O sesiune interesanta
S-a incheiat prima sesiune de la Strasbourg dupa vacanta de vara. A fost o sesiune interesanta, cu momente emotionante, cu dezbateri tensionate si voturi contradictorii. Sesiunea a fost marcata de condamnarea la moarte prin lapidare (lovire cu pietre) a lui Sakineh Mohammadi-Ashtiani de catre statul iranian. Sakineh Mohammadi Ashtiani a fost acuzată că a avut două relații intime în afara căsătoriei după moartea soțului său, a fost condamnată în 2006 în Iran la 99 de lovituri de bici, sentință executată în același an. Ea a fost acuzată, de asemenea, de complicitate la asasinarea soțului său, fiind ulterior achitată, iar mai târziu a fost acuzată că a avut relații adultere în timpul căsătoriei sale și a fost condamnată la lapidare. Parlamentul European a condamnat la randu-i decizia justitiei iraniene, barbarismul de care aceasta a dat dovada, printr-o rezolutie votata de 663 de deputati prin care se cere reanalizarea cazului. Aproape ca nu-ti vine sa crezi ca o astfel de decizie face parte din secolul in care traim. Iranul face parte dintr-un grup restrans de tari care mai aplica inca, in 2010, pedeapsa cu moartea prin lovirea cu pietre. Va vine sa credeti???
Tot in acest secol al inaltei tehnologii, al preocuparilor privind schimbarile climatice si pacea mondiala, Camorra ucide in continuare pe oricine se opune si ii sta in drum. Am tinut astazi un moment de reculegere pentru Angelo Vassallo, primar al unui orasel din Italia, ucis zilele trecute. Colegul nostru Rosario Crocetta este in continuare sub paza politiei. Este o veste buna, asta inseamna ca este inca in viata, dar este si o veste rea pentru ca inseamna ca Mafia nu-l iarta prea curand.
Lucratorii romani si bulgari care aleg sa munceasca intr-o alta tara a Uniunii Europene au beneficiat de o atentie deosebita. Au fost puse in discutie drepturile acestora ca cetateni europeni si, mai direct sau mai pe ocolite, s-a pus in discutie ipocrizia de care dau dovata unele state membre atunci cand vine vorba de respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii. Aceasta constructie europeana este buna atunci cand vine in intampinarea nevoilor celor vechi si mai din vest, si este rea atunci cand aceleasi avantaje trebuie aplicate si celor mai noi si mai din est. Raspunsul reprezentantului Comisiei Europene a fost insa unul dezamagitor, evaziv si foarte ambiguu. Se astepta de la acesta un raspuns tehnic, nicidecum unul politic. Una peste alta, este bine ca au loc aceste dezbateri si ca in apararea romanilor si bulgarilor au venit europarlamentari din tari aflate in vest. Principiile si valorile europene nu trebuie sa tina cont de nationalitate si pozitionare geografica. Nici macar PIB-ul n-ar trebui sa fie un criteriu pentru stabilirea influentei unui stat membru al Uniunii.
Din nou am avut un conflict cu cei de la PDL care au un mod ciudat de a intelege interesul national. Motiunea care impiedica statele membre ale UE sa mai expulzeze cetateni europeni ai unui alt stat membru a trecut fara voturile celor de la PDL. Acestia au ales sa voteze asa cum le-a dictat grupul lor politic, grup interesat mai degraba sa-l apere pe Sarkozy. Sunt dezamagit de obedienta de care dau dovada cu atat mai mult cu cat exista o lege nescrisa a Parlamentului European care da voie fiecaruia sa voteze impotriva grupului din care face parte atunci cand interesele tarii sale sunt afectate. Nimeni de la PPE nu i-ar fi tras de urechi pe pedelisti daca ar fi votat pentru motiune. Important este ca a trecut si ca Franta trebuie sa-si regandeasca atitudinea fata de imigranti, indiferent de ce etnie sau nationalitate sunt acestia.
Tags: Parlamentul European









Website
Youtube
Twitter
LinkedIn
Facebook