Servitori si stapani

In ultima perioada m-am trezit implicat intr-un conflict pe care putini l-ar fi putut anticipa acum cateva luni. Lucruri banale, firesti, care vin parca de la sine in activitatea multor grupuri de lucru, s-au transformat in subiecte de disputa dura. Orgolii demne de cauze mult mai nobile au facut ca notiuni precum colegialitatea, respectul, onestitatea, onoarea, sa fie sacrificate pe altarul unor interese individuale meschine. Intimidarea, dezinformarea, denigrarea, santajarea, falsele promisiuni, toate au devenit arme in acest razboi.

Pentru a evita confuzia, voi face putina lumina asupra scanteii care a aprins spiritele. Intotdeauna, atunci cand se alcatuieste o noua echipa se stabilesc principiile generale de lucru. Este firesc sa fie asa din moment ce domeniile din care vin membrii noii echipe sunt de cele mai multe ori foarte diverse. In cazul de fata s-a convenit asupra unei formule colegiale, cu un lider propus si ales de o majoritate, care sa asigure un climat de lucru in avantajul tuturor. Un astfel de climat presupune fara echivoc transparenta, permanenta consultare, respect reciproc si, desi poate parea greu de crezut pentru unii, o anumita doza de altruism.

Pentru ca cel care ar fi putut fi liderul echipei (sa-i dam numele de cod Serafim) ocupa o functie incompatibila cu prima, si aceasta tot in numele echipei, am decis sa-l sustinem pe cel cu care Serafim ar fi lucrat cel mai bine. Asa a ajuns Borshtineanu sef peste echipa. In secunda imediat urmatoare visele serafimice s-au naruit. Serafim si Borshtineanu au furat toate jucariile si s-au urcat intr-un mare turn de fildes, lasandu-i pe toti ceilalti in nimicnicia loc. Prostimea avea sa afle noi principii ale muncii in echipa: ostile trebuie conduse, democratia este doar un bun pretext pentru a pune mana pe putere, nimeni nu face aici ce vrea el, totul este sub control, iar daca treci peste linia rosie vei fi dat afara de sistem.

Toate incercarile de discutii cu cei urcati in turn au fost zadarnice. Cei de jos tipau tot mai tare incercand sa se faca auziti, in timp ce ceilalti doi se faceau ca incearca sa auda. Din nou, desi a parut sa-i surprinda pe cei doi, s-a intamplat un lucru banal. Cei de jos, fiind mai multi, au inceput sa scuture copacul. Am uitat sa va spun ca turnul de fildes era un biet copac, nici cel mai mare, dar nici cel mai mic din padure, cu roade de calitate mediocra. Spun unii insa ca soiul este bun si ca, ingrijit cum trebuie, ar putea fi un pom laudat.

Dupa ce au dat cu fundul de pamant au inteles ca se mai pot sprijini doar pe armata de “servitori”, loiali, disciplinati, gata oricand sa sara in apararea “stapanului”. “Servitorii” sunt, dupa spusele lui Serafim, cei care lucreaza pentru el si care-l privesc prin ochii umezi de netarmurita admiratie si recunostinta. Geniul serafimic le apare ca un miracol al lumii moderne. Nimeni nu a mai ajuns vreodata, cu exceptia lui Serafim insusi la un asemenea nivel de intelepciune, de analiza profunda si de gandire strategica, vizionara. Pus intr-o situatie dificila, Serafim este pe punctul de a-si sacrifica “servitorii”. Il sfatuieste pe unul dintre cei care scuturau copacul sa nu mai vorbeasca cu servitorii pentru ca lucrurile importante se transeaza intre stapani. Cu alte cuvinte este dispus sa sacrifice o parte dintre “servitori”.

Nu voi incheia povestea asa cum v-ati fi asteptat. Este mult mai putin important ce s-a intamplat cu Serafim si cu Borshtineanu. Eu sper ca au primit ceea ce au meritat. Mi s-a parut insa important de evidentiat felul in care acesti tineri sunt manipulati de o minte diabolica. Lipsa de experienta ii face intr-atat de vulnerabili incat imaginea lui Serafim in ochii lor devine una idilica. Serafim se lupta cu cei rai. El este singurul care stie si care poate. Cei cu care se lupta sunt inevitabil rai si incompetenti. Serafim, cu steagul Romaniei in mana, tine eroic piept dusmanilor. In timp ce acesti tineri, aflati printr-o nesansa a sortii in simbrie fie la Serafim fie la Borshtineanu, fie in functii folositoare lui Serafim, ii iau apararea si sunt dispusi sa lupte cu oricine pentru el, acesta ii scoate la negociere ca pe niste pioni de sacrificiu. Nu am scris randurile pentru a le plange de mila. Multi dintre ei imi sunt total straini. M-am nimerit in lupta asta si, desi o vom castiga mai usor decat am fi crezut, nu-mi provoaca nicio satisfactie. M-a amuzat insa contrastul dintre naivitatea unora, poate si datorita varstei, desi cred ca ar fi o explicatie mult prea usoara, si perversitatea si cinismul altora. Pana la urma cred ca fiecare are soarta pe care o merita. Cine stie, poate ca lumea este impartita in mod fatal intre servitori si stapani?! Eu raman la convingerea ca lumea poate fi mai buna, ca respectul, onestitatea, onoarea, altruismul, sunt valori care nu au disparut definitiv.

Lasati un comentariu


 

orizontal line