Archive for January 11th, 2008

Poate ca emigrarea in Congo n-ar fi fost o idee chiar rea

Friday, January 11th, 2008

Am urmarit pana acum cateva momente emisiunea de pe Antena 2 a lui Cristoiu. La avut ca invitat pe Catalin Tache, jurnalist la “7plus” si, din cele spuse de el, singurul specialist roman pe probleme de lume interlopa din Spania, Italia etc.

Povestea respectivul jurnalist cum am ajuns noi, romanii, bataia de joc a Europei. Nu numai ca romanii nostri plecati acolo se tin numai de hotii, jafuri, prostitutie si trafic de droguri, dar si aici suntem cei mai de jos. Sa nu credeti ca in domeniile respective nu exista ierarhii.

De exemplu, in domeniul prostitutiei, am pierdut batalia cu albanezii in Italia. Acolo doar “furnizam” fete, pentru ca de exploatarea lor se ocupa altii. Romancele sunt privite la egal cu nigeriencele si cele din nordul africii. Rusoaicele sunt in cluburi de lux, alta clientela, alti bani.

Smenarii, sau maradonisti, sunt talharii la drumul mare (adica pe autostrazi). Au plecat de la noi pentru ca aveam prea putine drumuri mari si perspectivele erau sumbre. Echipati in uniforme de jandarmi, si cu pistoale de jucarie, ataca asiaticii in special, ii opresc pe dreapta, ii culca la pamant si le iau portofelele si ce mai au de valoare prin masina. Pana se dezmeticesc aia si inteleg ce li se intampla, ai nostri maradonisti sunt departe.

Nici la trafic de droguri nu suntem altceva decat “consumabile” pentru mafioti. Ai nostri se duc sa caute un loc de munca iar angajatorul le promite gasirea unui loc pentru ei in schimbul unui comision. Asa se face ca romanii nostri sunt trimisi in alte tari sa aduca tot felul de colete si se trezesc arestati pentru trafic de droguri.

Sunt doar cateva idei expuse pentru ca am urmarit emisiunea lui Cristoiu si mi s-au improspatat in minte discutiile avute cu prieteni plecati de ani buni din tara, sau cu tineri de prin alte colturi ale Europei.

Inteleg, pana la un punct, de ce ajung romanii nostri sa faca ceea ce fac acolo. Saracia, disperarea, lipsa de sprijin institutionalizat te aduc in situatia sa faci multe.

Nu inteleg insa unde sunt autoritatile romane din Italia si Spania. Conteaza mai putin daca este neglijenta, incompetenta sau nepasare. In conditiile in care un stat isi umileste proprii cetateni plecati afara, despre ce imagine a Romaniei sa mai vorbim? Care brand de tara?

Le-as cere demisia acestor impostori din Palatul Victoria, insa simpla lor plecare de acolo ar fi o pedeapsa mult prea usoara.

Tags: , , , ,
Posted in Atitudine, Politica | No Comments »


orizontal line