Jurnal | Catalin Ivan | atitudinea schimba viitorul

Poporul si soferii sai

Parafrazand o vorba veche referitoare la conducatorii popoarelor, putem spune la fel de bine ca “fiecare popor are soferii pe care ii merita”. Cand sunt in tara imi petrec foarte mult timp in masina. Pot spune ca sunt un sofer cu o experienta considerabila avand in vedere ca am parcurs pana acum aproximativ 400.000 km. Deci imi pot permite sa vorbesc despre soferii din Romania fara teama de a gresi. Mai mult, asa cum poti sa-ti faci o imagine despre locuitorii unui sat dupa cum arata cimitirul, scoala si crasma, tot asa poti trage concluzii importante despre un popor dupa o plimbare cu masina pe soselele tarii respective.

Important este si rolul pe care-l joaca infrastructura rutiera insa, pentru ca sa nu ne pierdem in prea multe argumente ce tin de un domeniu foarte larg, ma voi rezuma doar la comportamentul soferilor nostri. Sa presupunem ca un strain vine pentru prima data cu masina personala in Romania. Inca de la vama are surpriza sa vada ca, in timp ce asteapta civilizat la coada, multe masini trec pe langa coada si forteaza intrarea in rand cat mai aproape de punctul de control. Bine intentionat, le gaseste scuze. Considera ca, probabil oamenii au anumite urgente si nu pot pierde timpul stand la coada.

Intrat pe drumurile noastre, surprizele incep sa se tina lant. Intrat in depasire observa ca cel pe care urma sa-l depaseasca accelereaza obligandu-l fie sa accelereze la randul sau, fie sa renunte. Refuza sa se ia la intrecere. In scurt imp insa se trezeste cu un BMW negru cu geamuri fumurii, cu proiectoarele de ceata pornite, cu numere din gama SEX, BOS, XXX, CIA, FBI sau KGB, care-l claxoneaza si-i face din faruri pentru a-l obliga sa se dea deoparte. Pentru ca drumurile noastre sunt cu cate o banda pe sens, nu are de ales si trebuie sa mearga cat mai aproape de marginea drumului, riscand chiar sa iasa cu rotile din dreapta de pe carosabil. Este depasit in cele din urma si i se multumeste prin intermediul unui deget scos ostentativ pe geam. Urmeaza un slalom extenuant printre carute, camioane, masini care depasesc imprudent din contrasens, caini, biciclisti si pietoni neatenti in fiecare sat.

Probabil cu nervii intinsi deja la maxim, soferul nostru se gandeste ca va fi mai bine cand va ajunge in oras. Opreste la culoarea rosie a semaforului. Il ia prin surprindere culoarea verde, nu pentru ca nu se astepta sa apara aceasta culoare, ci pentru ca aparitia acesteia este insotita instantaneu de claxoane ale soferilor nerabdatori sa plece. Aceleasi claxoane il insotesc si la prima trecere de pietoni, si la prima intersectie unde trebuie sa cedeze trecerea. Presiunea constanta din spate il face sa se uite mai mult in retrovizoare decat in fata. Se incadreaza gresit la un semafor aflat intr-o intersectie mai mare si, pentru ca nu gaseste intelegere la colegii de trafic, trebuie sa se abata de la drum si sa caute sa se intoarca. Il asteapta aceleasi claxoane, injuraturi si priviri incruntate sau ironice. Nu gaseste intelegere la nimeni. Experienta de a conduce masina in oras este parca mai dura decat cea din afara orasului. Socul este cu atat mai mare cu cat regulile de circulatie par facultative. Vede soferi care trec cu nonsalanta pe rosu. Altii care schimba banda fara sa semnalizeze sau sa se asigure. Unii care par adevarati sinucigasi sau, poate, in cel mai fericit caz, piloti de curse auto.

Ajuns in cele din urma la destinatie, se cazeaza si adoarme instantaneu. Drumul l-a epuizat. Experienta a fost mult peste asteptari. A doua zi ia o decizie importanta: va vinde masina si se va intoarce cu avionul. Asta presupune sa mearga cu trenul pana in Gara de Nord. Apoi sa ia un mijloc de transport pana la Otopeni. In cele din urma se va intoarce acasa cu avionul. Il asteapta alte peripetii, alte experiente pe care nu le va uita niciodata. Pana la urma a venit in “Romania, mereu surprinzatoare!”