Duminica a fost o zi cumplit de claduroasa, canicula in adevaratul sens al cuvantului. Erau in Bucuresti aproximativ 40 de grade. Oboseala acumulata si caldura cumplita ma faceau sa ma indoiesc de decizia de a merge la concertul lui Bon Jovi. Nu luasem biletele cu foarte mare tragere de inima pentru ca imi era putin peste mana sa ma duc de duminica la Bucuresti, sa iau avionul de pranz, sa stau peste noapte la hotel si sa plec apoi luni dimineata la Bruxelles. Erau suficient de multe lucruri de facut in Iasi. Parca si un film vizionat de pe canapeaua din sufragerie parea mai tentant. Cu toate astea ne-am facut bagajele si am plecat catre Bucuresti.

Pe la 6 dupa amiaza am ajuns in Piata Constitutiei. Caldura imensa, asa cum am mai spus. Putina lume in piata. Regretam deja ca nu am ascultat prietenii care mi-au spus ca pot sa ma duc cu jumatate de ora inainte sa inceapa spectacolul. Ma gandisem ca 60 000 de oameni nu se aduna usor si ca riscam sa nu mai gasim locuri. In fine, ne-am acomodat rapid cu zona, cu jetoanele de 5 lei care tineau loc de bani, cu chioscurile cu suc si bere, materiale promotionale si alte astfel de lucruri care se vand la evenimente de genul asta. Este prima oara cand am mers la un concert.  Nu am simtit nevoia. Poate din comoditate, poate din placerea de a asculta muzica in intimitate, la mine acasa.

La ora 19.50 ne gasisem si locurile, luasem si bauturile absolut necesare si asteptam sa inceapa evenimentul. In cele aproape doua ore care se scursesera de la sosirea noastra piata devenise deja prea mica. Se pare ca se pot aduna 60000 de oameni in mai putin de doua ore. O doamna din spate vorbea, probabil cu un domn pentru ca nu m-am intors sa vad, ca sigur nu va incepe concertul la 20.00, “ca doar asta nu-i neamt”. Ii raspund Catalinei la intrebare ca pe internet scrie ca ar trebui sa inceapa la ora 8, iar ea imi spune ca pe la si 15 minute s-ar putea sa inceapa. Nu am comentat pentru ca nu aveam niciun chef sa comentez o eventuala intarziere. Este drept ca mai erau cam cinci minute si nimic nu arata ca Jon Bon Jovi ar fi nerabdator sa urce pe scena. Mie inca nu-mi era clar daca am facut bine sa vin sau nu. Mi-a placut foarte mult Bon Jovi in liceu. Ei, si? Nu am mai ascultat un album de-al trupei de mai bine de zece ani. Era totusi duminica. Acasa era racoare. Ratasem un bun prilej sa-mi mai incarc bateriile.

Intamplarea face ca ma jucam pe telefon cand ceasul a aratat ora 20.00. Exact in acel moment a inceput concertul. Un nimic care pe mine m-a impresionat. O dovada minuscula de profesionalism care cantareste intr-o lume de superficialitate, de “lasa ma ca merge si asa”, de smecherie si “vrajeala de coltul blocului”. Un mic detaliu care m-a adus brusc in atmosfera evenimentului. Nu eram in Romania, Bucuresti, nu participam la un eveniment organizat de romani pentru romani… eram la concertul lui Bon Jovi.

Au cantat trei ore aproape fara intrerupere. In cateva secunde am uitat si de oboseala, si de caldura, si de duminica ratata, si de plecarea de a doua zi cu noaptea-n cap… Am simtit cu fiecare noua melodie ca redescopar placerea pe care o simteam in liceu cand le ascultam albumele, le stiam versurile, le pretuiam mesajele. Am redescoperit in cele trei ore un lucru foarte drag mie la care am renuntat mult prea usor. Am regasit muzica trupei Bon Jovi. Foarte ciudat, dupa mai bine de zece ani de zile inca stiam versurile.

Un singur regret dupa seara de duminica, doar unul: nu au cantat Blaze of Glory. Au cantat insa o melodie a formatiei Beatles, ceea ce reprezinta un bonus pentru mine. Nu am mai ascultat nici Beatles de ceva timp insa nu sunt prea mari sanse sa prind vreun concert de-al lor.

Fara nicio legatura cu subiectul, Piata Contitutiei este flancata de Ministerul de finante si Ministerul Justitiei ( nu sunt sigur in cazul celui de-al doilea). In ambele ministere s-a lucrat pana duminica la ora 23. Este drept ca majoritatea angajatilor erau la geamuri sau pe acoperis. Si eu as fi facut acelasi lucru in locul lor.

Unii dintre noi au asteptat 30 de ani venirea lui Bon Jovi in Romania. Eu doar 14.

Am descoperit melodia abia in anii de studentie, la una dintre petrecerile din Tudor. De atunci si pana astazi a ramas una dintre melodiile de suflet, una dintre putinele pe care le-as asculta oricand, oriunde si in orice conjunctura. Daca ar fi sa fac vreodata un top al melodiilor care mi-au marcat viata, “Romanta cu parfum”  sau “La fereastra ta” s-ar situa cu siguranta in primele cinci.

Nu stiu pentru cine-i dedicatia. In prima faza am avut o lista lunga, apoi am revizuit-o si am ajuns in final la doar cateva nume. Nu are rost sa le mentionez aici. Va doresc tuturor sa va bucurati de muzica buna si de cuvintele inteligente. Pana la urma se face muzica buna si la noi… sau se facea.

L-am gasit pe youtube pe contul lui Andrei Badin. Este foarte interesant cum anumite cantece refuza sa nu mai fie de actualitate. Totusi, astept cu nerabdare momentul in care cantece precum acesta vor tine doar de istorie, fara nicio legatura cu prezentul. Oare cat mai avem de asteptat?

http://www.youtube.com/watch?v=1zgja26eNeY

http://www.youtube.com/watch?v=RG7aS07dAN0