Archive for March, 2010
13 din 15
Tuesday, March 23rd, 2010
Astazi au avut loc voturile in CULT, Comisia de Cultura si Educatie, pe doua rapoarte foarte importante care priveau colaborarea dintre universitati si mediul de afaceri si strategia pentru tineret a Uniunii Europene. Pe primul raport am depus 5 amendamente din care mi-au fost votate 4, in timp ce pentru al doilea raport am depus zece amendamente dintre care mi-au fost abordate 9. Al zecelea a fost respins la doar un vot.
Nu ma incanta in mod deosebit numarul amendamentelor aprobate ci faptul ca acestea au fost acceptate de raportori apartinand grupului popularilor europeni. Asta inseamna ca fiecare amendament a avut relevanta si sens. Urmeaza in dezbaterea comisiei mai multe rapoarte foarte importante pentru Romania, prin urmare voi incerca din nou sa ma intalnesc cu cei interesati, sindicate, ONG-uri, asociatii profesionale, studenti, profesori, parinti, angajatori, astfel incat sa pot completa materialele aflate in dezbatere cu viziunea concreta a celor de acasa. Este un demers destul de dificil pentru ca presupune o organizare din timp si o minima logistica, insa este un demers obligatoriu pentru democratia participativa. Sunt convins ca nimeni nu stie mai bine problematica specifica unui anumit domeniu decat cei care sunt implicati activ in domeniul respectiv. Oricat ar incerca un politician sa gandeasca politici sectoriale dintr-un birou sau sala de sedinte, initiativa are toate sansele sa esueze din cauza unei cunoasteri precare a situatiei si problemelor concrete din sectorul respectiv.
Tags: educatie, Funeriu, legea educatiei, Parlamentul Europena
Posted in Economie, Parlamentul European, Politica | No Comments »
Lui Ovidiu Mihaiuc despre cararea mea in politica
Monday, March 22nd, 2010
Citeam zilele trecute cu surprindere, ce-i drept moderata, faptul ca ma indreptam spre “politica mare” la un moment dat dar ca acum sunt condamnat sa ma zbat in “politica mica”. Articolul incepe cu o “mangaiere”, continua apoi cu evocarea unui eveniment nefericit, controversat si lipsit de importanta de pe ulitele satului Andrieseni, pentru ca apoi sa ma “execute” pentru lipsa mea de interes fata de condamnarea fostilor nomenclaturisti. Concluzia este aceea ca trebuie sa am ca obiectiv principal condamnarea comunistilor si a comunismului ca sistem pentru a putea spera la o cariera politica de succes. Nu-l judec pe Ovidiu pentru cele scrise in articol pentru ca sunt convins ca nu s-au inchis, si probabil nu se vor inchide niciodata, ranile lasate de comunism generatiilor aflate atunci la maturitate sau macar la prima tinerete.
Am tinut foarte mult sa scriu aceste randuri din dorinta de a clarifica o data in plus ca Citeste mai departe »
Tags: anticomunism, comunism
Posted in Personal, Politica | No Comments »
Fata-n fata cu viitorii politicieni si analisti politici
Sunday, March 21st, 2010
Ieri am avut norocul, onoarea si placerea sa particip la o intalnire cu studentii si masteranzii Facultatii de Stiinte Politice. Nu am dat denumirea exacta a facultatii pentru ca nu o stiu si nici nu cred ca este foarte importanta. Importanti sunt profesorii de acolo si studentii care, lucru foarte rar in ultimii ani, par pasionati de domeniul in care se pregatesc. Ma asteptam la o intalnire cu cativa studenti, maxim treizeci, adusi cu forta de doamna profesoara intr-o clasa de studiu. Prima surpriza am avut-o cand am aflat ca ne vom intalni intr-un amfiteatru. Mi-am zis ca oricum vom fi mai multi tineri politicieni si jurnalisti decat studenti. Apoi am sunat-o pe Simona, asistent universitar si organizator al evenimentului si o buna prietena din perioada primilor mei pasi in politica, pentru a ma sfatui cu ea in legatura cu numarul de brosuri cu raportul meu de activitate pe care sa le aduc la intalnire. Am intrebat-o data sunt suficiente treizeci si mi-a raspuns foarte sec: “Sigur, nu! Vor fi cel putin o suta de tineri in sala.”
A avut dreptate. Sala a fost plina si toti au stat pana la sfarsit chiar daca discutiile s-au intins de-a lungul a trei ore. Intr-un fel regretam ca nu mi-am pregatit un discurs pentru eveniment si am mizat o data in plus pe inspiratia de moment si pe o discutie libera, neprotocolara, care sa lase libertate fiecaruia sa abordeze temele pe care le considera cele mai interesante. Trebuie spus ca lista de posibile teme de abordat era una foarte vasta care nu putea fi acoperita intr-o singura intalnire chiar daca ar fi fost un singur invitat. Avand in vedere numarul mare de vorbitori, ziaristii si cate doi de la fiecare partid, misiunea era imposibila din start. Din alt punct de vedere Citeste mai departe »
Tags: Politica, stiinte politice, tineri politicieni
Posted in Politica | 5 Comments »
Pentru Marius
Sunday, March 21st, 2010
Anul trecut i-am facut cadou mamei o pisica stiind cat de mult ii plac animalele si cata grija va avea de ea. Am fost inspirati pentru ca Zuzi a adus un plus de veselie in casa. S-a dovedit a fi o pisica foarte jucausa si inteligenta iar acum face parte din familie. Am decis sa-i fac vedete pe cei cinci pui ai lui Zuzi care au doar trei saptamani si au inceput de astazi sa iasa din cosul lor.
Cand eram mic mi-au facut ai mei cadou un Citeste mai departe »
Tags: pisici
Posted in Diverse | 4 Comments »
Independentii de dreapta – stanga
Saturday, March 20th, 2010
Zilele trecute, cred ca miercuri sau joi, Cristi Diaconescu a avut o intrevedere cu seretarul general al PES (Partidul Socialistilor Europeni) in care a tatonat intrarea noului partid, al independentilor deocamdata, in structurile politice ale stangii europene. Urmaresc cu interes proiectul acestor “independenti” pentru ca pana acum pare unul nu doar inedit dar si foarte util celui care l-a gandit. Traian Basescu are numai de castigat deocamdata. Oprea nu va misca deloc in front atata timp cat este ministru, UDMR va fi mult mai docil, constient ca poate oricand fi inlocuit la guvernare de gruparea independenta, voturile in parlament vor fi asigurate si de UDMR si de independenti pentru ca nici unii si nici ceilalti nu au interesul sa-l supere pe Zeus, fie el si putin mai bolnav in ultima perioada.
Totusi, situatia nu poate continua asa foarte mult timp. In primul rand independentii au nevoie de o caciula politico-ideologica pentru a rezista pe scena politica. Sunt obligati sa se prezinte ca partid la urmatoarele alegeri pentru a mai insemna ceva in politica. A doua varianta este inrolarea in PDL insa asta ar insemna sa aiba soarta PLD-ului iar Gabi Oprea este suficient de viclean incat sa nu cada in aceeasi capcana in care a cazut si Stolojan in urma cu mai putin de doi ani. Mai mult, pozitionarea acestui partid pe scena politica nu poate fi una intamplatoare. Daca se aseaza tot in dreapta, macar la nivel imagologic si de dezbatere politica va crea o problema PDL-ului care se mai trezeste cu un competitor pe acelasi electorat. PDL nu mai are nevoie de un concurent, fie el si artificial, pentru ca are o lupta dificila de dus PNL.
Mutarea lui Zeus pe tabla de sah este foarte previzibila. Ia pionul independent Oprea si-l muta in Citeste mai departe »
Tags: Cristian Diaconescu, Gabriel Oprea, independenti, Marian Sarbu, PES
Posted in Politica | No Comments »
Lui Cosmin, despre comunism si anticomunism
Thursday, March 18th, 2010
Cosmin, ti-am scris un raspuns la comentariul tau insa mi s-a inchis internetul fara niciun preaviz. Sunt in aeroport in Bucuresti si astept sa iau avionul spre Iasi. Dau vina pe conexiunea proasta pentru ca nu vreau sa ma supar prea tare pe laptop-ul meu. Imi este un tovaras de drum extrem de valoros.
Prin urmare, iti spuneam ca nu ma deranjeaza anticomunismul ci mai degraba comunismul. Am, este adevarat, o problema si cu gasca de intelectuali autointitulati care si-au fabricat un fals dusman din dorinta de a fi utili unui anumit om politic. Lupta asta impotriva comunismului de dragul voturilor mi se pare nu numai falsa si ipocrita ci si foarte periculoasa pentru societatea romaneasca. Prin lupta impotriva comunismului inteleg mai mult decat Citeste mai departe »
Tags: anticomunism, comunism
Posted in Atitudine, Politica | No Comments »
Imnul golanilor
Thursday, March 18th, 2010
httpv://www.youtube.com/watch?v=rkKs81wdAak&feature=related
L-am gasit pe youtube pe contul lui Andrei Badin. Este foarte interesant cum anumite cantece refuza sa nu mai fie de actualitate. Totusi, astept cu nerabdare momentul in care cantece precum acesta vor tine doar de istorie, fara nicio legatura cu prezentul. Oare cat mai avem de asteptat?
Tags: comunism, dictatura, imnul golanilor
Posted in Muzica ce-mi place, Politica | No Comments »
"Noi facem proiecte, voi dormiti in ghete!"
Wednesday, March 17th, 2010
Vad zilele aceasta o agitatie foarte mare in Iasi cauzata fara urma de indoiala de venirea Guvernului. Initiativa merita salutata si cred ca-i un lucru bun ca reprezentantii executivului sa se deplaseze in tara si sa ia pulsul nemijlocit. Din birourile lor ministeriale lucrurile se vad altfel. Nu neaparat mai bine sau mai rau, insa cu siguranta altfel. Politicienii, cu cat sunt mai sus in ierarhie cu atat sunt mai izolati de cei care, paradoxal, ar trebui sa-i tina conectati la realitatea cotidiana. Asa se explica intr-o oarecare masura lipsa de eficienta a proiectelor gandite in laboratoarele din Piata Victoriei.
Nu ma numar printre cei care Citeste mai departe »
Tags: Emil Boc, guvern, Iasi, ONG
Posted in Politica | No Comments »
Securisme electorale in Parlamentul European
Tuesday, March 16th, 2010
Ieri si astazi au avut loc audierile candidatilor desemnati de unele tari pentru a ocupa functia de membru al Curtii de Conturi Europene. Fiecare tara are dreptul la un membru cu mandat de cinci ani. In functie de data ocuparii postului vine randul fiecarui stat membru sa-si desemneze un nou reprezentant in aceasta institutie. Printre tarile care si-au desemnat noii reprezentanti se numara si Ungaria. Dupa cum bine stiti acum sunt alegeri la vecinii nostri din vest si subiectul desemnarii unui reprezentant, al validarii sau invalidarii acestuia, poate fi unul relevant in lupta pentru voturi. Partidul aflat la guvernare spera sa-i fie votata candidatura fara probleme in Parlamentul European, in timp ce partidele aflate in opozitie incearca sa arate incompetenta guvernului actual care trebuie sa pice.
Asa se face ca am primit pe mail cu o zi inainte de audieri o scrisoare din partea unui coleg deputat maghiar prin care Citeste mai departe »
Tags: Parlamentul European
Posted in Parlamentul European | No Comments »
Despre protectori, Karl May si politica
Monday, March 15th, 2010
Desi foarte frumoasa, copilaria mi-am petrecut-o intr-un cartier muncitoresc de la marginea Brailei. Pentru ca tatal meu era ofiter in marina militara si unitatea unde lucra se afla in afara orasului, spre Varsatura, parintii mei au primit apartament cat mai aproape de locul de munca. Locuiam intr-un bloc cu patru etaje si sase scari dintre care doua erau ocupate de cadre militare. Pana la o anumita varsta pot spune ca m-am simtit norocos. In parcarea din fata blocului, mai mult goala deoarece putini erau cei care detineau masini, ne adunam in fiecare seara zeci de copii. Eram atat de multi incat organizam competitii intre scari de bloc. Aveam campionat de fotbal la nivel de bloc si o selectionata care juca meciuri cu alte blocuri. Un campionat organizat la nivel de cartier nu a existat. Chiar si asa orgoliile erau destul de mari. Tin minte ca era cam in perioada in care Steaua facea ravagii prin cupele europene. Mai toti eram fie Hagi, fie Lacatus. Cand jucam cu cei mari toti Hagi si toti Lacatusii erau luati, prin urmare eu jucam cu tricoul lui Mateut. Nu ma intrebati ce numar purtam pe tricou pentru ca nu mai tin minte. Mai mult, Mateut juca la Dinamo si nu la Steaua. A fost insa o perioada foarte frumoasa in care am invatat ce inseamna prietenia, altruismul si respectul fata de ceilalti. Din perioada comunista tin minte cartela la paine, cozile la carne si la lapte, portocalele de Craciun, uniforma cu numar matricol, cravata de pionier dar si faptul ca imi cunosteam toti vecinii de pe scara si ca ma simteam parte a unei mari familii. Nu existau invidii, sau nu le sesizam eu, dar cred ca nici motive serioase nu prea erau pentru asemenea sentimente. Nimeni nu putea sa aiba mai mult decat vecinul pentru ca Partidul avea grija ca toti sa fim egali si sa traim fericiti, in armonie unii cu altii. Aici comunistii cred ca s-au descurcat bine la partea cu egalitatea. Puteau mai mult la cea cu fericirea. Dupa ’89 am resimtit acut schimbarile din societate. Poate vorbim alta data despre asta.
Tot din perioada copilariei mi-au ramas amintiri legate de gastile de baieti smecheri, de cartier, care ne terorizau din cand in cand. Imi aduc aminte ca stiam pe unde-si fac veacul si trebuia sa-i ocolesc in drumul meu spre si dinspre scoala, altfel ramaneam fara pachetul cu sandvisurile puse de mama si ar fi trebuit sa rezist nemancat pana seara cand ajungeam acasa. Nu mancam de fiecare data in pauza de pranz pentru ca interveneau lucruri mult mai interesante de facut si ma intorceam cu pachetul acasa, era vorba insa de orgoliul personal. Era destul de umilitor sa cedezi in fata lor constient fiind ca puterea lor statea doar in faptul ca erau mai multi. Tin minte ca acum ca fiecare era Citeste mai departe »
Tags: Karl May, Politica, reforma politica, Winnetoo
Posted in Personal, Politica | 9 Comments »










Website
Youtube
Twitter
LinkedIn
Facebook