Dedicatia este pentru cea care ma suporta si ma sustine de mai bine de zece ani de zile si care m-a vazut doar cinci zile in ultimele cinci sau sase saptamani.

Motivul pentru care am inceput mai devreme mi-a fost furnizat de Nike. Plimbandu-ma prin magazine cu articole sportive impreuna cu un foarte bun prieten care sta in New York am ajuns inevitabil in magazinul Nike. Campania acestora de promovare a sportului, a alergatului in mod special, mi s-a parut geniala. Au lansat pe piata cateva modele de adidasi speciali, pe de o parte pentru ca sunt mai ieftini decat majoritatea celor aflati in vanzare, poate pentru ca sunt doar din panza si au o talpa foarte simpla (sunt foarte comozi insa si usori), pe de alta parte pentru ca au un mic cip in talpa. Acest cip se sincronizeaza cu IPhone-ul sau cu IPod-ul si inregistreaza cat ai alergat, cate calorii ai consumat, care a fost cel mai rapid kilometru parcurs etc. Toate aceste informatii raman stocate pe telefonul mobil dar pot fi trimise si salvate automat pe site-ul Nike. Ai astfel evidenta propriei evolutii in timp, poti sa-ti stabilesti obiective si sa vezi in ce masura de apropii de realizarea lor si, cel mai interesant, poti sa provoci prieteni de oriunde de pe Terra. Cu alte cuvinte, din Iasi pot sa fiu in competitie directa cu prieteni din SUA, Belgia, Australia, China sau Groenlanda.

Ideea este geniala pentru ca se adreseaza celor cu venituri medii spre mici. Adidasii, cip-ul si suportul de brat pentru telefon sau ipod sunt suficient de ieftine incat sa si le poata permite orice american. Prin urmare, astazi am alergat 2,54km, in 16 minute si 7 secunde, cel mai rapid kilometru l-am parcurs in 7 minute si 19 secunde si am consumat 235 calorii. Va tin la curent cu evolutia in timp pe masura ce voi avea informatii relevante. Deocamdata, pentru o persoana care nu a mai alergat de 8 ani, sunt relativ multumit.

Mai multe despre sistemul Nike despre care v-am vorbit gasiti aici.

Adidasii pe care vii recomand sunt prezentati aici.

Revenind insa la discutia cu prietenul meu, motivul pentru care m-am hotarat sa scriu aceste randuri este acela ca simt tot mai mult povara “turmei” din care fac parte. Chiar si cei mai apropiati, fie ca o spun sau nu, incep incetul cu incetul sa te catalogheze la pachet cu ceilalti. Am inceput sa devin vinovat in ochii unor prieteni doar pentru ca fac politica. Intr-o emisiune la Radio Romania Actualitati m-a certat o doamna pentru masurile guvernului Boc spunand ca toti suntem vinovati. Cred ca toata clasa politica are o parte de vina pentru situatia in care ne aflam chiar daca PDL si-a asumat raspunderea pe masurile anti-criza de unul singur, fara sa accepte consultari si fara sa caute consens politic. Este insa dureros sa auzi un prieten ca imparte romanii in buni si rai, in noi si voi, iar el este la “noi” si tu esti la “voi”. Prapastia asta care se creeaza artificial intre diferite categorii sociale si profesionale face parte din planul de manipulare basescian. Bugetarii impotriva celor care lucreaza la privat, cei cu venituri mari impotriva celor cu venituri mici, magistratii, profesorii si medicii impotriva romanilor nemultumiti de institutiile statului, politicienii zugraviti in cele mai sumbre culori, ca-n tablourile lui Goya, ca o plaga a societatii romanesti, toate au ca scop final instaurarea puterii absolute. “Divide et impera” este astazi mai valabil ca oricand in Romania.

Ma obisnuisem cu vina de a fi pesedist si aproape ca reusisem sa ma impac si cu stigmatul de a fi politician intr-o tara furioasa pe incompetenta, oportunismul, rapacitatea si tupeul unei clase politice compromise pana in strafunduri. Nu ma obisnuisem insa sa fiu judecat la gramada de prieteni. Eram linistit ca ma puteam bucura de aprecierea celor care ma cunosteau. Nu intotdeauna comozi, de cele mai multe ori critici duri, dar intotdeauna dispusi sa ma vada pe mine, ca individ, cu bune si rele. Lor puteam sa le aduc argumente logice fara a fi suspectat de politicianism. Cu ei puteam analiza probleme actuale fara a fi suspectat ca incerc sa induc vreo linie a partidului. La masa cu prietenii nu m-am simtit niciodata ca la talk-show-urile politice. Pana duminica trecuta.

Se pare ca blestemul turmei ne dezumanizeaza pe toti. Imparteala facuta de Basescu functioneaza. Suntem cu totii inregimentati in diferite “turme” si ne pierdem identitatea. Nu cred insa ca voi reusi sa ma obisnuiesc cu gandul ca prietenii, aflati in alte “turme”, nu ma vor mai percepe altfel decat acoperit pana peste cap de pacatele colegilor de turma. Oricat as incerca, puterea mea de generalizare nu reuseste sa stearga imaginea celor la care tin, cu defecte si calitati. Pentru mine prietenii au chip si nume. De prieteni ma leaga amintiri, sperante, iluzii si deziluzii. Dintr-o “turma” de mii si zeci de mii de “capete” i-as putea identifica legat la ochi.

In pozele de mai jos aveti trei grupuri de pelerini, cred ca din America de Sud, care au venit in piata, au cantat si apoi s-au asezat la coada pentru a intra in catedrala. In timp ce se deplasau spre catedrala, grupul cu esarfe verzi canta o melodie vesela, ritmata, care parea a fi un fel de imn. Chitaristul care sustinea atmosfera placuta din piata a prins imediat ritmul si i-a acompaniat pana ce acestia au parasit piata. Era clar ca nu se cunosteau si ca probabil nu aveau sa se mai vada niciodata.

Imaginile sunt din spatele catedralei din Quintana de Mortos. Daca urci treptele din prima poza ajungi in Quintana de Vivos. “Quintana” inseamna in limba galiciana teren liber, nefolosit.

Am pus aceste imagini pentru ca nu ma pot abtine sa nu fac unele comparatii. Iasul, ca si Santiago de Compostela, este centru de pelerinaj religios. Iasul, ca si Santiago de Compostela, este centru universitar cu aproximativ 40 000 de studenti. Iasul, ca si Santiago de Compostela, este un important centru cultural. Istoria Romaniei nu poate fi scrisa fara a mentiona Iasul, tot asa cum istoria Spaniei nu poate face abstractie de Santiago de Compostela. Asemanarile se opresc aici.

1. Vorbeam ieri cu un bun prieten si-i spuneam ca perioadele de opozitie sunt bune dintr-un punct de vedere. Apoi m-am oprit brusc. As fi continuat sa-i spun ca sediul va fi gol si vor putea promova mai usor cei care se implica. Am realizat insa la timp ca exact aceeasi discutie am avut-o in 2005 cu alte persoane si n-am avut dreptate. Am avut dreptate in 2007 cand am prevazut ca se va umple sediul inainte de alegerile locale si toti se vor considera indreptatiti sa primeasca functii. Ma simt batran in politica pentru ca deja retraiesc experiente si ma confrunt cu situatii care seamana ca trase la indigo cu cele de acum patru sau cinci ani. Pana la urma nici politica nu este chiar asa de imprevizibila…

2. Sunt pus in dificultate de fiecare data cand sunt intrebat despre cum poti sa te distrezi in Iasi. In afara de cateva baruri, de CinemaCity si bowling nu prea mai stiu nimic. Sunt convins ca viata tinerilor in Iasi nu este chiar asa de anosta.

3. Am tot mai multe sfaturi pentru tinerii de la TSD si imi dau seama tot mai des ca nu reusesc sa ma fac inteles. Poate ca fiecare generatie trebuie sa-si gaseasca propriul drum.

4. Am decis sa am mai mare grija de sanatatea mea, de viata personala, de timpul pe care-l petrec alaturi de cei dragi, de proiectele personale. Cu siguranta ma voi concentra mai mult asupra proiectelor importante astfel incat sa-mi ramana timp si pentru familie, prieteni, calatorii, citit, sport… tot ceea ce este important pentru mine si am cam neglijat in ultimul timp.

Probabil ca viata este conceputa ca o sita care te lasa cu din ce in ce mai putini prieteni pana cand ramai, intr-un final, numai cu cei sinceri si dezinteresati. Am sters paragraful in care detaliam cum functioneaza la bine si la rau pentru ca mi s-a parut mult prea evident.

Pana la urma cine-ti este prieten adevarat: cel care accepta ca treci printr-o perioada mai dificila, intelege ca va puteti vedea doar pe fuga sau mai rar si se multumeste cu faptul ca esti tot timpul de gasit la telefon indiferent de distanta, sau cel care se simte imediat neglijat si gaseste foarte usor motive sa fie suparat?

Pana la urma prietenii sunt prieteni fara vreo explicatie. De aceea va spuneam ca nu sunt ingrijorat ci mai degraba intrigat, preocupat… poate chiar curios. Le multumesc celor care mi-au fost si-mi sunt prieteni de foarte multi ani, care m-au vazut si in perioadele cele mai grele si ma vor vedea, cu siguranta, si in cele mai bune.

Sper sa gasesc maine timp sa scriu mai multe.

Pana atunci propun un moment de reflectie tuturor celor care nu-s pe fuga, macar astazi. Traim in lumea pe care o meritam. Suma actiunilor noastre au ca rezultat societatea actuala. Cred ca mai nociva decat actiunea rau intentionata este lipsa actiunii. Pasivitatea este singura care ne poate garanta ca lucrurile vor merge din rau in mai rau.

Simt nevoia sa revin asupra temei “idolilor” care ne marcheaza viata. In Analiza Tranzactionala este analizat comportamentul uman in trei ipostaze: Copil, Adult si Parinte. In functie de conjunctura, de situatie sau de interlocutor fiecare dintre noi actioneaza conform uneia dintre cele trei stari. In starea Parinte se activeaza toate sabloanele comportamentale pe care le-am preluat inconstient de la cei care au insemnat ceva la un moment dat in trecutul nostru. Sunt oameni care ne-au impresionat prin atitudini, gesturi, cuvinte sau mod de a actiona. Toate acestea s-au intiparit in subconstient ca sabloane comportamentale. Acestea se activeaza involuntar in diferite situatii. In felul acesta cei din jurul nostru isi pun amprenta asupra modului nostru de a gandi, actiona sau exprima. Suntem in mare parte rezultatul societatii in care traim, al oamenilor cu care interactionam si al experientelor pe care le traim.

Pentru ca nu pot influenta subconstientul, mi-am zis ca macar atunci cand sunt constient sa am un cuvant de spus asupra oamenilor care imi influenteaza viata. Prin urmare m-am transformat intr-un permanent critic al celor din jurul meu. Imi este foarte greu sa ma entuziasmez fata de o persoana si cred sincer ca nu sunt sanse in viata asta idolatrizez o fiinta care merge in doua picioare si foloseste limbajul articulat. Pentru a spera la o relatie corecta cu cei din jurul meu mi-am autoimpus sa cred si sa sustin proiecte, programe si nu oameni. Prefer sa identific un proiect comun pentru care sa lupt pentru ca mi se pare mult mai constructiv si mai eficient. Sunt, de asemenea, sanse mult mai mici sa fii dezamagit cand un proiect esueaza pentru ca nu-l poti suspecta de interese ascunse, de lipsa de caracter, de perfidie sau incompetenta.

Daca esti onest cu tine si cu cei din jurul tau nu poti sa nu-ti vezi si sa nu le vezi celor din jur atat calitatile cat si defectele. Un spirit critic si autocritic permanent in alerta te impiedica sa ai idoli si nu te lasa sa crezi sincer ca ai putea fi idolatrizat de altii. Omul nu a fost construit pentru asta. Cine a plamadit primul exemplar a avut altceva in minte. Cu siguranta nu perfectiunea. Suspicios, invidios, versatil, orgolios, egoist, omul isi doreste puterea si accesul la resursele care-i asigura bunastarea fara sa-i pese de cei care-l privesc cu ochii umezi de admiratie. Abia dupa ce a pus mana pe putere si si-a asigurat linistea materiala apare dorinta de recunoastere. Abia atunci orgoliul omului simte nevoia de a fi gadilat. Recunoasterea si aprecierea sunt importante mult prea tarziu pentru om. Ele nu se mai justifica dupa toate luptele duse pana atunci. Ascensiunea nu s-a produs fara costuri. “Cadavrele” lasate in urma, principiile aruncate la gunoi, prietenii instrainati, cei dragi neglijati, compromisurile mai mari sau mai mici, toate se traduc in costuri ale succesului. Cealalta fata a medaliei arata de fiecare data un om de succes care nu merita aprecierea si recunoasterea noastra neconditionata.

Voi reveni cu aceasta tema pentru ca mi se pare foarte importanta. Cunosc oameni valorosi, inteligenti, culti, responsabili si stapani pe propriile trairi care ajung sa se subordoneze voluntar emotional si profesional, chiar daca pentru o perioada scurta de timp, unor oameni de succes. Ironia vine tocmai din efemeritatea succesului si, implicit, a oamenilor de succes.

Am descoperit melodia abia in anii de studentie, la una dintre petrecerile din Tudor. De atunci si pana astazi a ramas una dintre melodiile de suflet, una dintre putinele pe care le-as asculta oricand, oriunde si in orice conjunctura. Daca ar fi sa fac vreodata un top al melodiilor care mi-au marcat viata, “Romanta cu parfum”  sau “La fereastra ta” s-ar situa cu siguranta in primele cinci.