In liceu obisnuiam sa ne intalnim mai multi prieteni si sa vedem cursele impreuna. Eram singurul care tinea cu Schumacher. Erau anii de inceput ai colaborarii cu Ferrari, anii in care a pierdut de mai multe ori titlul mondial in ultima cursa in fata lui Villeneuve, Hill sau Hakkinen. Au urmat apoi anii de glorie, cu cinci titluri consecutive, ani in care spectacolul din F1 a fost compromis. Chiar si cei mai impatimiti fani ai lui Schumi simteau lipsa luptelor dure si spectaculoase din anii precedenti. Este destul de plictisitor sa vezi cum se lupta unii doar pentru locul 2.

Astazi s-au implinit 20 de ani de la debutul lui Michael Schumacher in Formula 1. Multi l-au criticat pentru ca s-a intors in competitie. Altii au privit cu strangere de inima revenirea acestuia in competitie. Ca sa-l parafrazez pe Jordan, Schumacher sfideaza orice lege a fizicii si a limitelor umane prin ceea ce face in ultimul timp. Sa te lupti de la egal la egal piloti excelenti, cu douazeci de ani mai tineri, este o performanta extraordinara.

Astazi, Schumacher a plecat de pe ultimul loc si a terminat cursa pe locul 5. Cam ce ar mai fi de spus? Daca astazi s-ar retrage din competitie, Michael Schumacher ar face-o deplin onorant. Schumacher a pornit insa un nou proiect cu cei de la Mercedes si ma astept sa-l duca pana la capat. Ma astept si sper sa-l vad si anul viitor.

Michael Schumacher este clar un model pentru generatiile viitoare de piloti. Am avut ocazia sa-l vad si in particular, la Bruxelles, si cred ca ar putea fi un model de profesionalism, decenta, determinare si bun simt pentru generatiile viitoare de oriunde, nu numai din sportul cu motor. Intr-o lume lipsita de valori, Schumacher este categoric un model de urmat.

Am decis insa apoi ca singura abordare corecta in astfel de situatii este sa-mi declar propria pozitie fara sa dau replica nimanui. Aceasta declaratie isi doreste a fi un apel la decenta, echilibru, modestie si responsabilitate. In urechile versate, mult prea obisnuite cu cucuta pe care le-o toarna zilnic inselatoarele slugi, aceste randuri vor suna foarte imatur. De aici si titlul de mai sus.

Ca sa incep cu inceputul, am intrat in politica fiind convins ca nu voi iesi la pensie tot din politica. Permanent am luat in calcul faptul ca s-ar putea la un moment dat sa nu mai fac politica. De aici si permanenta grija pentru pregatirea profesionala. Tot asta explica si detasarea cu care am luptat pentru diferite functii in partid. Adversarii mei stiu mai bine si ar putea depune marturie intr-un moment de sinceritate ca am trecut usor peste conflicte si le-am intins o mana cand se asteptau mai putin. Pentru mine nu a fost si nici nu va fi politica o problema de totul sau nimic, de viata sau de moarte. Stiu sigur ca exista viata si dupa politica.

Am zis insa ca, atat cat voi fi in politica, voi incerca sa nu-i dezamagesc pe cei care isi vor pune sperantele in mine. Mi-am promis mie ca nu voi renunta la principiile, solide zic eu, cu care m-au crescut parintii si dupa care m-am calauzit toata viata. Prin urmare, nu cred ca scopul scuza mijloacele oricand si in orice conjunctura. Nu cred ca o cariera de succes se construieste “calcand pe cadavre”. Este imposibil ca cineva sa ma poata convinge ca sabia nu taie capul plecat si ca gudurandu-te pe langa sef vei obtine vreo functie mai mare.

Pentru ca asa m-au crescut ai mei, nu ma pot vedea nici providential, nici unic si irepetabil, nici al doilea Cuza sau mai stiu eu ce faptura plamadita de zei pentru a lumina poporul ignorant. Nu ma astept ca toti sa-mi dea dreptate. Nu vreau sa mi se faca statuie, nu ma vad in cartile de istorie, nu cer nimanui sa respire doar daca mi-am dat eu acordul mai intai. Nu am facut pe nimeni si nu cred ca as putea vreodata avea aceasta putere de a face pe cineva din nimic un mare om politic. Cred ca tine de capacitatea fiecaruia de a face alegerile corecte la momentul oportun, de a-si pune in valoare propriile competente si de a gandi si a se lupta pentru propriile proiecte.

Nu-mi fac iluzii ca cineva m-ar fi ajutat in cariera mea politica daca nu ar fi fost si interesul sau. Prin urmare nu datorez nimic nimanui atat timp cat nu a fost vorba de altruism ci de calcul pragmatic. Ca sa fie clar, declar public ca imi plac politicienii pragmatici. Sunt singurii in care am incredere. Nici eu nu astept vreo recunostinta din partea celor cu care am lucrat si pe care i-am ajutat la un moment dat. Am facut-o rece, pragmatic, stiind ca impreuna putem lupta pentru anumite idei sau proiecte. Nu este nici macar un membru PSD care sa-mi datoreze ceva.

Cred ca un politician are datoria de a schimba in bine lumea in care traieste, ca trebuie sa demonstreze altruism si grija fata de cei din jur. Cred sincer ca fiecare politician ar trebui intrebat macar o data pe an ce a facut pentru cei care l-au votat. Nu as vedea cu ochi rai introducerea unei declaratii precum declaratia de avere. La sfarsitul fiecarui an calendaristic, fiecare politican ar trebui sa completeze o delcaratie prin care sa arate ce a facut plecand, evident, de la ceea ce a promis in campanie.

Declar public ca, daca cele de mai sus demonstreaza ca sunt imatur, naiv, idealist, nepregatit pentru lupta politica, atunci voi sta in politica pana voi simti ca ma “maturizez”.

In fine, ceea ce voiam sa va zic este ca am avut ocazie ieri seara sa-l intalnesc pe Michael Schumacher in sediul Parlamentului European de la Strasbourg in timpul unei receptii. A fost invitat pentru a promova programul eSafety, un program care presupune mai multe masuri de siguranta in trafic pe soselele din Uniunea Europeana.

Impresia pe care mi-a lasat-o este aceea a unui om cu foarte mult bun simt, echilibrat, modest si ceea ce m-a surprins, bun comunicator. Dintre toti cei care au vorbit acolo, diferiti politicieni si reprezentanti ai unor institutii europene, Schumacher a vorbit cel mai bine. Dezinvolt, pozitiv in atitudine, fara sa citeasca macar un rand, fara trac, a vorbit atat cat a trebuit ca sa nu plictiseasca pe nimeni despre masinile viitorului si despre noile sisteme de siguranta auto. Numai un om deosebit putea sa aiba cariera pe care a avut-o Michael Schumacher. Cele cateva minute, cat a durat receptia, au fost suficiente pentru a ma convinge ca a meritat sa fiu suporterul lui Schumi atat de multi ani la rand. Categoric este un mare campion si om deosebit!

Nu am facut nici poza cu el si nu am luat nici autograf. Nu stiu ce m-a oprit. Nu am simtit ca se cade. Poate ca daca l-as fi cunoscut acum 7 sau 8 ani as fi facut tot posibilul sa obtin un autograf. Pentru mine insa Michael Schumacher va purta mereu costum rosu si va pilota un bolid de Ferrari.

Prin urmare m-am despartit greu ieri seara de Iasi si m-am acomodat greu in camera de hotel. Abia seara am vazut dezbaterile aprinse pe tema dezvaluirilor Wikileakes. Multe nume, multe legaturi stiute sau mai putin stiute, multe presupuneri si, peste toate, foarte multa barfa de coltul strazii. Una peste alta, un tablou foarte realist al baltirii in care se complace clasa politica romaneasca. Lipsa de principii, de valori, poate si de traditie in democratie, sunt cauzele care stau la baza comportamentului obedient in fata diplomatilor straini. Mi se pare halucinant cum oameni politic de inalt nivel merg cu barfa pe la ambasade. Nu voi lua declaratiile lor foarte in serios. Comportamentul lor spune insa foarte mult despre societatea in care traim, despre atitudinea noastra in fata partenerilor externi, despre sansele noastre de a fi respectati in Europa.

Nu am spus-o de prea multe ori insa sunt fascinat de Revolutia Franceza, de secolul XIX si tot ce a insemnat el pentru modernizarea Europei, pentru formarea statelor nationale si pentru schimbarea ordinii politice din societatile europene de la vest la est si de la nord la sud. Mai in gluma, mai in serios, spun tot mai des ca Revolutia Romana nu s-a incheiat. Dupa modelul celei franceze care a schimbat din radacini pana si constiinta celui mai neinsemnat francez din cel mai mic si lipsit de interes catun din cea mai izolata si salbatica zona a Frantei, revolutia in Romania trebuie sa aiba mai multe momente 1789, 1793, 1814, 1830 sau 1848. Schimbarea mentalitatii si modului in care este construita de sute de ani societatea romaneasca nu se va schimba intr-o generatie si nici nu sta in puterea unui politician sau grup de politicieni. Ca si in Franta cu doua secole in urma, in Romania a cazut un regim, a urmat o perioada de haos in care oportunistii au pus mana pe putere, in care reprezentatii vechiului regim au incercat sa joace rolul oamenilor noi, providentiali, care vin in intampinarea asteptarilor poporului. Ceea ce nu inteleg acesti oportunisit este ca procesul schimbarii este ireversibil. Ceea ce reusesc sa faca este doar o prelungire dureroasa a tranzitiei catre o societate moderna, asezata, de tip european.

Sunt zilele acestea in Austria si incerc sa inteleg de ce lucrurile functioneaza atat de bine la ei, de ce toata lumea este multumita cu viata pe care o duce si de ce nimic nu pare sa strice armonia in care traiesc de secole. In primul rand pentru ca totul este predictibil, firesc si bine organizat. Respectul pentru reguli este esential atunci cand iti doresti sa fii eficient in ceea ce faci. Nimeni nu este stresat, nimic nu se face in graba sau in ultimul moment, nimeni nu pare sa munceasca peste puterile sale insa toata lumea munceste si lucrurile merg parca de la sine. In al doilea rand lucrurile sunt facute cu raspundere. De mai multi ani vin in Austria intr-un sat din apropiere de Salzburg pentru ca aici organizeaza firma unde lucreaza Catalina cursuri pentru medici. Este un sat mic, in apropierea unui lac, fara multe pensiuni, care prinde viata vara cand lacul atrage mii de turisti. Noi suntem cazati la familia Schneewiess, intr-o pensiune cu vreo 15 – 20 camere. Atractia o reprezinta partia chiar de langa cabana, nu mai lunga de 600 m, insa dotata cu tot ce trebuie. Ce ma impresioneaza de fiecare data este felul in care toata afacerea este condusa de membrii familiei Schneeweiss. Sunt acum la a treia generatie de proprietari ai pensiunii, pe peretii restaurantului sunt fotografii cu diferitele etape ale constructiei, cu bunicii si parintii doamnei si domnului Schneeweiss. De la gatit, servit, intretinut partia, administrarea hotelului, totul este facut de membrii familiei. La ora 10 seara poti sa-ti fixezi ceasul dupa tatal doamnei  Schneeweiss care iese sa amenajeze partia cu “tractorul”, evident de ultima generatie. Muncesc foarte mult insa vezi cum fac totul cu placere. In fiecare seara, dar mai ales la sfarsit de saptamana, restaurantul se umple cu vecinii din zona care vin mai intai la concurs de schi, ca un pretext parca pentru a petrece apoi impreuna pana tarziu. Oamenii din Attersee par a trai intr-un univers separat, departe de tot ceea ce se intampla in lume. Realitatea este insa alta. Daca o intrebi pe doamna Helga unde-si face concediile dupa ce se incheie sezonul vei ramane surprins sa afli ca nu pun banii la saltea ci isi traiesc viata. Stiu sa munceasca, la fel de bine cum stiu sa-si rasplateasca munca. Lucrurile asa trebuie sa se intample si asa se intampla de zeci de ani.

Prin comparatie cu ceea ce intelege Helga Schneewies prin turism, refuz sa ma refer aici la marile investitii in statiunile de schi, in Romania turismul arata ca un muribund buzunarit si deposedat de ultimele lucruri cat de cat valoroase. Ceea ce intelegem noi prin turism nu are nicio sansa sa se compare vreodata cu ceea ce inteleg austriecii. Am fost iarna trecuta la o cabana din Carlibaba facuta din bani europeni. Langa cabana era o partie de aproape 2 km, cu instalatie pentru zapada artificiala si teleschi exact ca cel de pe partia de aici. Doar ca sa enumar cateva mici diferente: acolo am murit de frig, curgea apa pe pereti in sala de mese, nu ne-a intrebat nimeni de sanatate tot sejurul iar partia era inchisa pentru ca nimeni nu a avut grija sa o curete si s-o pregateasca pentru sezonul de iarna. Proprietarul se multumea sa o dea la inchiriere in speranta ca se vor gasi unii care sa se lase pacaliti de faptul ca se pot caza la doar o suta de metri de partie. Anul trecut am fost noi. Inaintea noastra au fost altii si dupa noi sigur vor mai fi altii. Oare pana cand o sa mai mearga modul asta de a face turism in Romania?

Din pacate programul foarte incarcat nu mi-a permis sa adun toate fotografiile si materialele video. Emisiunea de ieri de la PrimaTv Iasi a fost una dintre acele emisiuni pe care merita sa le pastrezi ca pe amintiri de suflet. Domnul Frasila stie sa puna pret pe aspectele pozitive ale unei initiative si sa-i ierte cu multa ingaduinta micile scapari. Când voi intra in posesia inregistrarii voi pune câteva fragmente pe blog.
Pana reușesc sa strang toate fotografiile (cateva mii) si sa fac o selectie care sa prezinte cât mai bine evenimentul, va las sa urmariti acest material dat ieri seara de TeleM Iasi.
Elena, multumesc mult!

Programul, ca in fiecare delegatie, a fost infernal. Am plecat joi seara din Bruxelles, am schimbat doua avioane si am ajuns la 4 dimineata in Tel Aviv. Din aeroport pana la hotel am mai facut o ora iar ca sa ne cazam ne-au mai trebuit inca doua ore. Poate va voi povesti alta data despre experienta cazarii pentru ca a fost una unica, parca din filme cu umor negru. Nu stiam la un moment dat daca sa ne enervam sau sa ne amuzam. Avand in vedere ca am primit cheile de la camera aproape de 7 dimineata si la 8 incepea programul, cred ca toti 15 – 20 care am venit cu acelasi avion ne-am comportat exemplar. Apoi, ca in orice delegatie, programul a fost incarcat pana la refuz cu sedinte, intalniri, cine festive si mici escapade turistice. Am ajuns in Bruxelles aseara la ora 22 mult mai obosit decat la plecare insa multumit de ceea ce am vazut si auzit.

Pentru o prima relatare din aceasta prima incursiune a mea in Tara Sfanta, tin neaparat sa va vorbesc despre faptul ca am avut onoare sa asist la un discurs al lui Shimon Peres, presedintele Israelului. Nascut in 1923 intr-un oras din Belarus, atunci in Polonia, Peres a fost ales prima oara in Kneset (parlamentul israelian) in 1958. De atunci a ocupat permanent functii de conducere in guvern sau parlament, iar din 2007 este presedintele Israelului. Discursul sau a fost, de departe, cel mai bun discurs pe care am avut ocazia sa-l aud vreodata si cred ca va fi foarte greu de egalat. In cuvinte simple, propozitii scurte si formulari foarte usor de retinut, Shimon Peres ne-a trecut prin cele mai importante si complicate teme ale zilei. A vorbit despre Egipt si despre prietenul sau Moubarak, despre cauzele care au dus la revoltele din Cairo, despre situatia complicata din regiune si despre atuurile Israelului in competitia politica si economica mondiala. As putea sa relatez buna parte din discursul de aproape 30 de minute, cuvant cu cuvant. Prin decenta, simplitate, viziune si eleganta, Shimon Peres a cucerit toata audienta de peste 300 de persoane in seara respectiva. Pe toata durata discursului au alternat aproape firesc lectii importante de economie, politica, istorie si de viata. Pe mine ma plictisesc repede discursurile lungi, insa pe Shimon Peres l-as fi ascultat cateva ore fara sa clipesc. Inca o data mi se confirma ca oamenii mari se deosebesc prin modestie, simplitate si eleganta.

Pot spune ca am avut onoarea sa-l intalnesc pe Shimon Peres, chiar daca eram undeva in intuneric, la una din zecile de mese. O astfel de intalnire este de neuitat sau, cum se mai zice, “de povestit nepotilor”.

Cert este am ajuns in PSD si am inceput sa devin din ce in ce mai implicat in tot ceea ce inseamna activitatea interna a organizatiei judetene PSD Iasi. Nu-mi este clar cand am decis ca voi avea o cariera politica. Permanent mi-am zis ca nu voi sta mult in politica, am considerat mereu ca mai importanta este pregatirea profesionala, poate si de aceea nu am resimtit foarte acut vreo infrangere si nici nu m-a entuziasmat foarte mult vreun succes. Despre mine as vrea sa se spuna mai degraba ca sunt un bun economist care face politica decat un politician care are habar si de economie.

O provocare foarte mare pentru orice politician este lupta interna, cu proprii colegi, a carei duritate o depaseste cu mult pe cea in care adversarii sunt din alte partide. Lupta interna pentru putere face mult mai multe victime in politica decat lupta pentru voturi cu celelalte partide politice. Cunosteam lucrurile astea cand am intrat in politica, prin urmare nu m-a luat cu totul pe nepregatite lupta cu proprii colegi. Nu aveam de unde sa stiu pana unde se poate merge intr-o astfel de lupta. Cat de jos pot sa coboare unii doar pentru a mai obtine o functie. Cu toate astea insa, cea mai mare provocare pentru mine o reprezinta in continuarea statutul de persoana publica. A fi om politic inseamna automat sa devii tinta tuturor frustrarilor, nemultumirilor si rautatilor celor care, din diferite motive, nu sunt multumiti de lumea in care traiesc. Care insa dintre noi poate spune ca este multumit? Este insa cumplit de greu sa te obisnuiesti cu tonele de mizerie care sunt aruncate asupra ta de oameni care nu te cunosc, nu te-au cunoscut niciodata si nici nu au curiozitatea sa afle mai multe despre tine. Simplul fapt ca esti politician, ca ocupi o functie publica, te face vinovat din oficiu. Nu ai nicio sansa sa te reabilitezi. Automat esti corupt, incompetent, prost, oportunist, mincinos, fara coloana vertebrala si asa mai departe. Imi este cumplit de greu sa-i inteleg si cu atat mai greu sa ma obisnuiesc cu ideea ca orice as face, oricum m-as comporta, oricine as fi, se vor gasi mereu oameni care sa jigneasca, sa improaste cu noroi pur si simplu, din oficiu, fara vreun motiv anume.

S-au implinit trei ani de cand am deschis acest blog. Sunt trei ani in care am scris mai bine de 800 de articole mai mult sau mai putin inspirate, toate insa lipsite de ipocrizie. Nu a scris nimeni altcineva niciun rand in toti acesti trei ani in afara de mine. Nicio secunda nu am scris “ce trebuie” sau “ce da bine”. Am fost convins ca nu voi obtine voturi cu ajutorul acestui mod de comunicare. Am avut si am insa convingerea ca este un instrument foarte bun de a stabili o comunicare directa cu toti cei care vor acest lucru. Am respins inca de la inceputurile carierei mele politice ideea de a fi un politician dupa chipul si asemanarea altora. Nu m-au interesat sabloanele sau retetele de succes prefabricate. Prea putin m-au motivat anumiti lideri in politica. Am luptat insa cu toata convingerea atunci cand am crezut intr-un anumit proiect, asa cum au fost cel de modernizare a organizatiei PSD Iasi sau cel al TSD-ului din perioada lui Victor Ponta numit “TSD – O alta generatie”. Sunt convins ca Romania are nevoie de altfel de politiceni, nu doar mai tineri.

Am decis inca de la inceput ca voi fi acelasi, indiferent de functiile pe care, temporar, le voi ocupa. Familia, prietenii, ambitiile personale, preocuparile din afara politicii raman la fel de importante indiferent de functii si responsabilitati publice. Nu mi-a fost si nici nu are de ce sa-mi fie rusine sa ma prezint asa cum sunt si nu am de ce sa incerc sa fiu altcineva doar pentru ca ar da mai bine, sau pentru ca asa trebuie. Exista o preocupare in randul politicienilor mai vechi sau mai noi de a se reinventa. Cred ca daca isi schimba masina, prietenii, hainele si preocuparile vor fi mai apreciati si se vor bucura de un succes mai mare. Scriu pe acest blog cat pot de des pentru ca vreau sa fiu cunoscut, de catre cei care se doresc sa ma cunoasca, exact asa cum sunt. Cu calitati si defecte, cu bune si rele, cu ambitii, dezamagiri, bucurii si suparari. Stiu ce ar da bine, ce ar trebui facut conform teoriei comunicarii publice, insa prefer sa nu ma mint nici pe mine si sa nu va mint nici pe voi. Au fost unii care au comentat faptul ca am avut ca obiectiv pentru vacanta de iarna sa invat sa merg cu placa de snowboard. Li se parea nedemn pentru un europarlamentar. In conditiile in care moneda euro sta sa se prabuseasca, Romania este tot mai izolata si Traian Basescu tot mai aproape de dictatura la care a visat, nu se cade ca un politician sa faca revelionul cu prietenii si sa se bucure ca a reusit sa coboare o partie oribil de neingrijita, cum nici la bulgari nu vezi. Imi asum faptul ca iubesc sarbatorile de iarna, colindele, bradul de Craciun si masa in familie, ca imi place foarte mult snowrboarding-ul, baschetul sau tenisul. Ma mai uit din cand in cand la filmele de desene animate ale lui Walt Disney, oricat de “dezonorant” ar fi. Sunt mandru de propria biblioteca si cartile pe care le citesc fara sa fac caz de asta, convins fiind ca lectura te ajuta sa fii mai bun fara a-ti asigura vreo recunoastere publica prin simplul fapt ca te lauzi ca citesti.  Sunt fericit ca am aceeasi prieteni de foarte multi ani, ca mi-au fost alaturi in momente foarte dificile si pentru care, sper eu, am fost si sunt la randul meu un sprijin neconditionat. Nu va imaginati cat de mult conteaza sa-mi stiu parintii sanatosi si linistiti, ca-i am aproape si ca pot fi oricand alaturi de ei. Nimic nu-mi da mai multa putere decat Catalina, cea care a ales sa-mi fie alaturi constienta fiind ca drumul pe care vom merge nu va fi usor. Pentru toate cele mentionate mai sus ma consider norocos. Nu stiu cat voi mai fi in politica insa stiu ca exista viata si dincolo de politica. Voi incerca de fiecare data sa dau tot ce pot indiferent de functia pe care o voi ocupa pentru ca este important pentru mine sa las ceva in urma mea. Nu ma pot impaca deloc cu ideea ca as putea trece prin diferite locuri fara a lasa urme.

Accept criticile, sunt constient ca nu pot fi pe placul tuturor, ca nu ma pot ridica la nivelul asteptarilor tuturor, ca sunt foarte multi tineri carora li s-ar fi potrivit poate mult mai bine o cariera politica, sau munca in Parlamentul European. Nu pot si nici nu vreau sa fiu altcineva decat cel care sunt si nu pot cere decat sa fiu judecat, respins sau apreciat, pentru calitatile si defectele mele. Nu voi accepta insa sa platesc pentru pacatele altora. Pe acest blog vom vorbi mai mult despre lucruri personale. Cine este preocupat de obiectivele mele ca om politic, de activitatea mea de europarlamentar, de proiectele mele si stadiul in care se afla, nu cauta unde trebuie. Le recomand cu caldura www.catalinivan.ro

Pentru mine nu a fost o perioada de odihna insa a fost o vacanta care s-a apropiat destul de mult de ceea ce mi-am dorit. Am avut timp sa stau cu familia si cu prietenii, am reusit sa cobor partia de la telescaunul din Vatra Dornei fara sa ma accidentez grav si, foarte important, am reusit sa ma deconectez aproape total de la politica romaneasca. Am avut telefonul inchis si nu am urmarit nici macar o dezbatere politica sau vreo stire de orice fel. Am vazut insa filme cat pentru tot anul. Mi-ar fi greu sa vi le enumar pentru ca le-am uitat deja pe multe dintre ele. A fost insa o modalitate foarte buna de relaxare. Imi plac mult comediile romantice si filmele istorice.

O realizare foarte mare pentru aceasta vacanta o reprezinta faptul ca am reusit sa invat sa cobor cu placa de snowboard. Pasiunea pentru acest sport a inceput acum doi ani la Durau cand am facut cunostinta cu placa de snowboard si, evident, cu primele cazaturi. Anul trecut am prins doar o zi de partie la Miercurea Ciuc pentru ca apoi s-a incalzit foarte tare si toate partiile din zona au devenit peste noapte impracticabile. La polul frigului din Romania au fost de revelion cam 7 – 8 grade cu plus. Anul asta am inteles ca lucrurile au revenit la normal si zapada a fost din belsug.

Prin urmare, ambitia personala pentru aceasta iarna a fost aceea de a ma acomoda cu placa de snowboard si de a incerca sa leg virajele intre ele astfel incat sa pot cobori in conditii decente orice partie. Am pus fotografiile facute de Lucian Roman, un bun prieten si un excelent fotograf, pentru a dovedi tuturor ca obiectivul a fost atins chiar si in conditii vitrege.

Conditii vitrege pentru snowboarding sunt in opinia mea atunci cand pe partie gasesti, in loc de zapada, pietre, pamant, iarba, gheata, garduri, valuri de pamand si chiar izvoare inghetate partial. Este cel putin naiv cel care spune ca in Romania se pot practica sporturi de iarna. Ne comparam cu Austria, Italia sau Franta doar la preturi.

Ambitia pentru urmatoarea vacanta este sa cobor o partie acoperita de zapada. Nu va lasati inselati de albul imaculat din fotografii… in masura foarte mare este meritul lui Lucian care a pus zapada acolo unde cei care administreaza partia au plantat pietre, iarba si pamant.

Eu mi-am închis telefonul, am uitat de politica, de Boc, Băsescu si restul. Mă interesează sa stau cat mai mult cu familia, cu prietenii, sa recuperez măcar o parte din timpul pe care nu l-am petrecut alături de ei in anul care a trecut.

Va anunt, prin urmare, pe cale oficiala ca nu voi comenta nimic din declarațiile politice ale acestor zile. Va urez in schimb sa aveți parte de sărbători fericite!

Pe langa blog, contul de facebook, cel de twitter sau de pe YouTube, era nevoie si de un site cu informatiile oficiale legate de activitatea mea politica. Din momentul in care veti deschide site-ul veti putea remarca poza in costum negru, camasa alba, cravata rosie, freza atent aranjata, privirea de om serios, mainile atent asezate pe masa, astfel incat nimeni sa nu aiba nimic de reprosat. Chiar daca vor fi carcotasi, si sunt convins ca vor fi, le spun de pe acum ca blogul ramane locul unde continuam sa comunica informal, relaxat si direct. Noul site vine sa completeze comunicarea oficiala a întregii activitati politice fie ca vorbim de Bruxelles, Bucuresti sau Iasi. Aici veti afla proiectele mele, stadiul in care se afla acestea, evenimentele la care particip, reactiile politice publice, oficiale, interventiile in plenul Parlamentului European etc.

Noutatea consta in sectiunea “resurse media” unde voi incarca fiecare comunicat insotit, după caz, de poze, clipuri video sau audio, fisiere pdf sau word. Ziaristii care isi vor face cont vor primi pe mail un anunt de fiecare data când ceva nou va fi incarcat in aceasta pagina. In felul acesta simplu comunicarea dintre omul politic si jurnalist va fi mult mai rapida si mai cuprinzatoare.

De asemenea, pentru ca sunt oameni care ma imtreaba pe buna dreptate ce fac in Parlamentul European, am postat toate rapoartele mele de activitate de pana acum. Si cele viitoare vor fi usor de accesat pe site astfel incat nimeni sa nu poata spune ca nu a avut de unde sa afle cu ce si-a ocupat timpul europarlamentarul Catalin Ivan.

Sper sa-l gasiti interesant si sa-l accesati cat mai des. Informatii noi vor fi adaugate permanent.

Site oficial: www.catalinivan.ro

Citeam zilele trecute articole scrise prin 2008, in primavara si apoi in timpul si dupa alegerile parlamentare si am avut sentimentul ca ma recontectez la atmosfera acelor zile, la incertitudinea, deznadejdea, supararea si apoi resemnarea acelui an cumplit. Randurile scrise atunci nu ma lasa sa uit prin ce am trecut, unde am gresit, ce am facut bine, pe cine am avut alaturi si pe cine nu. Marturiile lasate pe acest blog imi sunt utile mie in primul rand. Eu am nevoie de ele pentru a ramane permanent constient de drumul pe care l-am parcurs, de lectiile pe care le-am invatat de-a lungul lui, de cei pe care i-am avut langa mine in momentele de cumpana si, cel mai important, de ceea ce m-a indemnat sa intru in aceasta lupta. Indiferent unde ma va duce viata, blogul acesta ramane marturia vie a locurilor pe unde am trecut, oamenilor pe care i-am trait, evenimentelor la care am participat si asa mai departe. Daca este adevarat ca suntem suma experientelor pe care le-am trait, o buna parte din ceea ce sunt este reflectata de cele aproape o mie de articole scrise pe acest blog.

In seara asta am vazut finalul filmului “Strania poveste a lui Benjamin Button” si recunosc ca am ramas impresionat nu numai de actori si de realizarea cinematografica, dar si de povestea in sine. Nu cred ca o astfel de boala poate sa existe, nici nu cred ca asta era mesajul filmului, dar cred ca exista lucruri mai profunde in viata si mai valoroase decat lupta pentru functii, pentru putere, pentru cariera, bani sau faima.

Intre noi fie vorba, imi place mai mult cum scriam in 2008. Poate ca aveam mai mult timp, eram mai idealist si mai plin de speranta. Toamna lui 2008 m-a adus cu picioarele pe pamant. Am vazut frumusetea sinceritatii si prieteniei dezinteresate dar am avut ocazia sa cunosc si hidosenia oportunismului si lipsei de caracter. Celor care mi-au facut viata mizerabila in acea perioada li se datoreaza trecerea mea de la idealism la realism. Nu stiu daca sa le multumesc.

 La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.

 Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.

 Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.

 Batranii.   Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.

 Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.

Pamantul.  Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza “Sufficiency Economy”, prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile “prietene”.

 La noi chestia asta se numeste “agricultura de subzistenta” si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE. Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!

 Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

 Credinta.  O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

 Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un “Tatal nostru” spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.

 Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita. Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.

 Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.”

Nu stiu dacă este scris de Dan Puric. Mi l-a trimis mama pe mail, probabil de frica sa nu mă schimbe prea mult politica.

httpv://www.youtube.com/watch?v=dlMB_ntH-iA

Eu ma numar printre cei care vad partea plina a paharului. Daca anumite planuri ti-au fost zadarnicite inseamna ca nu au fost intr-atat de importante pe cat le-ai crezut. Desi ar fi fost mai bine ca viata sa ne ofere numai momente frumoase, cand lucruri neplacute se intample, prefer sa ma gandesc ca am avut noroc si totul s-a terminat cu bine. Nu in ultimul rand orice astfel de cumpana, de perioada dificila, este o oportunitate foarte buna pentru a-ti analiza viata din ultima perioada. O reevaluare este absolut necesara din timp in timp pentru a nu scapa lucrurile de sub control. Nimic nu-i mai important decat familia, la fel cum prietenii adevarati sunt foarte rari si trebuie pretuiti. Fiind sanatos, avand dragostea celor dragi si suportul prietenilor sinceri, reusitele profesionale vin aproape de la sine.

Va doresc tuturor sanatate, dragoste si pace in familie si prieteni nu neaparat multi cat sinceri!

Am ramas doua zile in plus pentru ca in acest weekend a avut loc etapa de WRC (Campionatul Mondial de Raliuri) in Catalunya. Nu foarte des ai ocazia sa-i vezi pe Leob, Solberg, Sordo, Ogier si Latvala in actiune, in direct. Mai mult, intre cele peste 80 de echipaje inscrise in aceasta competitie se afla si un echipaj romanesc, ati ghicit, Keleti – Ponta. Sezonul estival fiind deja incheiat, preturile la cazare si la masa au fost foarte mici, vremea inca frumoasa, prin urmare toate conditiile pentru a ne putea bucura de spectacolul oferit cu generozitate de piloti si copiloti.

Proba de shakedown este spectaculoasa pentru ca masinile trec de mai multe ori pe acelasi traseu si pot fi admirate un timp mai indelungat. Este un fel de “speciala” ca cea de la Rapa Galbena din Iasi. Nu este insa una relaxanta pentru competitori. Cel mai bun exemplu il reprezinta Kimi Raikonnen care s-a rasturnat si a fost nevoit sa abandoneze. Mai jos aveti trecerea alor nostri.

httpv://www.youtube.com/watch?v=d2SsgvdanWo

Celelalte probe speciale fiind insa la distante foarte mari, nu am reusit sa ajung decat pe trei dintre ele. Ma declar insa multumit. Aveti mai jos filmarile cu telefonul mobil. Scuzati calitatea insa iPhone-ul face orice mai putin cartofi prajiti si filme de calitate ireprosabila.

httpv://www.youtube.com/watch?v=gVFBW2AAXs8

Pana la urma Edy si Victor au terminat pe un incredibil loc 21, in fata multor masini mult mai puternice si mai competitive. Ultima proba speciala au terminat-o pe 13 ceea ce reprezinta o performanta uriasa, avand in vedere ca primele 10 masini erau WRC-uri, adica un fel de OZN-uri. Marele lor merit insa este acela ca pe toate probele erau intinse steaguri ale Romaniei. M-am simtit mandru ca sunt roman cand au trecut prin fata a mii de spectatori si au fost aplaudati. Trebuie spus ca putine echipaje au primit aplauze din partea unui public foarte avizat si dornic de spectacol. Trecerea lor pe PS 9 a fost una frumoasa, curata, spectaculoasa si eficienta.

httpv://www.youtube.com/watch?v=xLlqqKw9Vvs

Noaptea trecuta m-au trezit din somn durerile despre care v-am vorbit mai inainte si pe la doua noaptea m-am imbracat si m-am dus la urgente. Din fericire spitalul era foarte aproape de hotelul unde ma cazez de fiecare data la Strasbourg. M-a intampinat la receptie o doamna foarte de treaba, cu zambetul pe buze, cu o atitudine foarte pozitiva care mi-a facut toate formalitatile in mai putin de 5 minute. Asta in conditiile in care “cazul” nu era unul foarte simplu deoarece nu eram asigurat in Franta. In Romania ar fi fost o intreaga problema care s-ar fi solutionat dupa cateva ore bune si de asemenea cateva plimbari pe la mai multe spitale. Am aflat de la aceeasi doamna ca astazi nu sunt de garda nici Ecaterina si nici Catalina, doua doamne doctor romance foarte pricepute. Am simtit o urma de regret pentru ca limbajul medical nu-mi este la indemana nici in franceza si nici in engleza. Pana la urma deductia logica a functionat si m-a ferit de complicatii suplimentare.

Doctorul nu a acceptat sa ma duca in salon decat intins pe targa, ceea ce mi s-a parut foarte exagerat. Singura explicatie logica este aceea ca nu voiau sa calc pe pardoseala probabil spalata cu solutii speciale. Imi puteau da totusi niste papuci din plastic pe care sa-i pun peste incaltaminte. Ajuns in salon, primesc de la asistenta o camasa ca cea pe care o poarta bolnavii internati in spital (in filme am vazut astfel de camasi, nu in Romania). Am realizat imediat ca lucrurile nu se indreapta in directia buna si am rugat-o sa-l cheme pe domnul doctor. I-am explicat acestuia ca nu-i nevoie de camasa pentru ca eu nu vreau decat un medicament care sa-mi calmeze durerea si o reteta ca sa pot urma un tratament pana ajung acasa. I-am explicat ca am programul foarte incarcat si ca nu pot sa raman mai mult in spital. Am fost inspirat pentru ca procedura presupunea internarea mea pentru investigatii, adica cel putin o zi in spital. Am luat o pastila, am inghitit un gel rau la gust dintr-un plic, mi-am luat reteta cu tratamentul pentru zece zile si am fugit cat am putut de repede. Inutil sa va mai spun ca deja nu ma mai durea nimic. Am parcurs drumul spre hotel pe jos, printr-o ploaie marunta si rece de toamna, bucuros ca am evitat la timp o mare incurcatura. Incredibil cum te pot speria niste oameni foarte amabili, cu zambetul pe buze, cu atitudine calma si binevoitoare.

Acum sunt bine, din nou la birou, gata de lucru. Am dormit cu trei ore mai putin insa sunt chiar bine. Gelul si pastila si-au facut efectul. Ce bine era daca le prindeam in garda pe Ecaterina si Catalina…

Astazi m-am trezit la ora 6 si jumatate si am plecat sa alerg pe strazile Strasbourg-ului. Inca noapte afara si aerul destul de rece, mi-am zis ca nu voi alerga mai mult de 3 km. Se pare ca a fost o dimineata foarte buna pentru ca am reusit nu numai sa-mi egalez recordul, dar chiar sa-l depasesc cu mai bine de un kilometru. Am parcurs astazi distanta de 5,46 km in 34 minute. Cu alte cuvinte, obiectivul “de etapa” a fost atins. Pana in iarna mi-am propus sa ajung la 7 km. In vara mi se parea obiectiv aproape imposibil. Astazi, cel putin, pare destul de realizabil.

Dedicatia este pentru cea care ma suporta si ma sustine de mai bine de zece ani de zile si care m-a vazut doar cinci zile in ultimele cinci sau sase saptamani.

Motivul pentru care am inceput mai devreme mi-a fost furnizat de Nike. Plimbandu-ma prin magazine cu articole sportive impreuna cu un foarte bun prieten care sta in New York am ajuns inevitabil in magazinul Nike. Campania acestora de promovare a sportului, a alergatului in mod special, mi s-a parut geniala. Au lansat pe piata cateva modele de adidasi speciali, pe de o parte pentru ca sunt mai ieftini decat majoritatea celor aflati in vanzare, poate pentru ca sunt doar din panza si au o talpa foarte simpla (sunt foarte comozi insa si usori), pe de alta parte pentru ca au un mic cip in talpa. Acest cip se sincronizeaza cu IPhone-ul sau cu IPod-ul si inregistreaza cat ai alergat, cate calorii ai consumat, care a fost cel mai rapid kilometru parcurs etc. Toate aceste informatii raman stocate pe telefonul mobil dar pot fi trimise si salvate automat pe site-ul Nike. Ai astfel evidenta propriei evolutii in timp, poti sa-ti stabilesti obiective si sa vezi in ce masura de apropii de realizarea lor si, cel mai interesant, poti sa provoci prieteni de oriunde de pe Terra. Cu alte cuvinte, din Iasi pot sa fiu in competitie directa cu prieteni din SUA, Belgia, Australia, China sau Groenlanda.

Ideea este geniala pentru ca se adreseaza celor cu venituri medii spre mici. Adidasii, cip-ul si suportul de brat pentru telefon sau ipod sunt suficient de ieftine incat sa si le poata permite orice american. Prin urmare, astazi am alergat 2,54km, in 16 minute si 7 secunde, cel mai rapid kilometru l-am parcurs in 7 minute si 19 secunde si am consumat 235 calorii. Va tin la curent cu evolutia in timp pe masura ce voi avea informatii relevante. Deocamdata, pentru o persoana care nu a mai alergat de 8 ani, sunt relativ multumit.

Mai multe despre sistemul Nike despre care v-am vorbit gasiti aici.

Adidasii pe care vii recomand sunt prezentati aici.

Revenind insa la discutia cu prietenul meu, motivul pentru care m-am hotarat sa scriu aceste randuri este acela ca simt tot mai mult povara “turmei” din care fac parte. Chiar si cei mai apropiati, fie ca o spun sau nu, incep incetul cu incetul sa te catalogheze la pachet cu ceilalti. Am inceput sa devin vinovat in ochii unor prieteni doar pentru ca fac politica. Intr-o emisiune la Radio Romania Actualitati m-a certat o doamna pentru masurile guvernului Boc spunand ca toti suntem vinovati. Cred ca toata clasa politica are o parte de vina pentru situatia in care ne aflam chiar daca PDL si-a asumat raspunderea pe masurile anti-criza de unul singur, fara sa accepte consultari si fara sa caute consens politic. Este insa dureros sa auzi un prieten ca imparte romanii in buni si rai, in noi si voi, iar el este la “noi” si tu esti la “voi”. Prapastia asta care se creeaza artificial intre diferite categorii sociale si profesionale face parte din planul de manipulare basescian. Bugetarii impotriva celor care lucreaza la privat, cei cu venituri mari impotriva celor cu venituri mici, magistratii, profesorii si medicii impotriva romanilor nemultumiti de institutiile statului, politicienii zugraviti in cele mai sumbre culori, ca-n tablourile lui Goya, ca o plaga a societatii romanesti, toate au ca scop final instaurarea puterii absolute. “Divide et impera” este astazi mai valabil ca oricand in Romania.

Ma obisnuisem cu vina de a fi pesedist si aproape ca reusisem sa ma impac si cu stigmatul de a fi politician intr-o tara furioasa pe incompetenta, oportunismul, rapacitatea si tupeul unei clase politice compromise pana in strafunduri. Nu ma obisnuisem insa sa fiu judecat la gramada de prieteni. Eram linistit ca ma puteam bucura de aprecierea celor care ma cunosteau. Nu intotdeauna comozi, de cele mai multe ori critici duri, dar intotdeauna dispusi sa ma vada pe mine, ca individ, cu bune si rele. Lor puteam sa le aduc argumente logice fara a fi suspectat de politicianism. Cu ei puteam analiza probleme actuale fara a fi suspectat ca incerc sa induc vreo linie a partidului. La masa cu prietenii nu m-am simtit niciodata ca la talk-show-urile politice. Pana duminica trecuta.

Se pare ca blestemul turmei ne dezumanizeaza pe toti. Imparteala facuta de Basescu functioneaza. Suntem cu totii inregimentati in diferite “turme” si ne pierdem identitatea. Nu cred insa ca voi reusi sa ma obisnuiesc cu gandul ca prietenii, aflati in alte “turme”, nu ma vor mai percepe altfel decat acoperit pana peste cap de pacatele colegilor de turma. Oricat as incerca, puterea mea de generalizare nu reuseste sa stearga imaginea celor la care tin, cu defecte si calitati. Pentru mine prietenii au chip si nume. De prieteni ma leaga amintiri, sperante, iluzii si deziluzii. Dintr-o “turma” de mii si zeci de mii de “capete” i-as putea identifica legat la ochi.

In pozele de mai jos aveti trei grupuri de pelerini, cred ca din America de Sud, care au venit in piata, au cantat si apoi s-au asezat la coada pentru a intra in catedrala. In timp ce se deplasau spre catedrala, grupul cu esarfe verzi canta o melodie vesela, ritmata, care parea a fi un fel de imn. Chitaristul care sustinea atmosfera placuta din piata a prins imediat ritmul si i-a acompaniat pana ce acestia au parasit piata. Era clar ca nu se cunosteau si ca probabil nu aveau sa se mai vada niciodata.

Imaginile sunt din spatele catedralei din Quintana de Mortos. Daca urci treptele din prima poza ajungi in Quintana de Vivos. “Quintana” inseamna in limba galiciana teren liber, nefolosit.

Am pus aceste imagini pentru ca nu ma pot abtine sa nu fac unele comparatii. Iasul, ca si Santiago de Compostela, este centru de pelerinaj religios. Iasul, ca si Santiago de Compostela, este centru universitar cu aproximativ 40 000 de studenti. Iasul, ca si Santiago de Compostela, este un important centru cultural. Istoria Romaniei nu poate fi scrisa fara a mentiona Iasul, tot asa cum istoria Spaniei nu poate face abstractie de Santiago de Compostela. Asemanarile se opresc aici.

1. Vorbeam ieri cu un bun prieten si-i spuneam ca perioadele de opozitie sunt bune dintr-un punct de vedere. Apoi m-am oprit brusc. As fi continuat sa-i spun ca sediul va fi gol si vor putea promova mai usor cei care se implica. Am realizat insa la timp ca exact aceeasi discutie am avut-o in 2005 cu alte persoane si n-am avut dreptate. Am avut dreptate in 2007 cand am prevazut ca se va umple sediul inainte de alegerile locale si toti se vor considera indreptatiti sa primeasca functii. Ma simt batran in politica pentru ca deja retraiesc experiente si ma confrunt cu situatii care seamana ca trase la indigo cu cele de acum patru sau cinci ani. Pana la urma nici politica nu este chiar asa de imprevizibila…

2. Sunt pus in dificultate de fiecare data cand sunt intrebat despre cum poti sa te distrezi in Iasi. In afara de cateva baruri, de CinemaCity si bowling nu prea mai stiu nimic. Sunt convins ca viata tinerilor in Iasi nu este chiar asa de anosta.

3. Am tot mai multe sfaturi pentru tinerii de la TSD si imi dau seama tot mai des ca nu reusesc sa ma fac inteles. Poate ca fiecare generatie trebuie sa-si gaseasca propriul drum.

4. Am decis sa am mai mare grija de sanatatea mea, de viata personala, de timpul pe care-l petrec alaturi de cei dragi, de proiectele personale. Cu siguranta ma voi concentra mai mult asupra proiectelor importante astfel incat sa-mi ramana timp si pentru familie, prieteni, calatorii, citit, sport… tot ceea ce este important pentru mine si am cam neglijat in ultimul timp.

Probabil ca viata este conceputa ca o sita care te lasa cu din ce in ce mai putini prieteni pana cand ramai, intr-un final, numai cu cei sinceri si dezinteresati. Am sters paragraful in care detaliam cum functioneaza la bine si la rau pentru ca mi s-a parut mult prea evident.

Pana la urma cine-ti este prieten adevarat: cel care accepta ca treci printr-o perioada mai dificila, intelege ca va puteti vedea doar pe fuga sau mai rar si se multumeste cu faptul ca esti tot timpul de gasit la telefon indiferent de distanta, sau cel care se simte imediat neglijat si gaseste foarte usor motive sa fie suparat?

Pana la urma prietenii sunt prieteni fara vreo explicatie. De aceea va spuneam ca nu sunt ingrijorat ci mai degraba intrigat, preocupat… poate chiar curios. Le multumesc celor care mi-au fost si-mi sunt prieteni de foarte multi ani, care m-au vazut si in perioadele cele mai grele si ma vor vedea, cu siguranta, si in cele mai bune.

Sper sa gasesc maine timp sa scriu mai multe.

Pana atunci propun un moment de reflectie tuturor celor care nu-s pe fuga, macar astazi. Traim in lumea pe care o meritam. Suma actiunilor noastre au ca rezultat societatea actuala. Cred ca mai nociva decat actiunea rau intentionata este lipsa actiunii. Pasivitatea este singura care ne poate garanta ca lucrurile vor merge din rau in mai rau.

http://www.youtube.com/watch?v=Jpz5eD9L4dA

Simt nevoia sa revin asupra temei “idolilor” care ne marcheaza viata. In Analiza Tranzactionala este analizat comportamentul uman in trei ipostaze: Copil, Adult si Parinte. In functie de conjunctura, de situatie sau de interlocutor fiecare dintre noi actioneaza conform uneia dintre cele trei stari. In starea Parinte se activeaza toate sabloanele comportamentale pe care le-am preluat inconstient de la cei care au insemnat ceva la un moment dat in trecutul nostru. Sunt oameni care ne-au impresionat prin atitudini, gesturi, cuvinte sau mod de a actiona. Toate acestea s-au intiparit in subconstient ca sabloane comportamentale. Acestea se activeaza involuntar in diferite situatii. In felul acesta cei din jurul nostru isi pun amprenta asupra modului nostru de a gandi, actiona sau exprima. Suntem in mare parte rezultatul societatii in care traim, al oamenilor cu care interactionam si al experientelor pe care le traim.

Pentru ca nu pot influenta subconstientul, mi-am zis ca macar atunci cand sunt constient sa am un cuvant de spus asupra oamenilor care imi influenteaza viata. Prin urmare m-am transformat intr-un permanent critic al celor din jurul meu. Imi este foarte greu sa ma entuziasmez fata de o persoana si cred sincer ca nu sunt sanse in viata asta idolatrizez o fiinta care merge in doua picioare si foloseste limbajul articulat. Pentru a spera la o relatie corecta cu cei din jurul meu mi-am autoimpus sa cred si sa sustin proiecte, programe si nu oameni. Prefer sa identific un proiect comun pentru care sa lupt pentru ca mi se pare mult mai constructiv si mai eficient. Sunt, de asemenea, sanse mult mai mici sa fii dezamagit cand un proiect esueaza pentru ca nu-l poti suspecta de interese ascunse, de lipsa de caracter, de perfidie sau incompetenta.

Daca esti onest cu tine si cu cei din jurul tau nu poti sa nu-ti vezi si sa nu le vezi celor din jur atat calitatile cat si defectele. Un spirit critic si autocritic permanent in alerta te impiedica sa ai idoli si nu te lasa sa crezi sincer ca ai putea fi idolatrizat de altii. Omul nu a fost construit pentru asta. Cine a plamadit primul exemplar a avut altceva in minte. Cu siguranta nu perfectiunea. Suspicios, invidios, versatil, orgolios, egoist, omul isi doreste puterea si accesul la resursele care-i asigura bunastarea fara sa-i pese de cei care-l privesc cu ochii umezi de admiratie. Abia dupa ce a pus mana pe putere si si-a asigurat linistea materiala apare dorinta de recunoastere. Abia atunci orgoliul omului simte nevoia de a fi gadilat. Recunoasterea si aprecierea sunt importante mult prea tarziu pentru om. Ele nu se mai justifica dupa toate luptele duse pana atunci. Ascensiunea nu s-a produs fara costuri. “Cadavrele” lasate in urma, principiile aruncate la gunoi, prietenii instrainati, cei dragi neglijati, compromisurile mai mari sau mai mici, toate se traduc in costuri ale succesului. Cealalta fata a medaliei arata de fiecare data un om de succes care nu merita aprecierea si recunoasterea noastra neconditionata.

Voi reveni cu aceasta tema pentru ca mi se pare foarte importanta. Cunosc oameni valorosi, inteligenti, culti, responsabili si stapani pe propriile trairi care ajung sa se subordoneze voluntar emotional si profesional, chiar daca pentru o perioada scurta de timp, unor oameni de succes. Ironia vine tocmai din efemeritatea succesului si, implicit, a oamenilor de succes.

Am descoperit melodia abia in anii de studentie, la una dintre petrecerile din Tudor. De atunci si pana astazi a ramas una dintre melodiile de suflet, una dintre putinele pe care le-as asculta oricand, oriunde si in orice conjunctura. Daca ar fi sa fac vreodata un top al melodiilor care mi-au marcat viata, “Romanta cu parfum”  sau “La fereastra ta” s-ar situa cu siguranta in primele cinci.

In timp insa raportul de forte s-a inversat. Cei din administratia publica au inteles ca dispun de logistica, vizibilitate si resurse, ceea ce le dadea o putere sporita in perioadele dintre alegeri. Incetul cu incetul partidele politice s-au mutat la guvern, in agentiile nationale sau regionale, in consiliile judetene sau primarii. Momentul culminant a fost mandatul guvernului Nastase cand partidul a fost subordonat clar si fara echivoc celor care se aflau in administratie. Nu vreau sa ma refer astazi la liderii de partid care ocupa functii importante in administratia locala sau centrala pentru ca aici exista o anumita logica. Un presedinte de consiliu judetean sau un primar dispune de logistica si de imaginea necesara pentru a conduce o organizatie de partid. Studiile sociologice aduc argumente suficiente in acest sens. Vreau sa ma refer la cei care ocupa functii secundare, de directori, sefi de regii sau sefi de departamente care, desi multi dintre ei nu au fost membri de partid, ajung sa se considere indreptatiti sa obtina functii de conducere politice. Aceasta categorie de profitori si oportunisti inteleg doar jumatate de adevar: acela ca pot fi utili si in lupta politica dintre campanii chiar daca, intre noi fie vorba, nu asta-i treaba lor. Partea cealalta de adevar pe care respectivii nu o inteleg este aceea ca “fac burta mare” si-si permit aroganta de a-i judeca pe cei care nu au fost inzestrati cu aceleasi abilitati, foarte utile, de a curata preventiv haina sefului de scame doar pentru ca partidul politic a castigat alegerile si a facut posibila numirea lor. O analiza cauza – efect de bun-simt i-ar ajuta sa priceapa ca cei din administratie ocupa anumite functii pentru ca un anumit partid a castigat alegerile sau a facut parte dintr-o alianta post electorala.

Pentru a nu lasa lucrurile nelamurite voi explica ce m-a determinat sa scriu aceste randuri. In campania din iarna lui 2004 a aparut la sediul de campanie de la gara internationala un domn necunoscut pentru toti cei care activasem pana atunci in partid. Nu-i dau semnalmentele pentru ca nu vreau sa-l demasc deocamdata. De atunci pana astazi respectivul domn a pus bine in greutate, a prosperat si a inceput sa faca ordine in partid. M-au deranjat foarte multe de-a lungul timpului insa cel mai tare m-a deranjat si ma deranjeaza felul in care ii priveste pe tinerii din partid si se comporta cu acestia. Ii transmit domnului in cauza ca mercenar este cel care se pune in slujba oricui pentru interese de orice natura. Cui i se potriveste mai bine definitia asta, lui sau tinerilor?

Si pentru ca-ti place Sun Tzu, dincolo de povestea celor 300 de concubine ale imparatului care erau de fapt 180 dupa unele editii, mai este acolo o pilda legata de momentul si oportunitatea inceperii unui razboi… Dane, crezi ca poti duce pana la capat razboiul contra tinerilor din partid?