e un nene care vinde bine un cognac local albanez)!
    Acest Iskender Beg este cosmarul sarbilor rusofoni, nationalismul extremist sarb se hraneste cu ura de etnie si credinta antialbaneza!
    Sarbii nu sunt ingeri (vezi epurarile etnice ale lui Tito si Miloshevici)! Iugoslavia a fost un proiect rusesc imperialist (reunirea slavilor sudici, yugo=sud in slavona veche)!
    Kosova este teritoriu albanez cu drept istoric de neclintit! Vechii iliri (albanezii), rude cu noi prin varza, iapa si barza au acceptat suveranitatea otomana ca o mantuire divina a neamului in fata frustrarii grecilor si urii de rasa si natie a slavilor vecini! Albanezii sunt un popor fascinant din toate punctele de vedere! Per ansamblu intradevar sunt 67% musulmani sunniti iar restul crestini de toate confesiile si mai nou sunt si neoprotestanti datorita prozelitismului ocult sionist american! Cui i-a placut geografia poate analiza usor situatia! este similara cu cea a Basarabiei! Diferenta este ca albanezii sunt un popor razboinic luptator si demn (nu degeaba otomanii alegeau beylerbey ai corpului militar ai yenicerilor, numai albanezi kosovari) in timp ce romanii au aplecat coloana si sunt obisnuiti sa isi omoare liderii, sa i tradeze si sa se vanda pe avantaj de famiglie si nu de neam! In sangele albanezilor nu exista decat ilirii si putin de la turci! Limba e nealterata si cu putine influente turcice! Pana si grecii au primit influenta in limba lor de la albanezi mai ales in nord vestul Greciei! Sa revenim la cifre, Kosova are structura populatiei astfel: 87% albanezi din care peste 80% musulmani, 9% sarbi, 4% macedoneni si muntegreni (slavi)! cei 9% sarbi sunt compactizati in nord estul provinciei in jurul orasului industrializat de Tito excesiv, Mitrovica! Linia de demarcatie este evidenta! Prin urmare nu se poate discuta in termeni similari si comparativ Kosova/Secuime! Exista in Romania agitatori care doresc sa creeze artificial o situatie de criza, unul e amicul Ex-Pirat Basescu! Si acum sa facem politica: De ce vrea SUA independenta Kosovei? simplu dupa principiul prostesc: Sa moara si capra vecinului! SUA nu vrea ca UE sa se dezvolte, Constitutia Europeana dizolva in Uniune toate natiile si le reorganizeaza dupa principiul subsidiar al feralitatii cu autodeterminare locala: euroregiunile! Asta i sperie pe americani si pe rusi (mai putin, rusii de 10 ani joaca la 2 capete contracost). UE odata consolidata nu va permite jocuri periculoase pe teritoriu sau! China sprijina o federatie europeana (interes economic-piata de desfacere, e de 2 ori mai mare decat SUA ca populatie) si chiar o uniune panaraba (spatiu financiar tampon)! Ce rol are Kosova aici? mareee! Butoiul cu pulbere este in Yugoslavia dintotdeauna, insa fitilul e in Kosova iar bricheta la americani!
    Consipratia cu terorismul islamic poate fi fecundata perfect si in Kosova, asa au practicat in Afganistan, Irak si in Bosnia in razboiul de trista amintire cu scop definit de epurare etnica (intelegere intre rusi si americani)!
    Deci americanii nu sunt asa iubitori de Albania (se vede din comentariile analistilor albanezi de pe siteurile lor in lb.engleza, pentru curiosi)! Albanezii acum isi cauta a doua mantuire divina in UE, se pare ca sunt dezamagiti! motiv pentru care in Albania si astazi veti vedea daca o sa calatoriti acolo steguri ale Republicii Turcia! Ca o curiozitate! Albanezii ca neam, jumatate din populatie traiesc in interiorul statului albanez iar cealalta jumatate in Kosova, Macedonia, Grecia si Muntenegru! Albanezii de fapt sunt un pic mai fericiti decat kurzi au totusi integritate statala! deci parerea mea este ca nimeni nu are dreptul sa se joace cu demnitatea unui neam! Cei care s-au jucat s-au fript: imperiul tarist, URSS, Tito, Germania Nazista, acum americanii! singurii inteligenti in istorie pe acest subiect au fost otomanii!Asa ca toti romanii ar trebui sa sustina Kosova! suntem in aceasi situatie cu Basarabia. Solutia: kosovarii vor ceda teritoriu adiacent orasului Mitrovica iar romanii daca vor Basarabia sa-si ia gandul de la Transnistria!

    @garzanti
    Stimabile regret ca trebuie sa te contrazic da wahhabismul nu e o secta ci mai degraba o revenire mai atenta la litera Qoranica a sunnitilor sauditi! Wahabismul exista in Arabia Saudia in jurul familiei regale Al Sa’ud care este pastratoarea cheiilor oraselor sfinte Mecca si Medina… au avut si a 3 a cheie care s-a pierdut: El Quds (Yerusalim)!
    Cat priveste fundamentalismul islamic, te dezamgesc nu are legatura, stiu…Bin Laden este wahhabit pentru ca apartine familiei regale saudite dar a fost agent CIA si Mosad pana 1990, din asta ce sa intelegem??? Islamul este o religie pasnica, nu are legatura cu islamismul fundamentalist de sorginte pur politica! Aceste aspect necesita mai atenta documentare si mai ales imaprtiale! Cum ar spun un ilustru contemporan de al nostru etilist de profesie, ” aici e lucruri noi….” PS: pentru cei ingrijorati de fundamentalismul islamist le recomand sa nu se agite! Aceste va avansa cu viteza stabilita la New York si comandata la Washington DC! Atentie! Adevarul inaintea minciunii! e mai santos!

  6. garzanti Says:

    February 20, 2008 at 5:16 pm

    Islamul o religie pasnica… ok si cum justifica islamul convertirile prin forta? e scris clar in doctrina lor. Crestinismul sau iudaismul nu fac convertiri fortate…

  7. Adrian VASILE Says:

    February 20, 2008 at 6:55 pm

    @garzanti
    arata mi doctrina aia de care zici si o inghit!!!! esti intr-o mare eroare! trebuie sa ti mentionez ca sunt un coneseur in d’ale orientului mijlociu!

  8. stefan susai (culita) Says:

    February 20, 2008 at 7:20 pm

    nu exista limba ,,yugoslava”

  9. Catalin IVAN Says:

    February 20, 2008 at 9:55 pm

    Pentru Adi:
    Multumesc pentru lectia de islamism si istorie a poporului albanez. Mai multe nu pot comenta pentru ca ar trebui sa stiu cel putin cat tine. Cum explici insa faptul ca islamul este o religie pasnica dar a fost impusa prin razboi? A se vedea marile cuceriri incepand din secolul al VII lea.

    Pentru culita:

    Am folosit termenul de llimba iugoslava pentru a evita sa scriu croata, sarba etc. Este practic o singura limba cu cateva regionalisme. Era destul de frustrant sa participi la discutii in care fiecare vorbea limba proprie si de intelegeau foarte bine. Numai noi, albanezii si kosovarii stateam pe margine si ne implicam in discutiile in limbi de circulatie internationala. Iti multumesc totusi ca esti atent la ceea ce scriu.

  10. Adrian VASILE Says:

    February 21, 2008 at 3:32 am

    Catalin aspectul politic al raspandirii religiilor nu are nimic de a face cu dogma si perceptele sale! Am fi extrem de subiectivi daca am judeca in termeni profani si superficiali aceste detalii! Un nene cu capu’ mare care a trait pe lumea asta spunea: “Religia este opiumul popoarelor” Crestinsimul ca si Islamul in egala masura a fost impus prin forta si prozelitism! Istoria e martora! Trebuie sa recunoastem ca otomanii au gost cei mai inteligenti! In Balcani au introdus islamul subtil prin lege organica fiscala! Pe teritoriul imperiului ototman toate religiile puteau functiona liber si autonom insa credinciosii nemusulmani plateau un impozit numit jiziye care era foarte mare, cine dorea sa fie absolvit de plata impozitului mai sus mentionat trebuia sa se converteasca la islam! Pe cand crestinii in Europa au apleat la metode barbare chiar intre confesiunile crestine! Lupta intre catolici si protestanti etc… Eu accept sa stam stramb dar intotdeauna sa judecam drept! Nu sunt fundamenatlist din fire insa trebuie sa respectam adevarul istoric numai el ne duce spre lumina! Intoleranta si ignoranta ne intuneca mintile!Inca un amanunt istoric! musulmanii prin legea derivata din Qoran, Shariya si Hukuma niciodata nu a folosit islamul ca arma de razboi in timp ce crestinii da! Califatul arab a fost un stat panarab expansionist politic si nu religios! Nu ai sa auzi in istoria islamului de armate constituite pe criterii religioase cum au fost amicii cruciati! Statatele religioase sunt condamnabile atat in islam cat si in crestinism! Exemple: in islam Iran, Sudan, Mauritania; in crestinism Vatican, Grecia. Islamul reclama dogmatic disocierea de politic: Califul era pastratorul liniei profetului iar Marele Muftiu conducatorul religios. In imperiul otoman Sheikh-l-islam (conductaorul religios) avea drept de veto si puteri egale cu sultanul!

  11. Adrian VASILE Says:

    February 21, 2008 at 3:45 am

    Ma simt dator sa intervin si pe subiectul limbii iugoslave, am cunostinte despre limbile vorbite pe glob! intradevar nu exista limba iugoslava! In spatiul iugoslav exista urmatoarele limbi oficiale si determinate lingvistic: grupul sarbo-croat (dialect sarb belgradean, muntenegrean si dialect croat) sarbii scriu cu litere chirilice si latine iar croatii numai latina; bosniaca (vorbita de sarbo-croatii islamizati care difera prin influenta turca si araba); slovena; macedoneana (limba slava de sine statataore mai aproape de bulgara, scriu cu alfabet chirilic exclusiv); albaneza vechea ilira; romana in Voievodina; bulgara in Serbia; maghiara in Slovenia si Serbia; istro-romana in Croatia; aromana in Macedonia;turca in Macedonia in rest alte limbi nu exista!

  12. garzanti Says:

    February 21, 2008 at 9:59 am

    nu sunt de acord cu tine, cum justifici crimele din Sudan impotriva crestinilor? cum justifici persecutia religioasa la care sunt supusi cei care se convertesc de la islam la crestinism in Iran? indiferent ca e protestantism sau nu. Nu poti compara una cu alta, conversia in orientul mijlociu de la crestinism la islam nu s-a facut de buna voie, s-a facut prin forta. Si mai uita-te ce avans tehnologic si cultural are Europa crestina fata de lumea araba, chiar imi doresc nu mai depindem de petrolul lor, sunt curios cand vor pleaca americanii si europenii de acolo ce se va intampla cu ei.

  13. Adrian VASILE Says:

    February 21, 2008 at 11:42 am

    Stimate domnule “garzanti” era frumos daca iti declinai identitatea! din ce ai scris ultima oara reiese ca esti prea infierat si nu ai uzul ratiunii in a citit cu atentie si opinia mea! Eu nu am scris comenatriul meu pe o poztie partizana! Superficialitatea ne doboara! Functioneze pe baza de clisee utilizate de media dirijata dintr-un anumit punct cu scop vadit de temeblizare a maselor pe globul asta! Apelez la inteligenta ta nativa, nu ma indoesc ca nu o ai, sa imicitesti cu atentie comentariul, ultimul! Chestiunea cu avans tehnologic este un cliseu penibil care nu are sustenabilitate in realitate! De petrol din pacate o sa mai depinzi inca 200 de ani de acum incolo! Iranul este cel care detine cele mai mari rezerve, ultima descoperire a unor imense pungi de petrol in nord! Am rugamintea sa fii obiectiv si sa folosesti argumente reale! Intradevar Iranul este o dictatura! si ca in orice dictatura numai conteaza vehcolul propagandistic, poate fi religia, doctrina politica etc. In Sudan daca ai sa citesti obiectiv ai sa vezi ca prin 1988 Sudanul avea sprijin logistic de la SUA prin acelasi prieten Bin Laden! De cand s-au certat cu el acum e terorist! s-o fi certat oare??? Dupa mine si dupa multi oameni luminati la cap Bin Laden este o unealta! Iti recomand un documentar avizat: ia vizioneaza cu atentie filmul din linkul asta: http://zeitgeistmovie.com/

  14. Adrian VASILE Says:

    February 21, 2008 at 11:46 am

    Da click pe subtitrarea in limba romana! :)

  15. garzanti Says:

    February 21, 2008 at 1:19 pm

    esti o persoana informata, banuiesca ca stii cine e garzanti :)

  16. garzanti Says:

    February 21, 2008 at 1:21 pm

    In Sudan eu nu am pus in discutie sprijinul cui l-au avut, am spus doar ca este un regim islamic care persecuta crestinii, intrebarea mea este de ce? din moment ce islamul este o religie a pacii…

  17. Catalin IVAN Says:

    February 21, 2008 at 1:22 pm

    Adi, eu incerc doar sa te provoc pentru ca stiu ca stii foarte multe in domeniul culturii si civilizatiei islamice. De asemenea, nici punctul de vedere al lui garzanti nu mi se pare total gresit. Am umblat in lumea araba, mai mult in Maroc, si, fie ca vrei sa accepti sau nu, sunt tari ramase in urma din punct de vedere al dezvoltatii economice. De asemenea popoarele arabe sunt popoare care, in general, traiesc modet. Poate fi din cauza lipsei resurselor materiale sau din cauza culturii i a religiei. Aici tu stii mai bine.
    In alta ordine de idei, de acord cu tine ca primele “razboaie sfinte” au fost cruciadele si ca primii care au spus ca nu este pacat sa omori un pagan au fost crestinii. Pe de alta parte, crestinismul a fost folosit de Constantin ca un liant intre popoarele cucerite, el nefiind crestin. Deci nu a cucerit popoarele in numele crestinismului, ci a cucerit popoarele si apoi a impus crestinismul. Ma tem ca nu a fost acelasi lucru si cu expansiunea araba.

Lasati un comentariu


 

orizontal line