Archive for May 15th, 2008
Emisiune "a la Ghetau"
Thursday, May 15th, 2008
Asa cum am mai spus, partidul nu-i un loc unde iti aduni toti prietenii. Nu-i nici macar un loc unde sa-ti faci numai prieteni. Prin urmare, intr-un partid iti faci si amici, iti gasesti si prieteni dar in primul rand iti faci dusmani. Pentru un om politic cei mai inversunati adversari, cei mai lipsiti de scrupule contestatari se gasesc in propriul partid. Practic cei cu care se presupune ca trebuie sa mergi la lupta sunt cei care te pot trada cel mai usor si care, multi dintre ei, nu ar ezita sa o faca. Pana la urma, pentru multi, lupta pentru functii din interiorul partidului este mai importanta decat lupta intre ideologii, doctrine si proiecte.
Faptul ca Neculau nu-l inghite pe Simirad nu este o surpriza si nici o stire de senzatie. Cred ca se pot face in fiecare zi zeci de astfel de stiri. Am plecat trei zile din Iasi si un coleg de partid pe care-l consideram prieten si in care aveam maxima incredere m-a vorbit de cel putin trei ori de rau in fata altora. Adica o data pe zi… Nu stiam ca pe cei de la TeleM ii intereseaza astfel de cancan-uri. Cu un reportofon probabil ca vor putea face zilnic astfel de stiri din fiecare partid.
Pana la urma emisiunea lui Ghetau a fost inca un atac jenant la adresa PSD-ului si o incercare disperata de a-l mai urca putin in sondaje pe Carlan.
Ca o concluzie:
Ghetau: Total anti-PSD. A incercat sa joace rolul moderatorului smecher insa nu prea i-a iesit. Lipsa de experienta isi spune cuvantul
Carlan: Bucuros de faptul ca se simtea confortabil intr-o emisiune in care principalul contracandidat urma sa fie facut terci, si-a asumat un rol secundar, neconvingator si pe alocuri jenant.
Simirad: Savuros, un politician cu experienta, a reusit sa iasa din toate capcanele intinse de moderator si invitati. Este prima emisiune electorala la care am ras cu lacrimi. Din alt punct de vedere a fost o lectie de politica si de viata.
Urmariti emisiunea… MERITA VAZUTA
http://www.telem.ro/arhiva_flv/arhiva.htm?flv=2008/05/Emisiuni/linia15mai
Posted in Politica | No Comments »
Nichita, Adomnitei si Oprea la Realitatea TV, ora 22
Thursday, May 15th, 2008
Pe formatul emisunii cu candidatii la presedintia Consiliului Judetean, vor fi prezenti astazi candidatii la primaria Municipiului Iasi. Sper ca macar in seara asta sa aflu ce vor sa faca Adomnitei si Oprea pentru ca pana acum au tinut totul la “strict secret”.
I-am trecut in ordinea NIchita, Adomnitei si Oprea pentru ca, dupa cum performeaza in campanie, cam asta ar fi ordinea corecta.
Posted in Politica | No Comments »
Oprea, scoala si justitia
Thursday, May 15th, 2008
“Dumitru Oprea a incalcat legea electorala facand campanie intr-o institutie de invatamant in timpul orelor de curs cel putin asta au decis judecatorii de la Valea Lupului.
Biroul electoral din Valea Lupului a admis plangerea formulata de reprezentantii PNL. In aceste conditii se pare ca toate justificarile lui Dumitru Oprea ca a fost prezent la acea scoala doar in calitatea sa de europarlamenatar nu a cantarit in fata judecatorilor. Acesta insa nu a parut foarte afectat de hotarare. Este in continuare convins ca nu a gresit cu nimic. Dumitru Oprea declara: “Mita electorala la copii.. vreau sa vad si eu ce srie acolo si ma duc cu ei de gat pana in panzele albe.”
Pe de alta parte Cristian Adomnitei s-a mandrit cu decizia biroului electoral, Cristian Adomnitei afirma:” Pot sa spun ca biroul electoral de la Valea Lupului a dat dreptate PNL-ului in plangerea pe care a facut-o deci cel care este in greseala cu actiunile politice este chiar Domnul Oprea.”
Daca se respecta decizia magistratilor Dumitru Oprea va trebuie sa plateasca o amenda cuprinsa intre 600 si 1000 de ron.”
Stirea a aparut ieri la Telem si nu as fi preluat-o daca nu ar fi venit in intampinarea a ceea ce am scris si pana acum legat de modul de a face politica a celor de la PDL si de amatorismul pe care-l arata in campanie.
Posted in Politica | No Comments »









Website
Youtube
Twitter
LinkedIn
Facebook