Pregatiti bicicletele, caii si banii! Vine Elena!
Am citit in fuga, fara prea mare rabdare invitatia deputatului Movila adresata Elenei Udrea. In viziunea deputatului iesean, aceasta trebuie sa vina la Iasi si sa “relanseze” turismul autohton. Ii amintesc domnului deputat la al doilea mandat ca nu Elena Udrea are o datorie fata de ieseni ci, in primul rand, chiar cel care face invitatia. In plus, judetul Iasi, un judet cu resurse limitate, nu dispune de fonduri de zeci de milioane de euro pentru turism, bani care ar putea fi folositi pentru promovari pe posturi europene de televiziune, prin urmare interesul doamnei ministru ar putea tinde spre zero.
Nu cred in naivitatea domnului deputat Movila. Prin urmare nu cred in increderea pe care i-o acorda Elenei Udrea. Sunt convins ca stie la fel de bine ca mine ca doamna in cauza este pusa in fruntea ministerului doar pentru a procura cele necesare campaniei lui Traian Basescu. Elena Udrea nu are pe ce fonduri sa puna mana la Iasi.
Cred insa ca demersul este unul menit sa creeze senzatia iluzorie de preocupare, de neliniste launtrica pentru problemele judetului. Un demers responsabil ar fi vizat marile proiecte ale judetului si ar fi presupus, in loc de critica si admiratie infantila fata de liderii de la centru, respectarea protocolului abia semnat. Prin acest protocol atat PSD cat si PDL si-au asumat efortul comun pentru ca Iasul sa iasa din saracia si izolarea in care se afla. Pentru a spera la un turism sanatos nu avem nevoie sa ne calareasca bicicletele si caii Elena Udrea, avem nevoie de infrastructura rutiera, de aeroport modernizat, de autostrada catre vest, de investitii in reabilitatea monumentelor istorice si a obiectivelor culturale, de dezvoltarea unei baze hoteliere adecvate in tot judetul, nu numai in municipiu. Abia dupa aceea putem vorbi de promovarea turismului. Coca Cola a produs mai intai bautura racoritoare si abia apoi a investit in promovarea ei.
Tags: Elena Udrea, Iasi, Petrica Movila, turism









Youtube
Twitter
LinkedIn
Facebook