Archive for July, 2009
TEN-T interzis indolentilor
Tuesday, July 21st, 2009
Astazi a avut loc prima sedinta a Comisiei de Buget din noua legislatura. Pentru ca au fost alegeri, lucrarile au ramas “in asteptate” mai bine de trei luni. Prin urmare, ordinea de zi nu putea sa nu fie una foarte lunga. Printre nenumaratele rectificari bugetare, rapoarte, intrebari si dezbateri ne este prezentat un document de lucru care sa stea la baza unei decizii cu privire la selectarea proiectelor din Programul Ten-T 2009. Rasfoind documentul, aflu ca este vorba de finantarea proiectelor de infrastructura cu scopul declarat de a sprijini revenirea economica a statelor membre. Este vorba de o suma de 500 milioane euro care au fost alocati in urma unei licitatii de proiecte. In prezentare este inclusa si o harta cu proiectele aprobate pentru finantare.
Tags: fonduri europene, infrastructura, UE
Posted in Parlamentul European | No Comments »
Cum s-a gandit Basescu sa atraga voturile tiganilor
Tuesday, July 21st, 2009
Momentul este surprins de cei de la Bit Press. Ce nu face omul pentru cateva voturi, mai ales atunci cand in sufletu-i se instaureaza disperarea.
Posted in Politica | No Comments »
Campaniile electorale inving criza
Sunday, July 19th, 2009
Se pare ca solutia iesirii din criza economica este strans legata de proximitatea alegerilor. In Germania, CDU, partidul care a castigat ultimele alegeri si care a numit cancelarul, a anuntat ca tara pe care o conduc a iesit deja in criza. In septembrie sunt alegeri generale in Germania. Traian Basescu anunta ca Romania va iesi din criza in aceasta toamna. In noiembrie sunt alegeri prezidentiale in Romania.
Se pare ca politica este aceeasi in toata lumea atunci cand vine vorba de campanii electorale. Nicio minciuna nu este prea gogonata pentru cei care-si doresc cu disperare sa castige niste alegeri, fie ei germani sau romani. Prin urmare, de data asta Basescu nu mai este singurul mincinos, ii tin companie colegii populari din Germania. Pana nu se relanseaza creditarea economiei de catre sistemul bancar, pana cand lichiditatile din economie nu reusesc sa acopere volumul tranzactiilor dintre agentii economici, pana cand pietele externe nu se insanatosesc si nu creste consumul, fie el generat de cheltuieli si investitii publice sau private, nu putem vorbi de stoparea crizei. O relansare economica este cu atat mai putin probabila intr-un orizont scurt de timp.
Se pare ca politicieni iresponsabili, fara scrupule, exista in toata lumea… chiar si in Germania.
Posted in Politica | No Comments »
Primele impresii de la Strasbourg
Tuesday, July 14th, 2009
Astazi este prima zi de plen la Strasbourg si, practic, prima mea zi de europarlamentar cu drepturi depline. Imi imaginam aceasta zi ca pe una plina de emotii, de bucuria recunoasterii muncii din ultimii ani, de nerabdarea participarii la luarea primelor decizii. Sentimentul pe care-l resimt acut este acela al responsabilizarii maxime, al datoriei fata de cei care m-au trimis aici. Am sters de mai multe ori si am rescris aceste randuri pentru ca nu am vrut sa sune fals, propagandistic. Din pacate nu am gasit alte cuvinte. Comisiile din care voi face parte, delegatiile unde voi activa, totul trebuie sa aiba o finalitate relevanta pentru cei de acasa. Iar cand spun acasa ma gandesc in primul rand la Iasi, Moldova si Romania.
Am avut dreptate cand am spus ca pragmatismul este la el acasa in Parlamentul European. Nimeni, dar absolut nimeni nu pare dispus sa Citeste mai departe »
Posted in Parlamentul European | No Comments »
"O fosila vie ridzicola"
Sunday, July 12th, 2009
Cristian Tudor Popescu scrie un articol foarte dur la adresa ministrului inca in functie Monica Iacob Ridzi. Dincolo de tonul foarte dur, eu permitandu-mi sa redau mai jos doar un fragment, ii multumesc jurnalistului in numele tuturor tinerilor implicati in politica. Nu tineretea a facut-o pe Ridzi sa deturneze banii de la minister catre campania Elenei Basescu, ci acel servilism dizgratios caracteristic pedelistilor atunci cand este vorba de familia prezidentiala.
“Cuvântul cel mai obscen pronunţat în legătură cu d-na Ridzi este „tânăr“. „E o campanie îndreptată împotriva unui politician tânăr“ zice d-na Ridzi. Această şopârlă cu ochi de sticlă verzi-albaştri e o mumie, o fosilă vie mai bătrână decât Ion Iliescu. N-am văzut de când mă uit la politică, asemenea colecţie istorică de tenacităţi neruşinate pentru a ieşi din rahat, aflată în posesia unei femei de 32 de ani. Aruncatul cu vina pe subordonaţii pe care tot ea i-a adus, autocritica („am fost naivă, tovarăşi, m-am încrezut în oameni”) „îmi iau angajamentul” („de acum înainte, voi verifica toate hârtiile din minister”), făcutul urechii toacă, când e întrebată a n-a oară unde sunt banii, răspunde tot a n-a oară, fără să clipească, cum că ea a dorit ca tineretul să se bucure de o sărbătoare, insinuarea că e „lucrată”, complotul politic, ca şi cum ar fi putut vreun complotist s-o silească să debiteze „aroganţe” cretine ca „nu e treaba mea ce s-a făcut cu banii” sau „nu mă prezint la comisia de anchetă parlamentară”. Văz în d-na Ridzi, putrezite, descompuse, dar încă vii, pe utemistele, utecistele, uaseceristele de frunte, chitite să ajungă, cu capul vârât între umeri, soldăţoaice credincioase ale partidului, o Aneta Spornic, o Ana Mureşan, o Suzana Gâdea. Plus, fireşte, şcoala pedelistă de mâncat fecale cu polonicul de argint, în care Emil Boc e maestru emerit.”
Posted in Politica | No Comments »
PSD – PDL = 1 – 0
Thursday, July 9th, 2009
Saptamana aceasta socialistii europeni au inregistrat o prima mare victorie in fata popularilor. Se stie ca Manuel Barroso este sustinut de Partidul Popularilor Europeni pentru un nou mandat la sefia Comisiei Europene. Acestia ar fi dorit ca aceasta numire sa se faca urgent, pentru a nu lasa timp celorlaltor grupuri politice sa se organizeze si sa propuna noi candidati. Delegatia PSD s-a opus ferm numirii lui Barroso tocmai din cauza ca mai toate demersurile acestuia au adus prejudicii interesului Romaniei. Fie ca vorbim de conductele de gaze, de taierea fondurilor europene, de criza romanilor din Italia sau de activarea clauzei de deficit bugetar excesiv, Barroso nu a sustinut nici macar o data interesul tarii noastre.
In urma discutiilor din cadrul Grupului Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor Europeni s-a ajuns la concluzia ca alegerea presedintelui Comisiei trebuie amanata. In ciuda dorintei popularilor ca aceasta alegere sa fie facuta cat mai repede, aceasta s-a amanat pentru septembrie sau octombrie. Imi aduc aminte de declaratia lui Basescu, proaspat intors de la Bruxelles care ne asigura pe toti ca Barroso va fi numit foarte curand pentru ca are sustinerea tuturor sefilor de state din Uniunea Europeana. Inca o data s-a dovedit ca Presedintele Romaniei are mari probleme in a intelege mecanismul fin al politicii externe. Inca o data Basescu gafeaza dandu-si cu parerea despre lucruri pe care nu le stapaneste.
Putem spune ca scorul in meciul PSD – PDL la nivel european este de 1 la 0.
Posted in Politica | No Comments »









Website
Youtube
Twitter
LinkedIn
Facebook