Lui Ovidiu Mihaiuc despre cararea mea in politica

Citeam zilele trecute cu surprindere, ce-i drept moderata, faptul ca ma indreptam spre “politica mare” la un moment dat dar ca acum sunt condamnat sa ma zbat in “politica mica”. Articolul incepe cu o “mangaiere”, continua apoi cu evocarea unui eveniment nefericit, controversat si lipsit de importanta de pe ulitele satului Andrieseni, pentru ca apoi sa ma “execute” pentru lipsa mea de interes fata de condamnarea fostilor nomenclaturisti. Concluzia este aceea ca trebuie sa am ca obiectiv principal condamnarea comunistilor si a comunismului ca sistem pentru a putea spera la o cariera politica de succes. Nu-l judec pe Ovidiu pentru cele scrise in articol pentru ca sunt convins ca nu s-au inchis, si probabil nu se vor inchide niciodata, ranile lasate de comunism generatiilor aflate atunci la maturitate sau macar la prima tinerete.

Am tinut foarte mult sa scriu aceste randuri din dorinta de a clarifica o data in plus ca nu am uitat cartela cu care luam doua paini si un sfert pe zi, cartela pe care o pierdeam destul de des, masina cu paine calda a carei venire o pandeam de la balcon, cozile atunci cand se “baga” carne si viteza cu care fugeam la coada in timp ce fratele meu o anunta pe mama, diminetile in care ma trezeam la 5 pentru a prinde rand la lapte, sticlele de lapte pe care le duceam la centrul de colectare pentru a mai face cativa lei in plus, serile in care eram obligat sa invat si sa-mi scriu temele la lumina slaba data de becul legat la o baterie de masina, zilele de sarbatoare cand luau ai mei carne chinezeasca de la casa de comenzi etc.

Stiu ca marile drame ale comunismului au scapat ochilor de copil prin care am privit si judecat lumea in care traiam. Am auzit povesti despre strabunicul care a murit in puscarie pentru ca a fost chiabur. Bunicul meu imi povestea despre moara pe care au avut-o, singura din zona, despre terenurile cu vie de la Filesti pe care erau construite acum camine de nefamilisti, despre perioada in care a fost detinut politic la Canal, despre fiul unui sef comunist care a avut prioritate in fata tatalui meu la Facultatea de Arte, despre cum trebuia tatal meu sa pastreze hainele si incaltamintea pentru fratii lui mai mici samd.

Nu sunt nici naiv si nici rupt de realitate. Ii dau dreptate lui Cosmin, un prieten pasionat de stiintele politice, cu viziune asumata de dreapta, cand spune ca despre comunism si despre condamnarea comunismului ar trebui sa vorbeasca cercetatorii si istoricii si mai putin oamenii politici. Nu politicienii trebuie sa acuze fostii lideri comunisti. Nu politicienii, de dragul unor voturi in plus, trebuie sa se arate indignati de perioada comunista. M-ar bucura mai mult daca politicienii de astazi ar fi indignati de greutatile cu care se confrunta astazi romanii. Poate ca ar fi mai bine daca, pentru niste voturi in plus daca nu din convingere, politicienii de astazi s-ar lupta pentru scoaterea Romaniei din saracie si pentru un trai demn si civilizat al tuturor romanilor, fie ca traiesc la sat sau la oras. Cararea catre politica mica sau mare trebuie conditionata de felul in care fiecare dintre cei care si-au asumat un rol politic se raporteaza la problemele Romaniei de astazi. Nu stiu pe ce carare merg, nici nu mi-am pus problema asta pana sa citesc articolul lui Ovidiu Mihaiuc, insa vreau sa pot tine fruntea sus atunci cand dau ochii cu cei care si-au pus la un moment dat speranta in mine.

Tags: ,

Lasati un comentariu


 

orizontal line