Ba'se-ngroasa gluma rau de tot!
Acum este oficial. Traian Basescu conduce Romania cu acte in regula. Daca mai exista o urma de indoiala privind implicarea presedintelui in activitatea guvernului, acum a fost spulberata pana si cea mai mica urma. Numai intr-o tara bananiera poate anunta presedintele tarii decizii vitale fara ca ministrii sa aiba vreo cunostinta. Ma deranjeaza mai putin servilismul cu care pedelistii inteleg sa sustina deciziile lui Zeus, lipsa de coloana vertebrala poate fi inteleasa de unii politicieni mediocri drept o calitate. Sunt foarte ingrijorat insa cand servilismul este completat de incompetenta si aroganta. Acest amestec de defecte pare a fi fatal pentru Romania intr-o perioada de criza profunda, nu numai economica, dar si institutionala.
Masurile anuntate de Basescu nu vizeaza decat reducerea deficitului bugetar, fara nicio consecinta pozitiva pe termen lunga asupra economiei si a nivelului de trai. Cererea scazuta pe piata interna, care urmeaza sa fie si mai scazuta in urma reducerilor anuntate, va reprezenta o frana in plus pentru dezvoltarea economiei romanesti. Pensii mai mici, salarii reduse, disponibilizari in masa inseamna mai putini bani in economie, cerere mai mica pentru produse si servicii autohtone, restrangerea activitatii agentilor economici, disponibilizari in mediul privat, mai putini bani la bugetele locale si mai multi bani pentru ajutorul de somaj. In timp ce presiunea pe bugetul national creste, veniturile se reduc. Efectul este prin urmare total invers. Pentru a ajusta un indicator macroeconomic analizat de FMI, guvernul pune in dificultate intreaga economie. Costurile sociale sunt imense iar romanii vor avea de suferit foarte mult in perioada urmatoare deoarece cresterea preturilor va fi insotita de o scadere a veniturilor. Cu alte cuvinte, scaderea nivelului de trai va fi resimtita de fiecare roman care nu a reusit sa fuga din tara, fie ca lucreaza la stat sau la privat.
Solutia viabila pentru iesirea din criza o reprezinta investitiile masive in proiecte de mare anvergura din bani publici, europeni, care sa creeze noi locuri de munca, sa dea de lucru companiilor nationale, sa stimuleze cererea si sa aduca bani suplimentari la bugetele locale si nationale. Efectul de multiplicare al investitiilor nu este necunoscut pentru cei care au pus mana macar pe o carte de economie in toata viata lor. Se presupune ca ministrii de resort au citit mai mult decat atat. Fara investitii publice Romania nu are nicio sansa sa reporneasca motoarele economiei. Banii europeni din fonduri structurale si din credite avantajoase de la institutiile financiare europene reprezinta o solutie facila pentru finantarea acestor proiecte. Vesti foarte proaste vin si din partea constructorilor de autostrazi care, fie concediaza muncitori, fie renunta la contracte pentru a semna cu tari precum Kosovo si Macedonia.
Pentru prima oara ma declar pesimist fata de viitorul nostru, macar pe termen scurt si mediu. Simt nevoia sa ascult inca o data melodia celor de la Guess Who, “Nu ne-am nascut in locul potrivit”.
httpv://www.youtube.com/watch?v=2G5FaMBTVIM&feature=related
Tags: Basescu, Boc, criza financiara, FMI









Website
Youtube
Twitter
LinkedIn
Facebook